La solicitarea SANITAS, Grup de lucru on-line pentru completarea şi modificarea O.M.S. nr. 870/2004

647

Săptămâna trecută, reprezentanţii Federaţiei SANITAS din România au avut o întâlnire lucrativă cu ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu. Acesta a manifestat interes și deschidere față de subiectele abordate. La solicitarea Federaţiei SANITAS a fost deja iniţiat un grup de lucru on-line pentru completarea şi modificarea O.M.S. nr. 870/2004 pentru aprobarea Regulamentului privind timpul de muncă, organizarea şi efectuarea gărzilor în unităţile publice din sectorul sanitar care va funcţiona în perioada 3-10 iunie.

Temele abordate la întâlnirea din 2 iunie, dintre ministrul Sănătății și reprezentanții SANITAS, au fost: corecţiile necesare la O.U.G pentru rezolvarea inechităţilor, reîncadrarea asistenţilor medicali care au absolvit examenul de grad principal şi a medicilor absolvenţi ai examenelor de primariat şi plata lor ca atare, plata orelor de gardă, premisele renegocierii regulamentului de sporuri, reglementarea medicinei şcolare, declanşarea unei evaluări reale a necesarului de personal de specialitate în vederea deblocării de posturi şi, desigur, toate celelalte revendicări cuprinse în lista SANITAS. „Ministru Voiculescu a manifestat deschidere şi interes faţă de toate subiectele abordate, a promis susţinerea propunerilor noastre de completare şi modificare a O.U.G pentru rezolvarea inechităţilor şi în acest sens a transmis Ministrului Muncii o adresă prin care instituţia pe care o conduce îşi asumă solicitarea noastră în ceea ce priveşte personalul TESA din instituţiile sanitare”, susțin reprezentanții SANITAS.

Grup de lucru on-line
În legătură cu plata asistenţilor medicali cu grad principal, precum şi a medicilor primari care au absolvit examenele în a doua jumătate a anului 2015, ministru a afirmat că această situaţie va putea fi rezolvată de la 1 iulie, odată cu intrarea în vigoare a noilor contracte de prestări servicii. La solicitarea Federaţiei SANITAS a fost deja iniţiat un grup de lucru on-line pentru completarea şi modificarea O.M.S. nr. 870/2004 pentru aprobarea Regulamentului privind timpul de muncă, organizarea şi efectuarea gărzilor în unităţile publice din sectorul sanitar care va funcţiona în perioada 3-10 iunie, urmând ca forma finală să fie pusă în dezbatere publică şi aprobată conform legislaţiei în vigoare.
De asemenea, ministrul Vlad Voiculescu a înţeles că o bună comunicare cu organizaţiile sindicale reprezentative din sistem poate transforma mandatul său din unul prea scurt pentru a fi memorabil, într-un mandat de succes şi cu maximă eficienţă.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here