Lumina, şi Adevărul, şi Viaţa – Dumnezeu este Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt în sufletul omului însetat de credință

În Duminica a 5-a după Paști, numită și a Samarinencei, orice credincios creștin, tânăr sau matur, bărbat sau femeie, trebuie să ştie că Dumnezeu este Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, iar Tatăl Ceresc L-a trimis, dintr-o neţărmurită iubire faţă de noi, pe Însuşi Fiul Său, Unul Născut în lume, că Acesta a luat trup şi suflet omenesc, S-a răstignit din aceeaşi iubire faţă de noi, pentru iertarea păcatelor noastre, iar la trei zile a Înviat, asigurându-ne şi nouă, la sfârşitul vremii învierea pentru vecie, fiindcă la vremea în care suntem trăitori pe pământ, Preaputernicul ne conduce prin Duhul Său cel Sfânt pe un drum al desăvârşirii neîncetate, de iubire de Dumnezeu şi de oameni, ca să devenim vrednici de împărăţia veşnică a Iubirii.

“Dacă ai fi ştiut darul lui Dumnezeu şi Cine este Cel Ce-ţi zice: Dă-Mi să beau, tu ai fi cerut de la El, şi ţi-ar fi dat apă vie”
Încă de mâine, sâmbătă, 28 mai 2016, Dumnezeu luminează sufletul omului însetat de credință, deoarece, cu binecuvântarea ÎPS Părinte dr. Irineu, Biroul de învăţământ, catehizare şi activităţi cu tineretul al Arhiepiscopiei Craiovei, organizează în localitatea Poiana, judeţul Gorj, la Castelul Rioșanu(așa cum este corect, după numele boierilor gorjeni: Stoichiță, Gheorghe și Ion Rioșanu, cu proprietăți și prin aceste locuri, și nu «Roșianu», cum greșit se utilizează de către necunoscători ai documentelor vremii), cu sprijinul Primăriei Turburea, cea de-a XII-a ediţie a Congresului Tinerilor Ortodocşi din Mitropolia Olteniei, cea mai importantă activitate catehetică din Arhiepiscopia Craiovei. Organizată de peste zece ani fără întrerupere, această veritabilă reuniune a tinerilor olteni a acumulat în decursul timpului o frumoasă tradiţie, fiind legată de viaţa şi imperativul actual al Bisericii noastre dreptmăritoare. Aceasta cumulează mesajul viu de bucurie şi de pace pe care Înaltpreasfinţitul Părinte dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, l-a îndreptat în mod personal şi direct către inimile tinerilor credincioşi din Oltenia, printr-un dialog informal, fără bariere conceptuale și fără inhibiții stânjenitoare, pentru a se realiza mai eficient educaţia creştină a tinerilor în şcoală şi în societate! Programul va începe cu Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, ce va fi săvârşită de IPS Părinte Irineu la altarul bisericii din localitate, iar după slujbă, tinerii, reprezentând mai multe parohii şi grupuri de cateheză din Oltenia, vor merge în procesiune împreună cu Părintele Mitropolit până pe pajiştea de la poalele Castelului Rioșanu, unde sunt programate activităţile. Aici, după tradiţionala agapă frăţească, participanţii vor asculta cuvântul de binecuvântare al ÎPS Părinte Mitropolit Irineu, rânduit cu tema stabilită în acest an de către Patriarhia Română. După orele prânzului, tinerii vor fi împărţiţi în şase grupuri de lucru, fiecare sub coordonarea unui preot, iar în cadrul grupului de lucru, tinerii vor disemina tema întâlnirii, urmând ca să prezinte în plen concluziile care se impun. Programul de lucru va fi presărat de câteva momente artistice, asigurate de către Grupul psaltic «Sfântul Mare Mucenic Dimitrie» al Catedralei Mitropolitane din Craiova, de ansambul folcloric al tinerilor din Târgu-Cărbuneşti şi de alţi invitaţi la această activitate, cum ar fi diaconul Ovidiu Cuncea, actor la Teatrul Naţional din Bucureşti şi prof. Silvia Cârţu, preşedinta Asociaţiei «Părinţi pentru copii – Oltenia».

