Ne-am născut venind din infinit, de la infinitul Dumnezeu. Suntem alcătuiţi dintr-o infinitate de particule şi elemente, am străbătut şi străbatem o infinitate de spaţii într-o infinitate de timp şi nu suntem decât o infinitate foarte mică din infinitul Univers.
Sfredelim cu gândul infinite posibilităţi, deşi suntem nişte unicate finite. Infinitatea din jur ne copleşeşte, dar nu ne striveşte şi ne oferă o infinitate de posibilităţi de manifestare.
Nădăjduim într-o infinitate infinită să viem la infinit. Suntem bântuiţi de infinite gânduri pentru o infinitate de stări.
Ne aflăm cu toţii în neantul infinit şi ne împiedicăm de o infinitate de obstacole. Ipotezele existenţei sunt infinite şi pot (nu pot) a fi negociate la infinit, sunt statornicite întru infinit.
Marjele de oportunităţi sau inoportunităţi sunt de asemenea infinite.
Există chiar şi o stridenţă a nonexistenţei pe care nu ne-o putem imagina într-o existenţă infinită. Atât majorităţile, cât şi minorităţile sunt infinite.
Suntem scăldaţi permanent de infiniţi. Suntem şi vom fi o infinitate umană a infinităţii atotputernice. Avem nădejdi şi regrete infinite, ne definim în infinitate.
Putem spune că suntem o durere infinită prinsă într- un spaţiu infinit, de asemenea, suntem nişte miniinfiniţi rătăciţi într-un maxi infinit permanent.
Şi pentru o imagine cât de cât palpabilă pentru infinit să privim particulele dintr-o rază de soare strecurate printr-o fantă.
Vasile Ponea
