Gorjul, ÎNZĂPEZIT și cu școlile închise! Municipiile, depășite de zăpada care a blocat drumuri, a rupt arbori, a paralizat căile ferate și traficul rutier

853

40 de localități din judeţul Gorj erau, duminică, fără curent electric parțial sau total, din cauza distrugerii unor echipamente ale CEZ. Acestea au fost afectate de căderile de zăpadă și de prăbuşirea unor copaci pe echipamente. Din cauza vremii extreme și a avertizărilor meteo, Comitetele Locale pentru Situații de Urgență din Târgu-Jiu și Motru au decis suspendarea cursurilor la școli pentru luni. În județ, cetățenii au reclamat nepăsare din partea autorităților la Săcelu, Drăguțești și drumuri blocate la Tismana. În ambele municipii s-au reclamat zeci de situații grave, cetățenii fiind nemulțumiți de cum s-a intervenit la deszăpezire, de zăpada de pe străzi și de imposibilitatea călătorilor de a urca în mijloacele de transport în comun, din cauza bălților din stații. La Motru, spitalul a rămas, de câteva ori, ieri, fără căldură, din cauza unei pene de curent. Probleme similare s-au semnalat și la spitalele din Târgu-Jiu, din cauza unei pene de curent.

Municipiul Târgu-Jiu a fost paralizat, duminică dimineața, de zăpada căzută încă din cursul nopții și a zilei de sâmbătă. Se putea circula pe străzile principale, cu dificultate, în timp ce stațiile de taxi erau pline de zăpada împinsă de utilaje de pe carosabil.
Taximetriștii s-au plâns, duminică dimineața, că nu aveau unde parca, în timp ce posesorii de mașini că nu își pot scoate autoturismele din parcări, pe străzile dintre blocuri netrecând niciun utilaj. Târgujienii au apelat la mijloacele de transport în comun, dar ca să urce în trolee erau nevoiți să intre în apă până la genunchi.
Parcul Central a fost închis încă de sâmbătă seara, aleile nefiind deszăpezite, dar și urmare a căderii arborilor, iar pe străzi erau fire căzute de pe numeroși stâlpi. La jumătatea zilei, Primăria Târgu-Jiu a comunicat că școlile vor fi închise, luni, ca apoi ISU să anunțe că suspendarea se va aplica, astăzi, în tot Gorjul.
“Ca urmare a condițiilor meteorologice extreme din ultimele 48 de ore (căderi masive de zăpadă), dar și a prognozei meteo care vizează municipiul Târgu-Jiu în următoarea perioadă și care prevede ninsori abundente, dar și în urma problemelor care au apărut la rețeaua de alimentare cu energie electrică a municipiului Târgu-Jiu, Comitetul Local pentru Situații de Urgență, întrunit astăzi(duminică), a aprobat ca în ziua de 17 decembrie cursurile din unitățile școlare (cu excepția grădinițelor și creșelor) să fie suspendate, iar hotărârea va fi transmisă Instituției Prefectului Județului Gorj și Inspectoratului Școlar Județean. De altfel, ca urmare a vremii nefavorabile, toate utilajele de deszăpezire disponibile au fost scoase pe străzile din Târgu-Jiu.
Primăria Municipiului Târgu- Jiu recomandă proprietarilor de autoturisme să parcheze în așa fel încât să nu obstrucționeze intervenția acestor utilaje. De asemenea, persoanele fizice și juridice sunt rugate să îndepărteze zăpada din fața locuințelor, blocurilor și spațiilor comerciale pe care le administrează.
Se intervine cu prioritate pentru eliberarea principalelor artere din oraș, a căilor de acces către spitale și pentru eliberarea rutelor mijloacelor de transport în comun.
Angajații Edilitara au fost solicitați în diverse zone din municipiu pentru îndepărtarea copacilor prăbușiți sub greutatea zăpezii” a transmis biroul de presă al Primăriei Târgu-Jiu.

CEZ-ul, în alertă!
Reprezentanţii CEZ lucrau, duminică, în sistem de alertă şi spuneau că zeci de echipe sunt pe teren pentru a remedia defecţiunile, atât comuna Săcelu, cât și Motru fiind fără energie electrică și căldură încă de sâmbătă seara ori de duminică dimineața.
Ieri, în judeţul Gorj erau afectate în total 30 de linii de curent, 12 parţial, 362 de puncte de transformare, erau 40 de localităţi fără curent electric şi un număr de 28.485 de consumatori afectaţi. 48 de echipe acţionau pentru remedierea defecţiunilor.

