Luceafărul rămâne la Oradea?

Cum Stadionul Municipal din Târgu-Jiu nu va fi finalizat până la sfârşitul actualului sezon al eşalonului secund, Pandurii şi Luceafărul Oradea ar putea juca pe aceeaşi arenă, la Motru. Văzută ca o certitudine până acum, mutarea echipei bihorene pare în stand-by. Cel puţin dacă este să ne luăm după ultimele declaraţii ale antrenorului Cristian Dulca. Tehnicianul Luceafărului spune că nu i s-a comunicat nimic în acest sens, iar la Oradea sunt condiţii bune de pregătire. “Nu avem o poziţie oficială din partea clubului în această privinţă. Dacă se va ajunge să se pună această problemă, ea va fi comunicată din timp. Nu sunt altceva decât speculaţii şi noi ştim că vom juca în retur tot la Oradea. Avem condiţii bune aici, aşa că nu avem de ce să ne plângem”, a declarat, pentru Bihoreanul, Dulca. Afirmaţiile sale îl contrazic pe edilul din Motru, Gigel Jianu, care spunea, în urmă cu ceva timp, că echipa patronată de apropiaţi ai afaceristului Nicolae Sarcină va juca în Gorj. “Echipa va veni în retur la Motru, aşa a fost ultima discuţie, dar nu se ştie sigur. Condiţia e să rezolve cu clubul Pandurii, să nu se suprapună meciurile. Trebuie să obţină un acord de la Federaţia Română de Fotbal, să programeze meciurile în aşa fel încât să nu fie la aceeaşi oră”, spunea Gigel Jianu, primarul municipiului Motru, la finalul anului 2017. Fotbaliştii de la Luceafărul Oradea vor reveni din vacanţă pe data de 15 ianuarie, când sunt programate reunirea lotului şi primul antrenament din anul 2018. Campionatul Ligii a 2-a se va relua la sfârşitul lunii februarie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here