Născut la Prigoria şi şcolindu-se la Târgu-Jiu şi, ulterior, la Bucureşti, tânărul gorjean Adrian Ciocioman a pășit încă de anul trecut în rândul poeţilor, odată cu lansarea volumului de debut intitulat “Delir în amurg”. Acum, la final de an 2018, acesta promite că își continuă avântul literar, asta după ce în cursul acestui an a scos la lumină două noi volume de versuri.
Reporter: Ce ai mai publicat în acest an?
Adrian Ciocioman: Anul acesta am publicat două volume de versuri: “Elucubrațiile descompunerii” și “Atrofie”. Primul volum a fost scris în iarna acestui an, suferind foarte multe devieri și aluviuni din cauza perioadei foarte îndelungate în care am lucrat la el. Aici regăsiți aceleași teme, aproape obsedante pentru mine – un “eu” transpus în lumi posibile, mereu în căutarea unei descrieri perfecte a prezentului afectiv, o joacă efectiv copilărească cu ideea de femeie și așa mai departe.
Rep: De unde această tristețe profundă a poeziilor tale, de unde acest pesimism?
A.C.: De multe ori mi-a fost reproșată această înclinație pesimistă a poeziilor mele, fie mi s-a spus că aici este vorba de o minciună gogonată transpusă în versuri, fie că este vorba 
de o exagerare. Evident că niciun reproș nu este fondat. N-aș putea să vă spun de unde vine acest pesimism – în măsura în care aș putea să-l numesc așa – aproape proverbial. L-aș pune momentan pe seama unei înclinații naturale. În orice caz, criticile de acest gen, mă supără foarte tare, căci ele nu fac referire directă la scrierile mele și sunt mai degrabă un atact la persoană; adesea m-am confruntat cu ele, dar sincer nu merită un răspuns.
Rep: Când a fost publicat al doilea volum?
A.C.: Al doilea volum a fost publicat imediat după primul. El a fost scris într-o perioadă în care condiția mea medicală nu era tocmai dezirabilă. Am lucrat la el timp de aproximativ o lună, deși el este puțin mai stufos ca cel dintâi. A fost un fel de iluminare.
Rep.: Cum ți se pare lumea literaturii române?
A.C.: Lumea literaturii române mi se pare un scandal. În afară de câteva vârfuri, găsești 
doar literați de ocazie cu o cultură de învățător. Sunt profund dezamăgit de această impostură grotească așa că mă retrag adesea din toate cercurile și prefer să stau singur. Oricum nu mă interesează recunoașterea lor și nici a Uniunii care este de aceeași factură.
Rep.: De ce ți-ai schimbat editura?
A.C.: Mi-am schimbat editura pentru că nu am fost mulțumit de serviciile oferite. O să vorbesc la un moment dat despre caracatița editurilor din România (mă refer evident la cele mici) și de experiențele mele cu acestea.
Rep.: Acum ești student în anul III la Facultatea de Filozofie, nu? Ce ne mai pregătești?
A.C.: Într-adevăr mai scriu la o carte de versuri, dar procesul este foarte încetinit de diferitele activități spre care sunt obligat să mă aplec cu toată atenția. Acesta va fi puțin diferit față de cele precedente; am adaptat un stil mai libertin, cu nuanțe postmoderniste. O să apară probabil după susținerea lucrării de licență. Astfel, îmi place să cred că debutul meu literar s-a încheiat odată cu aceste două volume, publicate anul acesta.
A consemnat IZABELLA MOLNAR
