La mulți ani, maestre!

483

Ninel Geică, descoperitor și șlefuitor a zeci de talente ale sportului cu mănuși, a schimbat prefixul în acest weekend, antrenorul gorjean trecând de borna de 60 de ani cu multă voie bună, în sala de sport, alături de soție, și ea antrenoare, și înconjurat de zeci de sportivi de toate vârstele.
Anii trecuți și stresul de pe marginea ringului i-au albit tâmplele, dar Ninel Geică are în continuare sufletul tânăr, ceea ce contează cel mai mult: „De la stresul din colţul ringului era normal să-mi albească şi părul. Am făcut şi box de performanţă, dar am scos sportivi de mare performanţă. M-am dedicat total boxului, iar când faci ceva din plăcere nu simţi nici oboseala şi nici plictiseala.
Mulţi sportivi mi-au trecut prin sală. Am scos zeci de campioni, am obţinut medalii la juniori, tineret şi seniori. Am medalii internaţionale, Gănănău are medalii şi la Europene şi Mondiale. Boxul este sportul pe care nu-l poţi păcăli, te păcăleşti singur. Dacă obţinem o medalie în 2020 mă retrag, îi las şi pe alţii!”, se mândrește Ninel Geică.
geica roxana2Toate medaliile pare a le da pe una venită de la Jocurile Olimpice: „Îmi doresc în 2020 ca un sportiv pregătit de mine să meargă la Olimpiadă”, spune cu speranță maestrul Geică, iar cea care i-ar putea împlini visul ar putea fi Roxana Pătrașcu: „Vreau să demonstrez că pot mai mult, vreau să-l fac fericit. Îmi doresc să merg la Olimpiadă, să îmi cânte imnul. Pentru ce trage un sportiv? Să ajungă la Olimpiadă!”, spune cea care a câștigat deja titluri naționale și a boxat cu curaj și la nivel internațional.
Roxana Pătrașcu îi este rudă lui Ninel Geică, dar în acest sport, unde ești expus loviturilor pumnilor adversarului, nu se poate pune problema nepotismului:
„La primul an de participare la senioare a ieşit campioană. Bunica ei cu soacră-mea sunt surori”, spune Geică despre Roxana Pătrașcu. La rândul ei, boxerița pe care o antrenează la CS Pandurii Târgu Jiu, are doar cuvinte frumoase pentru antrenorul său: „Să-l caracterizez în câteva cuvinte? Foarte perseverent şi ambiţios. Uneori este mai ambiţios ca noi. La vârsta pe care o are ne arată de multe ori ce înseamnă ambiţia”, punctează Roxana Pătrașcu două dintre atuurile lui Ninel Geică.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here