Sfânta Evanghelie a Duminicii a XXIX-a după Rusalii, numită şi cea a vindecării celor zece leproşi, pare a fi desprinsă din tezaurul de moralitate al culturii universale, mai ales că ne vorbeşte atât de pilduitor despre Iisus Hristos, Cel Care a fost întâmpinat de cei zece leproşi, rugându-L să-i tămăduiască.
Ştim că Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2012, Anul omagial al Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor în Patriarhia Română, iar înaintea Dumnezeului care ne arată cât suntem de leproşi sufleteşte, se cuvine ca să fie acordată o atenţie specială acestei Sfinte Taine în cateheza ortodoxă, în lucrarea pastorală, social-filantropică şi medicală a Bisericii şi a slujitorilor ei pentru îngrijirea bolnavilor.
I-au cerut ajutorul şi au zis: “Iisuse, învăţătorule, fie-Ţi milă de noi”
Deloc întâmplător, credem că e bine să reflectăm la consecinţele unei astfel de boli numită “lepră”, pentru că, oricum, să fii bolnav de o asemenea boală înseamnă să fii expus celei mai chinuitoare suferinţe, unei dureri care pe noi, cei de astăzi, ne cutremură şi ne înspăimântă! Poate, dacă reflectăm ceva mai mult, găsim, pe lângă durere şi suferinţă, că vom fi părăsiţi de cei dragi şi de aproapele nostru, alungaţi, înstrăinaţi într-un loc pustiu, poate fără apă, fără hrană, totodată, asistând şi la tragicul sfârşit al altor fraţi de suferinţă, cum îşi încheie ei viaţa, în cele mai dramatice împrejurări. În felul acesta, am zice, că suferinţa la care ne referim se dovedeşte cea mai crudă pedeapsă care vine de la Dumnezeu! Pe când Iisus propovăduia în Samaria şi Galileea, la marginea unui sat a întâlnit zece bolnavi de lepră care I-au cerut ajutorul şi au zis: “Iisuse, învăţătorule, fie-Ţi milă de noi”! Ei strigau aceste cuvinte cu credinţă şi prin aceasta, credeau că Hristos, aşa cum a vindecat mii de bolnavi care pătimeau de diferite boli, doar El ar putea să-i facă şi pe ei bine. Deci, oameni buni, avem înaintea ochilor pe cei zece leproşi, pentru că e cumplit lucru să vezi şi numai unul singur, dar zece! Doamne, e vorba de un trup acoperit din cap până-n picioare cu pete albe şi plăgi care ard ca focul, un trup care putrezeşte de viu şi în care e mai mult putreziciune decât sânge, un corp ce duhneşte pe dinăuntru şi pe dinafară este un astfel de lepros. Iar când lepra ajunge la nas, la gură, la ochi, închipuiţi-vă ce aer se respiră, ce mâncare se mai mănâncă, ce lume vede unul care suferă cumplit! Pe aceştia, Mântuitorul nu i-a vindecat pe loc, ci i-a trimis ca să se înfăţişeze înaintea preoţilor, punându-le la încercare credinţa, aşa cum face adeseori cu mulţi dintre noi. Pe drum, pare-se că s-au vindecat ca prin minune toţi cei zece leproşi, dar numai unul singur a luat hotărârea firească de a se întoarce şi a-I mulţumi binefăcătorului său, chiar dacă se spune că nu era de acelaşi neam cu Iisus, ci era samarinean. Şi Hristos i-a făcut bine doar prin cuvântul Său cel atotputernic, pentru că deodată trupul s-a curăţat. Ca şi la ceilalţi nouă, n-a rămas asupra lor niciun semn al groaznicei boli. O, Hristoase, cât de mare este puterea Ta! Iată, am pomenit întâmplarea, întrucât se vede din ea şi o fiinţă nevăzută, care dărâmă în tot chipul zidirea lui Dumnezeu, iar aceasta nu poate fi prinsă nicidecum în analizele de diagnostic. Avem înaintea noastră fiinţa care înclină libertatea omului doar spre rele, spre riscurile dezechilibrului vieţii, pentru a se retrage neaşteptat. Desigur, a rămâne numai la explicaţia materialistă a omului, fără a avea în vedere dimensiunea sa moral-spirituală, înseamnă a nu avea niciodată o explicaţie suficientă. Se ştie că medicina preventivă contează pe existenţa sufletului şi a deciziilor sale faţă de viaţă, din moment ce sufletul îşi are paraziţii lui de care trebuie să ştie să se ferească. În felul acesta, poate vom înţelege motivul pentru care în antichitate medicii erau preoţi, iar preoţii medici. (Va urma)
Profesor Vasile Gogonea
