În sat la Aninoasa

În sat la Aninoasa
Este o horă mare
O horă prea frumoasă
În zi de sărbătoare
Ilie Stănescu, 1878

Devenită în perioada interbelică un centru al culturii, tradițiilor și valorii, neatins de vreo altă localitate, Aninoasa nu se dezminte nici astăzi.
Amintim așadar, doar un cămin cultural „Bibescu Vodă”, înființat în 1932 – 1933, ce avea un cor pe 4 voci, format din peste 40 de învățători și preoți de pe Valea Gilortului de la Jupînești până la Țînțăreni.
Am colindat zilele acestea satele comunei și spre surprinderea și bucuria mea am întâlnit datini și obiceiuri de sărbători nealterate și bine conservate, altele reînviate din trecut.
Astfel, în noaptea de Sfântul Crăciun am întâlnit: Steaua, „Colindeții” și „Vicleiul”.
Să le luăm pe rând:
„Steaua” este formată dintr-un grup de 4 tineri, așezați în ordinea înălțimii, cel mare ține în mână „Steaua”. Steaua din Aninoasa este unică, se regăsește în puține localități. Este confecționată dintr-un corp de sită veche, iar în interior are o lumânare din ceară de albine și se poate roti în jurul mânerului. Are mai multe colțuri, numărul lor fiind un număr biblic: 5, 7, 12.
Pe fața exterioară, în mijloc, are pictat „Nașterea Domnului”, iar pe colțuri scene din viața „Mântuitorului”. Uneori grupul este însoțit de a 5-a persoană, de regulă un frate mai mare, servind drept călăuză și protecție pentru cei mici. Cântă doi câte doi, cântece de stea, rămase nealterate până astăzi; tematica fiind constantă despre „Nașterea Domnului”: „Steaua sus răsare”, „Steaua de la răsărit”, „Ieslea boilor”.
Un alt obicei este acela numit popular „Vicleiul”. Un fel de teatru popular, teatru de păpuși, mobil.
Este format dintr-o cutie dreptunghiulară, deservit de 2 – 5 persoane adulte, iluminată cu 2 lumânări de ceară de albine. Prin spate se manevrează un fel de păpuși, după talentul și priceperea lor. Se cântă în versuri sau în proză. Tematica este legată de „Nașterea Domnului”, „Daruri aduse de Magi”, „Fuga în Egipt”, „Uciderea celor 14.000 de copii până la 2 ani de către Irod”.
Aș vrea să accentuez că „Steaua” și „Vicleiul” reprezintă două obiceiuri sacre, cutremurătoare în sensibilitatea sufletului, rămase nealterate și sunt ascultate cu smerenie, frică și curățenie.
Opusul acestor sacre obiceiuri sunt cete de colindători, băieți și fetițe, care merg pe la casele oamenilor și urează de sănătate și belșug, bine și fericire.
Textele acestor urători sunt foarte variate, de regulă compoziții și improvizații personale, ca de altfel și îmbrăcămintea și instrumentele lor.
Acești colindători sunt răsplătiți cu colăcei făcuți de gospodine special, numiți „colindeți”, de unde vine și denumirea obiceiului, cu dulciuri, nuci și mere, sau pur și simplu cu sume mici de bani.
În finalul urărilor apare invariabil și permanenta poruncă satirică, care constituie sarea și piperul acțiunii:
„Cine n-are colindeți
Să-i moară porci-n coteț””
„La anu și la mulți ani,
Să ne dați și nouă bani”!
Lăsăm în urmă Sfânta sărbătoare a Crăciunului și venim mai încoace, în zilele „Anului Nou”.
Odată pășit în noul an, omul lasă în urmă greutățile anului trecut și o stare de bucurie îi încarcă sufletul.
Acum, în dimineața de anul nou, satele sunt pline de tinere vlăstare, cu mânuțele înghețate, cu ghetuțele pline de zăpadă, cu năsucurile și obrăjorii roșii, dar cu o lumină și bucurie în ochi, cu o sorcovă în mână și gata să sorcovească pe primul ieșit în cale.
Textul este același. Bine conservat și păstrat, se dorește a fi o cuprinzătoare urare:
Să înfloriți
Să întineriți
Ca merii, ca perii
La venirea primăverii,
Tare ca fierul,
Iute ca oțelul etc…
Dacă „Vicleiul” l-am găsit la Costești de Crăciun, iată că de Anul Nou coboram de pe ulițele de la Cornișani, Plugușorul.
Patru tineri voinici, doi la jug, unul la plug și unul cu biciul, cât îi ținea pieptul:
„Aho, aho, copii și frați
Stați puțin și nu mânați
Și cuvântul mi-ascultați”… etc.
Textul era clasic, noutatea era în port și obiectul în sine; dar și în faptul că acest obicei era din ce în ce mai rar.
Dar în vatra satului am întâlnit și o căpriță. Așa cum locuitorilor din Aninoasa, le place lucrul bine făcut, și de data aceasta, animalul era format din 2 tineri în tandem, acoperiți cu un cojoc mare ciobănesc ce reproducea foarte apropiat animalul în sinea sa.
Textul era de data aceasta al unui autor local anonim ce a dorit să localizeze acțiunea ca fiind în satele comunei Aninoasa, nominalizându-le pe toate. Voi reproduce aproape în totalitate respectivul text:
„Țac, țac, căpriță țac…
……………………………..
Capra noastră din Bobaia,
Linia Mică și Sterpoaia
Trece dealu pân’ la Daia
Țac, țac, căpriță țac…
La Niță și la Cercel
Trece podu încetinel
Să ajungă la Costești
Unde bine mai trăiești!
Țac, țac, căpriță țac…
Groșerea și Cornișani
Sat Catriu de zeci de ani
Ajunge în Linia Mare
Să primească de mâncare
Țac, țac, căpriță țac…
După o noapte înghețată
A înconjurat comuna toată
Pentru o pală de fân
Urează un „nou an” bun”
Țac, țac, căpriță țac…

Și ca lucrurile să fie bine încheiate, în zilele de Sfântul Crăciun, dar și în ziua de Sfântul Ioan, am văzut o mică ceată de lăutari locali formată din o vioară, o chitară și un țambal portabil, mergând prin sat cântând ca altădată, în vremuri îndepărtate. Erau primiți pe la diferite case, unde în schimbul unei bucățele de carne de porc și poate o țuică sau vin fiert, ofereau 2 – 3 cântece ca în vremurile de mult uitate.
Dar despre asta vom mai scrie…
Așadar, „Sfântul Crăciun”, „Anul Nou”, „Botezul Domnului și Sfântul Ion” să aducă în casele locuitorilor din Aninoasa și din întreaga lume, un an nou cu bucurii, cu realizări și cu mai multă liniște…
Publicist Avram Constantin