La Râmnicu Vâlcea – Gorjeanul Vasile Novac a lansat volumul despre Regimentul 2 Dorobanţi – Vâlcea

895

La începutul acestei săptămâni, la Muzeul Judeţean ”Aurelian Sacerdoţeanu” din Râmnicu Vâlcea, în cadrul unui eveniment dedicat Centenarului Marii Uniri, a fost lansat un amplu volum despre Regimentul 2 Dorobanţi – Vâlcea, unitate militară reprezentativă a Armatei Române din partea de nord a Olteniei. Autorul cărţii, considerată a fi una document, este Vasile Novac, doctor în ştiinţe istorice originar din Gorj, ce şi-a propus ca într-un număr de 875 de pagini să descrie evenimentele importante la care a participat acest regiment, începând cu 1872, anul în care a fost înfiinţat, şi până în 1946, ultimul an înainte de desfiinţare. Lucrarea a fost tipărită sub egida Muzeului Judeţean ”Aurelian Sacerdonţeanu”, fiind finanţată de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale în cadrul programului dedicat Centenarului – România 100. Autorul Vasile Novac a precizat că a lucrat la această carte aproape trei ani, ea valorificând documentele aflate în Arhivele Militare Piteşti. ”Munca a fost destul de îndelungată. Cred că au fost aproximativ trei ani de lucru (…) în cadrul Arhivelor Militare din Piteşti. Acolo sunt documentele, nu numai pentru Regimentul 2 Vâlcea, dar pentru întreaga Armată Română. (…) Aş vrea să vă spun doar că între Regimentul 2 şi autorităţile şi populaţia din oraşul Râmnicu Vâlcea şi cea a judeţului Vâlcea a existat o legătură foarte strânsă şi, de câte ori veneau din campanii, soldaţii regimentului respectiv erau primiţi nu numai cu pâine şi sare, dar şi cu urale”, a spus autorul.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here