Peste valurile învolburate ale veacurilor, Învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos este cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, dacă nu, chiar a întregii omeniri. E un eveniment copleşitor pentru orice om trăitor pe acest pământ, un mister care s-a petrecut cu peste două mii de ani în urmă, dar care continuă să fascineze întreaga făptură umană, ca într-o realitate care se transmite din generaţie în generaţie, de la un secol la altul, în curgerea ineluctabilă a unui izvor de apă vie, dătătoare de viață! Fără nici o îndoială că Întruparea şi Învierea Fiului Lui Dumnezeu sunt fundamentale pentru viaţa fiecărui om, deoarece reprezintă începutul şi temeluirea mântuirii noastre, prin care a fost înfruntată și chiar distrusă moartea cea nemiloasă asociată cu păcatul, mai ales că de cele mai multe ori suntem neputincioşi să cuprindem în cuvinte rostite în limitele rațiunii, suficiente sau insuficiente, posibilităţile noastre de înţelegere și de pătrundere a elementelor esențiale.
“Cuprinși în Mântuitorul Hristos, ne întoarcem de la drumul nostru spre întuneric înspre lumină, și mergem cu El, cu fiecare sărbătoare spre Împărăția Cerului”
Sărbătoarea Învierii Domnului este cea mai aşteptată sărbătoare a creştinilor, fiindcă ea ne introduce în atmosfera celui mai important eveniment din istorie, în care S-a implicat în mod direct Însuşi Creatorul a toate, iar evenimentul este cu atât mai important, cu cât însăşi sintagma «Învierea Domnului» constituie mărturisirea unui adevăr fundamental «pentru noi şi pentru mântuirea noastră» (Simbolul credinţei), fiind chiar de la început contestată de unii, așa cum este contestată până în zilele noastre. Credem că e suficient să amintim drept argumente cele unsprezece arătări (apariţii) ale Domnului Iisus Hristos cu trupul înviat – mai ales pe cea către Toma, cel mai sceptic dintre ucenici (Ioan 20, 19-31), mituirea soldaţilor romani străjeri ai mormântului Domnului de către autorităţile politico-religioase ale Ierusalimului, după Înviere, spre a nu o recunoaşte şi mărturisi (Matei 28, 11-15), apoi predicarea cu vigoare şi chiar cu preţul vieţii a Învierii şi a învăţăturii creştine de către Sfinții Apostoli. Exemplul cel mai grăitor al tainei acestui praznic minunat sunt valurile netulburate ale numeroşilor creştini care iau parte la această sărbătoare a bucuriei, a împăcării şi luminii, care potrivit tradiţiei trebuie adusă şi în case credincioșilor. În acest sens, Înaltpreasfinţitul Părinte dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei spune: “Cuprinși în Mântuitorul Hristos, ne întoarcem de la drumul nostru spre întuneric înspre lumină, și mergem cu El, cu fiecare sărbătoare spre Împărăția Cerului. Deci, ne-am întors de la întuneric spre lumină, de la moarte spre viață. Pentru că El ne-a redeschis și ne-a reîntors spre Tatăl Cel Ceresc. Privirea noastră, de acum este spre lumină și spre viață veșnică, iar Tatăl Cel Ceresc ne privește ca pe niște copii ai Săi, care ne-am împăcat cu El prin Hristos Domnul și ne-am ispășit de păcate prin sângele Fiului Său! Astfel, sângele Mântuitorului a spălat viața noastră, iar noi, prin Sfântul Botez, ne însușim această curățenie, această Slavă cerească, pentru că odată ce am ieșit din Botez, suntem moștenitori ai Împărăției Cerurilor și vrednici urmași ai Mântuitorului Iisus Hristos, numindu-ne de această dată creștini, adică «unși», adică, cei care cred în Mântuitorul Hristos, cei care sunt botezați în numele Preasfintei Treimi și suntem îmbrăcați în «haina» nemuririi”, tocmai pentru a ne convinge că argumentele Învierii pălesc în faţa consecinţelor, a adevărurilor fundamentale pe care ni le descoperă Învierea Domnului şi care se dovedesc a fi adevărate daruri pentru credincioşii creştini.
“Dacă Hristos n-a înviat, înseamnă că păcatul şi moartea, nedreptatea şi răutatea din lume nu pot fi învinse niciodată”
Încă de la început, să spunem că Învierea Mântuitorului Iisus Hristos este cea care confirmă justificarea noastră ca oameni! Învierea devine, în felul acesta, declarația de acceptare pe care Dumnezeu o formulează cu privire la jertfa de ispășire a păcatelor noastre. Epistola către Romani redă acest adevăr fundamental în capitolul 4, versetele 24 și 25: «Iisus Hristos, Domnul nostru… a fost dat (la moarte) din pricina fărădelegilor noastre și a înviat din pricină că am fost socotiți neprihăniți (justificați)», pentru a întări pe deplin că Învierea Domnului Iisus Hristos reprezintă și confirmarea propriei noastre învieri. 
