Duminica a treia din Postul Mare, numită și a Sfintei Cruci, se definește în chip negrăit prin îndemnul Mântuitorului nostru Iisus Hristos, ca fiecare om să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și să-I urmeze Lui, ca o dovadă că textul Evangheliei ni se înfățișază în strălucirea ochiului minții noastre ca o inițiere, ca o iluminare a sufletului credincioșilor în urcușul spre Înviere, spre Sfintele Paști. Dincolo de orice îndoială raționalistă, să înțelegem că Mântuitorul Iisus Hristos ne-a chemat în viaţa aceasta la luptă şi la Cruce, mai ales că nu ne-ar fi cerut-o, dacă n-ar fi făcut-o El Însuşi mai înainte de noi, dovadă că pentru aceasta şi aşteaptă de la fiecare dintre noi să ne abordăm la fel propria viaţă, propria persoană, propria condiție existențială.
“El ne-a învățat ca să jertfim viața noastră, ca s-o câștigăm în Împărăția Lui Dumnezeu”
– Rep. Înaltpreasfințite Părinte Mitropolit, dr. IRINEU, suntem la Cina cea plină de evlavie a Duminicii Sfintei Cruci, când Evanghelia ne spune că viața însăși este o cruce desăvârșită care ne revelează existența trecătoare, iar Crucea este o desăvârșire a vieții noastre pământești, pe calea vieții celei veșnice a Împărăției Cerului!
– În primul rând, trebuie să vedem viața noastră înspre Crucea Mântuitorului Iisus Hristos, înspre smerenia și înspre jertfa Lui! El ne-a învățat să fim blânzi și smeriți cu inima! Ne-a învățat ca să jertfim viața noastră, ca s-o câștigăm în Împărăția Lui Dumnezeu, iar cel care-și va pierde viața pentru numele Domnului și pentru Evanghelia Lui, acela o va câștiga în Împărăția Lui Dumnezeu! Să deschidem largi urechile noastre, deoarece credința vine din ascultare! Din ascultare și din adevăr! Dacă nu ascultăm Cuvântul Lui Dumnezeu, nu avem credință matură și nici nu avem statornicie în credință! Auzul nostru se clarifică și se luminează numai în felul în care credem și primim lumina credinței!
– Rep. Ce înseamnă când ne rugăm și facem semnul Sfintei Cruci?
– Că ne ridicăm cu inima, cu mintea și cu sufletul spre aceste momente sfinte ca să-L primim pe Dumnezeu și să luăm sfințenia, deodată cu facerea semnului Sfintei Cruci pe trupul nostru, și să-L așezăm în noi! Ca să se sălășluiască în noi, să ne curățească de toată întinăciunea și să mântuiască sufletele noastre! Deci, noi luăm sfințenia pe care Dumnezeu ne-o oferă cu multă dragoste și generozitate pe care Dumnezeu ne-o oferă gratuit, fără ca noi să facem vreun efort sau să dăm ceva în schimb. Ea vine deodată cu aerul, deodată cu lumina, deodată cu căldura, pentru că Duhul Lui Dumnezeu este Acela care suflă pretutindeni, care face ca mișcarea aerului și mișcarea timpului să aibă un «mers», ca noi să fim împreună cu timpul «mișcat» spre Împărăția Lui Dumnezeu!
“Mântuitorul Hristos ne învață cu fapta și cu vorba, atunci când era bătut și răstignit pe Cruce…”
– Rep. Prin răstignirea Sa pe Sfânta Cruce, Mântuitorul Hristos ne învață un lucru aproape neverosimil pentru mulți dintre noi, mirenii, și anume, iubirea vrăjmașilor, a celor care ne-au făcut rău!
