Liceele eligibile pentru proiectul ROSE, așteptate să trimită scrisorile de intenție

523

În vederea participării la schema de granturi, liceele eligibile  pentru proiectul ROSE trebuie să transmită, către UMPFE, o scrisoare de intenţie, până la data de 20 iulie.

Proiectul privind Învățământul Secundar –ROSE este parte a Programului național ”Sprijin la bacalaureat, acces la facultate”, va fi implementat în perioada 2015-2020 și beneficiază de o finanțare de 200 de milioane EURO acordată de Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare. Acesta va sprijini 80% dintre liceele de stat și 85% dintre facultățile din România, pentru a răspunde problemelor care împiedică tranziția elevilor de la învățământul secundar superior la învățământul terțiar, precum și finalizarea primului an de facultate. ROSE oferă sprijin în abordarea atât a factorilor academici, cât și a factorilor personali ce conduc la abandonul școlar al elevilor sau studenților prin activități remediale, tutorat, consiliere, activități extracuriculare, activități de practică, programe de tip școală de vară și centre de învățare. Printre beneficiari se află elevii din liceele de stat cu performanțe scăzute și studenții din primul an de studii, cât și personalul din aceste instituții de învățământ.

28 de licee eligibile, în Gorj
La nivelul județului Gorj au fost identificate 28 de licee eligibile pentru acest proiect: Colegiul ”Gheorghe Tătărescu” Rovinari, Colegiul ”Mihai Viteazu” Bumbești-Jiu, Colegiul Auto ”Traian Vuia” Târgu-Jiu, Colegiul Economic ”Virgil Madgearu” Târgu-Jiu, Colegiul Național ”Tudor Arghezi” Târgu-Cărbunești, Colegiul Tehnic ”G-ral Gheorghe Magheru” Târgu-Jiu, Colegiul Tehnic ”Henri Coandă” Târgu-Jiu, Colegiul Tehnic ”Ion Mincu” Târgu-Jiu, Colegiul Tehnic Mătăsari, Colegiul Tehnic Motru, Colegiul Tehnic Nr. 2 Târgu-Jiu, Liceul cu Program Sportiv Târgu-Jiu, Liceul de Arte ”Constantin Brăiloiu” Târgu-Jiu, Liceul Energetic Târgu-Jiu, Liceul Tehnologic ”Constantin Brâncuși” Peștișani, Liceul Tehnologic ”G-ral C-tin Sandru” Bîlta, Runcu, Liceul Tehnologic Baia de Fier, Liceul Tehnologic Bîlteni, Liceul Tehnologic Bîrsești, Liceul Tehnologic Bustuchin, Liceul Tehnologic Roșia de Amaradia, Liceul Tehnologic Roșia Jiu, Fărcășești, Liceul Tehnologic Stoina, Liceul Tehnologic Țicleni, Liceul Tehnologic Tismana, Liceul Tehnologic Turceni, Liceul Teologic Târgu-Jiu și Liceul Teoretic Novaci. În vederea participării la schema de granturi, prin scrierea unei aplicaţii, şi de a beneficia în acest scop de asistenţă din partea facilitatorilor, liceele eligibile trebuie să transmită către UMPFE o scrisoare de intenţie, în conformitate cu modelul anexat, până la data de 20.07.2016. Scrisoarea de intenţie, semnată şi stampilată, poate fi transmisă prin poştă, pe fax, la numărul 021. 305.59.89, sau prin e-mail, la adresa: office@pmu.ro.

Granturi alocate în trei tranșe
Granturile urmează să fie alocate în trei tranșe, stabilite prin tragere la sorți, demarând în anii școlari 2016-2017, 2017-2018, respectiv 2018-2019. Liceele care vor participa la fiecare tranșă de granturi vor fi selectate în mod aleatoriu dintre liceele eligibile care au depus scrisoarea de intenție până la data limită anunțată. Unităţile de învăţământ vor propune activități menite să conducă la realizarea obiectivelor menționate. Astfel, cel puțin 50% din costurile alocate vor fi pentru activități de dezvoltare personală și coaching, activități remediale, de consiliere și orientare profesională, de dezvoltarea abilităților socio-emoționale, de educație incluzivă, până la 30% din costuri vor fi alocate pentru activități extracurriculare și de informare, cum ar fi vizite/excursii de documentare, stagii de pregătire, participări la competiții și formarea de rețele interșcolare, iar până la 20% din costuri vor putea fi alocate pentru lucrări civile minore de renovare, amenajare a interioarelor clădirilor școlare, fără impact negativ asupra mediului, și pentru achiziții de bunuri. Guvernul României și Banca Mondială se așteaptă ca până la finalul implementării proiectului ROSE, de rezultatele acestuia să beneficieze 1,6 milioane de elevi din 1.160 de licee identificate ca având „performanțe scăzute” și studenți din 300 de facultăți ce se confruntă cu riscul de abandon în primul an. Informații despre proiect sunt publice pe site-ul UMPFE la adresa http://proiecte.pmu.ro/web/guest/rose, respectiv pe site-ul MENCŞ, la adresa http://www.edu.ro/index.php/articles/c510.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here