Gorjenii care au picat Bacul, meditaţi gratuit

337

meditatiCei peste 3000 de elevi din judeţul Gorj care nu au promovat examenul de Bacalaureat se pot înscrie la meditaţii. Până la începerea ultimei sesiuni a Bacului, eleviivor fi meditaţi gratuit, la unităţile şcolare unde au terminat liceul. Iniţiativa aparţine Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj, din dorinţa de a promova cât mai mulţi absolvenţi.

Pentru că şi-au dorit să îi ajute pe elevii care nu s-au descurcat la examenul de Bacalaureat din prima sesiune şi nu au reuşit să promoveze, inspectorii din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Gorj au decis să le ofere meditaţii gratuite acestora. Astfel, pe timpul vacanţei de vară, până la începerea examenul de Bacalaureat, sesiunea din toamnă, elevilor le vor fi puse la dispoziţie clase, în unităţile de învăţământ unde au finalizat cursurile liceale. Doritorii, care se preconizează că vor fi în număr cât mai mare, vor participa la meditaţiile organizate de către profesorii gorjeni, gratuit, la nivelul fiecărei unităţi şcolare în parte. Justin Paralescu, inspectorul general al IŞJ Gorj, a declarat că acest lucru le-a fost solicitat dascălilor “pentru a salva ce se mai poate salva, pe ultima sută de metri”. Urmează ca fiecare liceu să trimită inspectoratului programul după care se vor derula meditaţiile. Liceul Nr.2 din Târgu –Jiu este deocamdată singura unitate de învăţământ, unde elevii au început pregătirea pentru cea de-a doua sesiune a examenului de Bacalaureat. Paralescu a mai declarat că profesorii vor petrece vacanţa de vară la datorie pentru a salva generaţia care nu a luat Bacul din prima sesiune, să promoveze în toamnă examenul de maturitate.

Ana-Maria Catalinoiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here