-Într-adevăr, o înălțime de viață spirituală nemaiîntâlnită și nemaiauzită! Auzi, să binecuvântezi pe cei care te ocărăsc! Să-i iubești pe cei care te asupresc! Dar, cuvintele Domnului, sunt, oare, neaplicabile la viața noastră? Că de multe ori, vedem că n-apucăm nici să grăim o vorbă, că ne mâniem ceva mai rău decât fiarele sălbatice, și ne aruncăm cu mânie și cu multă răutate asupra celor care ne greșesc nouă, nu știm cum să le facem mai mult rău! Deci, iată că Mântuitorul Hristos ne învață cu fapta și cu vorba, atunci când era bătut și răstignit pe Cruce! Și se ruga Tatălui Ceresc: «Părinte, iartă-le lor, că nu știu ce fac»! Deci, n-a făcut nici un rău, nici n-a spus vreun cuvânt că ar fi jignit pe cineva sau ar fi nedreptățit pe cineva Domnul! I-a învățat numai de bine, le-a arătat greșelile pe care credeau ei că nu le știe nimeni! Că doar, doar, se vor îndrepta! Și pentru toate acestea L-au răstignit, pentru că pizma și invidia și gelozia colcăiau în inimile lor, și n-au găsit alt lucru mai bun decât să-L răstignească pe Domnul pe cruce, pe Cel Care este Dumnezeu adevărat, făcător de minuni, dătătorul vieții și izbăvitorul nostru din moarte și din osândă veșnică!
– Rep. Sfânta Cruce este vindecătoare, tămăduitoare și capabilă să ne apere de ispitele diavolului, așa cum stâlpul din pustie îi vindeca pe oameni de mușcătura șarpelui?
-Acel stâlp în pustie este prefigurarea Sfintei Cruci, dar în același timp, ne amintește și despre lemnul care a rodit cândva moartea! Pomul cunoștinței binelui și răului! Acel lemn din care a rodit fructul care a omorât sufletește și de la care s-au împărtășit oamenii și se vor împărtăși până la sfârșitul veacurilor, prefigura și pomul din Rai. Mântuitorul Hristos a realizat mântuirea în mijlocul pământului, mântuirea tuturor oamenilor. Este răscumpărarea din robia morții și a diavolului. El este Acela Care a luat păcatele noastre și S-a «împodobit» cu rănile și cu suferințele noastre!
– Rep. Așadar, pomul din Rai și stâlpul din pustie prefigurează semnul Crucii?
-Atât așezarea acestui pom în mijlocul Raiului, cât și așezarea stâlpului cu șarpele de aramă în mijlocul poporului Lui Dumnezeu, și așezarea Sfintei Cruci în mijlocul Postului cel Mare, sunt semnificative pentru noi și pentru viața noastră!
“Esențială, în porunca Evanghelică, este iubirea”
– Rep. Ca un teolog al desăvârșirii și ca un desăvârșit al teologiei, cum definiți morala creștină?
-Cred că întrebarea nu ar tebui să fie cu prima parte!(??). Nu există desăvârșire, adică, în sensul de «teolog al desăvârșirii», cum ați spus dumneavoastră! Morala creștină este morala Evanghelică! Deci, Evanghelia este ceea ce Mântuitorul Hristos ne spune că e bine de făcut, că are această dimensiune a învățăturii, a sfatului, a îndemnului, dar și a poruncii! Esențială, în porunca Evanghelică, este iubirea! Iubirea care se adresează Lui Dumnezeu Tatăl, se adresează Sfintei Treimi, se adresează Mântuitorului Iisus Hristos, care pe undeva înseamnă însăși iubirea față de noi. Iată, cum morala…
– Rep. Este o iubire personalizată, idolatră, față de noi înșine sau față de semenii noștri?
-Iubirea, și față de noi înșine, pentru că nu este vorba de o filahtie, adică o iubire pătimașă, ci este vorba de o apreciere, de un lucru pe care mintea noastră și sufletul nostru trebuie să-l aibă!
– Rep. Și care nu poate să cadă în păcatul idolatriei!
