Idei de afaceri – Clătitărie

2385

Peisajul citadin contemporan, în special în zonele pietonale aglomerate, este încărcat de locaţii în care, la orice oră a zilei, poti mânca ceva.

De la restaurantele cu pretenţii, pentru gulerele scrobite, până la umilele fast- food-uri aliniate în lanţ dealungul străzilor, poţi găsi ceva care să îţi liniştească stomacul, după preferinţe, apetit şi grosimea pungii. Şi, după o masă consistentă sau, doar frugală, ar merge ceva dulce, ceva acolo, cât de cât.
De la această regulă nu se abate nici municipiul Tg.Jiu, un oraş din ce în ce mai vizitat, în ultimul timp şi pentru legământul pe viaţă al tinerilor aspiranţi la căsătorie ţinut în faţa marelui Brâncuşi şi a primarului de bun augur Florin Cârciumaru. Deci, Tg.Jiu, după masă, ceva dulce. Să zicem, ceva traditional, dulce şi pufos, cum ar fi o clătită. Cauţi şi cauţi şi nu găseşti decât, poate, în localurile de lux, la comandă.    Constaţi că ar fi prea mare deranjul şi cheltuiala pentru o clătită, aşa că, ori îţi pui pofta în cui, ori mergi acasă şi îţi pui şorţul de bucătărie şi, ce-o ieşi. Astfel, apare ideea unei clătitării, implicit a unui SRL sau PFA. Un număr restrâns de tineri din ţară au avut experienţa întâlnirii cu bătrâna Europă, de unde au venit cu ceva bani, idei multe şi cunoştinţe suficiente pentru a deschide o afacere inedită, cum ar fi o clătitărie.
După inchirierea spaţiului necesar (aproximativ 15-20mp) şi după amenajarea încăperii, urmează dotarea clătităriei cu un minim necesar constând în masă de lucru şi lavoar din inox, boiler electric, frigider, cuptor cu microunde, 2 plite electrice speciale, ustensile de bucătărie, rafturi depozitare materie primă. Putem calcula costurile, care se încadrează în planul de afaceri initial, astfel:
1) amenajare spaţiu 2000-2500 lei,
2) dotare 8000-10000 lei,
3) materie primă 800-1000 lei,
4) chirie prima lună- 2000 lei.
Rezultă un total de aproximativ 13000 – 16000 lei, necesari pentru derularea afacerii.
Produsul finit, clătita, implică puţine ingrediente: făină, lapte, ouă şi diverse umpluturi: pentru cele sărate,şuncă, jambon, caşcaval, mixt de legume, iar pentru cele dulci, tot felul de dulceţuri şi creme de  ciocolată, banane, căpşuni, zmeură, vanilie, etc. Alegere unui astfel de tip de afacere prezintă o serie de avantaje: clientelă numeroasă, concurenţă redusă, nu este necesară calificarea ci doar puţină îndemânare, costuri mici, câştiguri mulţumitoare fără a fi spectaculoase. Veţi constata cu satisfacţie amortizarea investiţiei în numai câteva luni. Aşadar, stimaţi gorjeni aflaţi în căutarea unei idei de afaceri cu bani puţini, luaţi în calcul şi această variantă. Cine ştie? Poate ne invitaţi în curând la o clătită, cu multă dulceaţă.
A. Pop

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here