«Dobândește pacea în sufletul tău și mii de oameni în jurul tău se vor mântui»
Așadar, mâine, la Poiana Gorjului, vom fi într-o comuniune de suflet, întruniți la poalele unui castel boieresc, pentru a da mărturie despre darul întâlnirii noastre cu Mântuitorul Iisus Hristos, prin regăsirea unora cu alții, pentru că aceeași trăire a arătat-o și Sfântul Apostol Pavel față de tânărul său ucenic Timotei, episcop în metropola Efesului, căruia îi transmitea să urmeze pilda iubirii, smereniei, blândeții, credinței și curăției Mântuitorului, fiindcă acestea reprezintă, de fapt, chiar treptele spre mântuirea care nu este nicidecum un concept abstract, ci o stare a permanentei iubirii dumnezeiești în inimile noastre transformate de iubire, atunci când Însuși Dumnezeu este Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt al omului însetat de credință! Asemeni femeii Samarinence, ne rugăm împreună, într-o atmosferă de care ne vom aminti multă vreme, cu sentimentul că aparținem unei Biserici vii și lucrătoare, însă frumusețea acestei întâlniri, copleșită de puritatea chipurilor tinerelor vlăstare și de inimile capabile de iubire până la jertfă, nu va fi deplină până ce ele nu vor fi transformate pentru veșnicie în icoane ale lui Hristos, spre a deveni luminători în lume. Să amintim că Avva Pimen, din Pateric, își îndeamnă un ucenic prin cuvintele: «Dobândește pacea în sufletul tău și mii de oameni în jurul tău se vor mântui», dar trebuie să știm că pentru a dobândi pacea sufletului, trebuie să ne curățim de orice neputință, pe care o justificăm dând vina pe lume, pe societate, pe semeni și chiar pe diavoli, însă mai puțin pe noi. Același Sf. Apostol Pavel, supranumit și «Apostolul neamurilor» spune: «Nimeni să nu disprețuiască tinerețile voastre, ci faceți-vă pildă cu cuvântul, cu purtarea, cu dragostea, cu duhul, cu credinţa, cu curăţia», pentru a ne arăta, cât de minunați sunt copiii și tinerii când se arată deschiși către jertfă și iubire, fiindcă în ei mijesc zorii zilei de mâine, dar și nădejdea familiei mici și a familiei mari, a familiei de familii, adică a Bisericii Lui Hristos.

«Eu sunt Viţa, iar voi mlădiţele. Cel ce rămâne în Mine şi Eu în el aduce rod mult, căci fără de Mine nu puteţi face nimic» (Ioan XV, 5)
Să aratăm, așadar, că în Duminica a cincea după Sf. Paşti, avem în faţa minţii noastre o întâlnire a Mântuitorului Iisus Hristos cu o femeie din Samaria, la Fântâna lui Iacov. Realitatea acestei istorisiri este întărită nu numai de textul din Sfânta Scriptură, dar, şi de existenţa până astăzi a acestei fântâni. De atunci s-a ridicat o biserică şi toţi pelerinii care trec prin Ţara Sfântă şi încearcă să urce în sus, pe râul Iordanului, trec prin Samaria şi iau apă din fântâna aceasta. Nu pentru că Îi era sete a cerut Mântuitorul apă, ci pentru că a vrut să lase o învăţătură pentru noi toţi prin această întâlnire minunată! Deci Mântuitorul S-a apropiat de această fântână, când a venit o femeie samarineancă, pe care Mântuitorul a rugat-o să-I dea să bea apă. Şi atunci femeia a fost mirată şi I-a spus: «Cum tu, un iudeu, ceri de la mine, o samarineancă, să-ţi dau apă să bei»? Pentru că iudeii îi considerau pe samarineni ca niște păgâni, iar această femeie a fost, în cele din urmă, câștigată pentru Împărăția Cerurilor. Samarineanca, și toți locuitorii din provincia Samaria făceau parte dintr-un fel de sectă a Vechiului Testament, separându-se de templul din Ierusalim și respectând numai primele cinci cărți ale lui Moise. De aceea, între iudei și samarineni erau animozități, încât nici nu vorbeau unii cu alții. De aceea a și refuzat să-I dea apă Mântuitorului însetat! Pe lângă credința ei rea, samarineanca era și o femeie păcătoasă, căci trăise mai înainte cu cinci bărbați și acum avea al șaselea bărbat. Însă, cu toate că era eretică în credință și desfrânată în fapte, ea aștepta venirea Mântuitorului în lume, era însetată de «apa vie» a credinței în Hristos și se interesa cum să se roage cu adevărat Lui Dumnezeu! Dar, Mântuitorul a nesocotit această manifestare a iudeilor faţă de samarineni, pentru că a vrut să arate că El a venit pentru întreaga omenire, că suntem chemaţi cu toți la mântuire. De aceea, Mântuitorul îi spune femeii samarinencei: «Dacă ai fi ştiut darul lui Dumnezeu şi Cine este Cel Ce-ţi zice: Dă-Mi să beau, tu ai fi cerut de la El, şi ţi-ar fi dat apă vie»!

“Cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu nu va înseta în veac”
Sunt cuvinte care ne surprind și ne copleșesc, pentru a simți că sufletul nostru este însetat şi flămând de Hristos, plângându-ne de multe ori cu lacrimi păcatele, când nu ne este dată Apa cea Vie pentru Viaţa cea Veşnică. Pentru că Mântuitorul Iisus Hristos S-a răstignit cu braţele deschise pentru noi toţi, arătând marea Sa iubire, şi stă, în stare de jertfă şi ne aşteaptă ca să-I împlinim poruncile, spre binele nostru, spre viaţa cea veşnică. La fiecare Sfântă Liturghie avem această şansă extraordinară de a fi împreună cu Hristos, de a ne împărtăşi de Apa cea Vie, care este mai mult decât orice în lumea aceasta: Trupul şi Sângele Mântuitorului, hrana cerească a sufletului nostru. Să nu trecem prea ușor peste faptul că această femeie nu a fost străină de experienţa tristă a sufletului ce îşi caută fericirea acolo unde nu poate fi găsită, adică în viața desfrânată. Ne-o putem închipui cum din copilărie bătuse zilnic cu urciorul la braţ cărarea ce ducea la fântâna lui Iacov, de lângă Sihar. Acum, în puterea vârstei fiind, îi încolţeşte în minte un gând încă nedesluşit. O copleşea viaţa de până acum, cu cei cinci bărbaţi ce se perindaseră în brațele ei, şi acum cel de-al şaselea, care îi era concubin, adică nelegiuit, îi amăra şi mai mult sufletul. Ce folos – îşi spunea femeia-, am cărat de aici atâta apă şi totuşi mi-e sete. Ce minunat ar fi să am o apă care să-mi astâmpere setea pentru totdeauna, ca să nu trebuiască să vin mereu aici! În concluzie, să reținem că «apa vie» care a purificat-o şi a sfinţit-o pe Samarineancă este Harul sfinţitor sau habitual care, cum spune Sfântul Vasile cel Mare, este o accidenţă creată, prin care se comunică sufletului viaţa divină, îndumnezeind toată fiinţa omului, dând valoare veşnică întregii lui activităţi, precum seva altoiului nobil înnobilează fructele produse de portaltoiul pe care el se grefează. Mântuitorul Iisus Hristos ne spune: «Eu sunt Viţa, iar voi mlădiţele. Cel ce rămâne în Mine şi Eu în el aduce rod mult, căci fără de Mine nu puteţi face nimic» (Ioan XV, 5). Sufletul sărac de credință moare, fiindcă e lipsit de seva vieţii Lui Hristos, iar un asemenea suflet, nu poate face nimic vrednic de răsplata veşnică. Harul Sfânt, îl primim la Sfântul Botez prin care devenim fiii Lui Dumnezeu şi moştenitori ai cerului, îl sporim prin Sfânta Taină a Mirului și îl reînnoim în Sfânta Spovedanie, iar imaginei femeii Samarinence este pilduitoare pentru a desluși faptul că Dumnezeu este Tatăl, Fiul și Harul Sfânt al omului însetat de acea credință prin care biruim ispitele şi ne asigurăm viaţa veşnică.
Profesor, Vasile GOGONEA