-Niciodată, pentru că dacă iubim mântuirea, nu înseamnă că ajungem să cădem în idolatrie! Dacă iubim ceva și vrem să realizăm ceva, ceea ce este absolut necesar sufletului nostru! Dacă omul s-ar iubi pe sine în sensul mântuirii, ar face lucrul cel mai mare! Deci, dacă te iubești, pentru că vrei să te mântuiești, e foarte important! Iubirea egoistă e aceea care pune omul față în față cu ego-ul lui personal și care…
– Rep. Absolutizează invocarea unei idei…
-Bineînțeles, absolutizarea, în sensul că marginalizează sau cauzează mărginirea! Omul se mărginește pe sine, nu se absolutizează! Ce să absolutizezi, că nu ai ce! Deci, te mărginești pe tine însuți! Cu cât restrângi aria de iubire, cu atâta sărăcești și te repliezi, te golești de conținut! Cuvântul francez e mai bine poziționat și mai expresiv: «se redresser», adică te pliezi în interiorul tău, pentru că atât de mult te…
– Rep. Deci, am spune că te regăsești…!
-Nu, nu, te restrângi, nu te regăsești! Te restrângi în așa fel încât devii ca o poamă zbârcită, stafidită! Deci, în felul acesta, omul păcătos este o «zbârcitură», este un lucru care «se adună», pentru că nu mai are seva necesară ca să devină viguros și în același timp să fie proaspăt, «fresh»! Deci, lucrul care se «zbârcește», care «se adună», acesta este egoistul, omul care se iubește pe sine și este în restrângere!
– Rep. Se poate considera și un fel de autoofilire!
-Autoofilire, da, sigur, pentru că nu mai ai Harul Duhului Sfânt, și bineînțeles că te reduci! Dacă Duhul Sfânt nu mai este în noi, așa cum nu mai este lumina într-o plantă pusă la întuneric, ea se îngălbenește! Dacă umiditatea la un fruct nu mai există, începe să secătuiască, așa cum spune psalmistul: «Ca un pământ însetat și fără de apă», pentru că imaginea aceasta aduce cu sufletul omului «ca un pământ însetat și fără de apă», iar omul fără Dumnezeu este și omul fără posibilitatea de a accede la viața veșnică! Acestea sunt evidente în măsura în care omul trăiește fiecare clipă a vieții!
“Să avem bucuria ca să dobândim puterea și lucrarea Lui Dumnezeu, prezența Lui Dumnezeu în viața noastră”
– Rep. Stând la rugăciune și făcând semnul sfintei cruci, ni se împlinește dorința?
-Așa se face că dacă stăm la rugăciune cu luare aminte în biserică, dorința noastră se împlinește, așa cum spune Sfânta Evanghelie: «Cel ce dorește să vină la Mine, să se lepede de sine», adică, să îndepărteaze toată grija cea lumească, tot ceea ce este pământesc, și să ridicăm sufletul și mintea la Dumnezeu! Prin urmare, crucea noastră ne este dată încă de când ne-am născut!
– Rep. Înaltpreasfinția Voastră, am rugămintea să ne spuneți, câteva cuvinte despre semnificația postului!
-Postul este momentul când trebuie să citim mai mult, să ne rugăm mai mult. Postul este, firește, și momentul când avem mai mult de luptat, pentru că atunci când ne așezăm la rugăciune, bineînțeles că diavolii se pregătesc de război! Suntem confruntați cu tot felul de gânduri, suntem confruntați cu tot felul de probleme, și în același timp suntem distrași, adică, derutați de la adevărata direcție pe care sufletul nostru vrea să o impună trupului în momentul postului. Dacă reușim să ne desprindem din această sferă a influenței ispitei, reușim să realizăm ceea ce este de folos pentru viața noastră. Când comunitatea întreagă postește, când biserica întreagă postește, are fericirea ca în momentul acela să fie mai mult și mai bine cercetată de Dumnezeu și de sfinții Săi, de Harul Duhului Sfânt, astfel că împreună luptând împotriva ispitelor, avem bucuria ca să dobândim puterea și lucrarea Lui Dumnezeu, prezența Lui Dumnezeu în viața noastră!
– Rep. Vă mulțumesc Înaltpreasfințite Părinte Mitropolit, Dr. Irineu și vă așteptăm peste zece zile la Crasna, Gorj!
Profesor, Vasile GOGONEA
