Legende, evocări şi superlative din lumea de piatră a Jiului de Sus(II)

Cheile Sohodolului se întind pe o distanţă de aprox. 12 km între Poiana Contului şi comuna Runcu. Acestea pot fi împărţite în trei sectoare: Cheile Runcului, Cheile Vidrei şi Cheile Pătrunsa.

Împărţirea este rezultatul configuraţiei geologice unde calcarele care ocupă cea mai mare parte sunt întrerupte de două ori de bare de şisturi cristaline şi granituri.
Calcarele predominante în acest perimetru prezintă o mare permeabilitate carstică datorită unui sistem bine dezvoltat de fisuri, canale, peşteri şi avene formate în urma unui îndelungat proces de dizolvare. Prin acest adevărat labirint subteran apele se infiltrează cu uşurinţă dând naştere la o multitudine de fenomene carstice. În alte cazuri apa se înmagazinează în golurile subterane şi iese la suprafaţă sub forma unor izbucuri din care unele cu debite importante.
Cele mai cunoscute din acest perimetru sunt câmpurile de lapiezuri (formaţiuni carstice de suprafaţă ce au luat naștere prin coroziune pe roci carstificabile), avenele din acest perimetru (din care două deţin recorduri naţionale la cea mai mare stalacmită 10m, precum şi cel mai mare puţ vertical -122m), cele două tuneluri ovoidale ce formează Nările (de 76 şi respectiv 57m), peştera Gîrla Vacii ce prezintă un foarte rar fenomen de difluenţă subterană şi, nu în ultimul rând Inelul de Piatră sau Inelul Domniţei cum mai este cunoscut o adevărată emblemă a Sohodolului asupra originii sale fiind făcute şi în ziua de azi o multitudine de presupuneri unele dintre acestea de-a dreptul hilare.
Nu trebuie omisă din această enumerare Izvoarele Cernei aflate pe teritoriul judeţului nostru cea mai puternică sursă carstică din România cu un debit ce variază între 3000-10000litri/sec. şi unde iarăşi ca o curiozitate temperatura apei este constantă (6,8 grade C) indiferent de anotimp ce face ca nici în iernile cele mai geroase să nu îngheţe oferind un peisaj aproape ireal.
Şi aici trebuie menţionat faptul că în urma cercetărilor hidrospeologilor apele izvoarelor îşi au originea tocmai în Retezatul Mic într-un perimetru carstic numit Scorota-Soarbele. Cercetările făcute cu ajutorul trasorilor clasici şi speciali au scos în evidenţă faptul că traseul subteran Soarbele-Izvoarele Cernei este cea mai lungă străpungere hidrologică subterană determinată până la ora actuală în România.
Ultima dar nu cea din urmă este zona cuprinsă între văile Motrului Sec şi ale Motrului Mare, unde se dezvoltă complexul carstic Muşetoaia care se întinde către miazănoapte până în apropierea Pietrei Mari a Cloşaniului. Pe aceste locuri poate fi admirată o mare varietate a formelor şi fenomenelor carstice constând în câmpuri de doline, cleanţuri, abrupturi, peşteri şi avene. Cele mai cunoscute sunt peşterile Martel şi Lazului precum şi peştera-aven de la Sohodoalele Mici.
Circulaţia subterană a apei este fenomenul cel mai interesant şi în acelaşi timp cel mai complex din zonă şi extrapolând pe un perimetru delimitat spre est şi vest. Se poate afirma că avem de-a face cu o circulaţie activă a apei în subteran, circulaţie favorizată de structura geologică a zonei (calcare carstificabile), precum şi diferenţele de cotă dintre văi.
Astfel consultând o hartă putem constata că Şuşiţa Verde este mai sus decât Şuşiţa Seacă care la rândul ei este mai sus decât Sohodolul. La rândul său acesta este mai sus decât Bistriţa cel mai apropiat râu spre vest, dar de care este despărţit de o zonă cu formaţiuni impermeabile ce nu au favorizat procesele de circulaţie a apei în subteran.
Participând la câteva dintre ecologizările desfăşurate în aceste perimetre (unde s-au adunat cantităţi impresionante de resturi menajere şi gunoaie lăsate la voia întâmplării) am rămas total dezamăgit de indiferenţa cu care aşa-zişi turişti tratează mediul ambiant întărindu-mi convingerea că mai presus de sancţiuni este nevoie de o profundă schimbare a mentalităţilor unora din semenii noştri. Totuşi până la această schimbare sunt necesare unele măsuri concrete cum ar fi delimitarea unor zone de protecţie în care să se interzică orice activităţi ce ar putea genera poluare.
Astfel din decantarea cunoştinţelor de specialitate se poate afirma că ar fi necesară instaurarea unor perimetre de protecţie hidrogeologică care să cuprindă suprafeţe ce asigură păstrarea condiţiilor naturale de circulaţie a apei în subteran.
O propunere făcută de cei care străbat zonele mai sus menţionate pentru practicarea alpinismului, escaladei, speologiei şi de ce nu a fotografiei montane ori speologice ar fi interzicerea campării turiştilor în zonele de intrare şi ieşire la suprafaţă a apelor carstice pentru a se evita pe cît posibil poluările accidentale făcute cu voie sau fără de aceştia.
Având în vedere că perimetrele carstice sunt dintre cele mai vizitate obiective turistice din judeţul nostru cu toate consecinţele legate de degradarea peisajului ambiental, printr-un turism civilizat în deplină armonie cu mediul ambiant aceste zone de o frumuseţe aparte vor putea continua să ne încânte şi pe viitor prin bogăţia fenomenelor carstice şi a diversităţii lor biologice.
Mugurel PETRESCU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here