Spitalul Motru, parțial fără căldură! Orașul, fără apă și agent termic
Probleme serioase s-au constatat, ieri, și la Motru, unde viceprimarul Cosmin Morega a fost obligat să întrunească Comitetul Local pentru Situații de Urgență, în calitate de vicepreședinte, primarul Jianu nefiind în localitate încă de vineri. La acest comitet au participat 9 din cei 12 membri, lipsind edilul local, șeful Direcției Publice și reprezentantul CEO, Mihai Dafinoiu.
În acest cadru, managerul Spitalului Motru a atras atenția cu privire la lipsa energiei electrice care urma să ducă la lipsa căldurii, deoarece unitatea are centrală proprie. Dar, în urma discuțiilor, managerul spitalului, Alin Efrim a promis că rezolvă această problemă folosind un generator, având asigurate în schimb gărzile, alimentația pacienților și medicamentele. UATAA a ridicat aici o mare problemă, anunțând că centrala a fost oprită de sâmbătă de la orele 23.00, din cauza întreruperii energiei electrice din sistem. S-a încercat pornirea de mai multe ori, dar șocurile create în sistemul energetic au făcut imposibilă pornirea căldurii în oraș.
S-a decis ca până la stabilizarea problemei cu alimentarea cu energie electrică să nu se mai facă încercări, deoarece se riscă defectarea instalațiilor și distrugerea cazanului. Corcoață a dat asigurări că are păcură, cărbune și personalul necesar funcționării centralei. Locuitorii municipiului sunt fără căldură, apă caldă, de sâmbătă seara, iar fără apă rece de duminică, de la ora 15.00.
Aparegio prin reprezentantul zonal a adus la cunoștință că dacă nu se rezolvă problemele din sistemul energetic, în jurul orei 15.00, orașul nu mai are apă potabilă, lucru care s-a și întâmplat, deoarece bazinul de 2500 mc nu mai poate fi alimentat de la puțurile din zona bazinelor de apă, tocmai din cauza lipsei energiei electrice. Aparegio a pus la dispoziția autorităților un buldoexcavator din dotare pentru rezolvarea deszăpezirii din satul Râpa, urmând ca, luni, să se intervină pentru scurgerea apelor rezultate din topirea zăpezii.
Poliția Locală și-a luat angajament că se va ocupa de informarea agenților economici, asociații de locatari, cu privire la curățarea zăpezii din perimetrul unde își desfășoară activitatea dar și că va lua legătura cu operatorii de telefonie și tv în vederea ridicării cablurilor căzute de pe stâlpi. În permanență, aceștia au însoțit utilajele de deszăpezire acolo unde au fost solicitați.

Sancțiune contravențională pentru CEO
Reprezentanții zonali ai ISU și ai Jandarmeriei s-au angajat că asigură ordinea publică, că vor interveni la toate solicitările cetățenilor, o mare atenție dând persoanelor fără adăpost pentru a le identifica și duce la centrul social al UAT-ului.
Reprezentantul Poliției Municipale s-a arătat nemulțumit de cum s-a făcut deszăpezirea în Motru și în satele aparținătoare, dar și pentru că la întrunire nu au venit cei de la Direcția Publică și CEO, anunțând că aceștia vor fi sancționați contravențional.Poliția a atenționat să se acționeze cu atenție cu utilajele pentru îndepărtarea zăpezii de pe trotuar și împrăștierea materialului antiderapant, deoarece în zonă au fost mai multe tamponări ușoare, dar fără victime.
Vicele a propus să se ia în calcul suspendarea cursurilor la școli, pentru luni, tocmai urmare a acestor probleme, decizia care s-a impus, la final, în tot Gorjul.

Trenuri blocate!
IPJ Gorj a informat, duminică dimineața, că un tren accelerat care circula pe ruta București-Arad era blocat între Budieni și Copăcioasa, din cauza zăpezii care a îngreunat copacii, arborii aplecându-se peste liniile de înaltă tensiune. O locomotivă disel de ajutor s-a deplasat la fața locului pentru a trage trenul în stația Copăcioasa.
Abia două ore mai târziu, trenul respectiv a ajuns la Târgu-Jiu, fiind direcționat spre Rovinari via București.
De asemenea, pe Defileul Jiului s-a blocat traficul rutier urmare a căderii arborilor pe calea ferată. Două trenuri erau afectate, acceleratul Arad-București fiind oprit în stația Bumbești-Jiu, cu 40 de călători.
În gara din Târgu-Cărbunești erau oprite, de asemenea, două trenuri și unul la Turburea. Duminică, circulația rutieră, în Defileu s-a făcut pe un singur sens, din cauza arborilor căzuți pe carosabil la Lainici. Probleme similare au fost semnalate și la Tismana.
Anamaria STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here