Practic, Învierea Lui constituie dovada că moartea nu reprezintă sfârșitul vieții ca existență ființială a omului, dar, am putea spune că în afara Învierii Lui Hristos, nu ar exista speranța și siguranța vieții de dincolo de mormânt, pentru nici unul dintre noi, dacă pe fundamentul Învierii Lui Hristos, noi nu am putea nutri o încredere deplină. Este încrederea pe care Pavel a căutat să le-o insufle creștinilor din Tesalonic, atunci când le scria: «Căci dacă vom crede că Iisus a murit și a înviat, credem și că Dumnezeu va aduce înapoi împreună cu Hristos pe cei ce au adormit în El» (1 Tesaloniceni 4:14). Desigur, nu putem să vorbim despre Paşte sau Învierea Domnului, fără să spunem că «Paște» în ebraică «pesah», sau «naoxo» în limba greacă, luat în sens strict creştin înseamnă «trecerea Mântuitorului» de la moarte la viaţă. Paştele nu este un simplu ritual liturgic, nu este un mit, o viziune, o poveste sau un spectacol, ci realitatea revelată de Iisus Hristos, ce a fost mărturisită, văzută şi constată de mulţi martori. Învierea Domnului a fost descoperită încă din vremea patriarhilor, prorocilor şi drepţilor din Legea Veche, iar în timpul propovăduirii Sale pe pământ, Mântuitorul le-a vestit ucenicilor despre patimile, moartea şi Învierea Sa după trei zile (Marcu 8, 31), fiindcă Hristos este numit Paştele nostru care s-a jertfit pentru noi, iar de Învierea Sa ţine mântuirea noastră, prin care ne-a trecut de la moarte la viaţă veșnică. Dacă Hristos n-ar fi murit şi nu ar fi înviat pentru noi, zadarnică ar fi credinţa, nădejdea şi viaţa noastră, căci fără moartea şi Înviere Sa, păcatul nu poate fi biruit. Învierea nu este o întoarcere la o viaţă corporală ameliorată, ci este făgăduinţa făcută de Iisus încă din timpul vieţii Sale, că fiecare persoană care l-a cunoscut pe Hristos, va participa la viaţa divină.
“Învierea lui Hristos este temelia învierii tuturor oamenilor la sfârşitul veacurilor, în Ziua de Apoi”
În acest sens, în Pastorala de Sfintele Paști 2016, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române arată “Dacă după răstignirea şi moartea lui Iisus, ucenicii Lui erau trişti şi timoraţi, nedumeriţi de cele întâmplate şi se ascundeau de frica iudeilor (cf. Ioan 20, 19), după ce El a înviat din morţi şi S-a arătat lor de mai multe ori, ei au devenit martori şi mărturisitori curajoşi ai Învierii Lui. Iar după ce au primit Duhul Sfânt în ziua Cincizecimii, ei au început să predice mulţimilor din Iudeea, Samaria şi în toată lumea, adevărul Învierii lui Iisus Hristos ca fiind temelia credinţei lor în dumnezeirea Lui. De asemenea, ei mărturiseau că Învierea lui Hristos este temelia învierii tuturor oamenilor la sfârşitul veacurilor, în Ziua de Apoi. Credinţa în Învierea lui Iisus Hristos din morţi mărturisită de Sfinţii Apostoli era vestea cea nouă, care fascina şi mira pe mulţi, iar pe alţii îi contraria. Faptul că moartea trupului poate fi biruită era o noutate copleşitoare pentru lumea antică, păgână sau politeistă, înfricoşată şi obsedată de moarte, pentru aceia «pe care frica morţii îi ţinea în robie toată viaţa», după cum spune Sfântul Apostol Pavel (Evrei 2, 15). Credinţa creştină în Învierea lui Hristos şi în învierea tuturor oamenilor, ca eveniment unic şi ca dar exclusiv al lui Dumnezeu pentru umanitate, este altceva decât revenirea ciclică la viaţă a naturii, celebrată în religiile păgâne. Cât priveşte poporul evreu, deşi prorocii Vechiului Testament au prevestit învierea morţilor, ca de pildă Iezechiel (cap. 37) şi Isaia (26, 19), dar mai ales Prorocul Daniel, care zice: «Mulţi dintre cei ce dorm în ţărâna pământului se vor scula: unii la viaţă veşnică, iar alţii spre ocară şi ruşine veşnică» (Daniel 12, 2), totuşi în timpul lui Iisus mai erau unii dintre evrei, mai ales saducheii, care nu credeau în învierea morţilor, iar cei mulţi care credeau în învierea morţilor considerau însă că morţii vor reveni la viaţa de pe pământ cu acelaşi trup pe care l-au avut înainte de moarte”, ceea ce înseamnă că Învierea Mântuitorului este și garanția existenței unei judecăți finale. În sensul acesta, cuvintele pe care Sf. Ap. Pavel le-a adresat atenienilor, ar trebui să reprezinte o avertizare foarte severă pentru toți cei care ignoră Sfânta Scriptură sau chiar Sfânta Evanghelie, implicit pe Hristos, cum că Dumnezeu a rânduit o zi în care va judeca lumea după dreptate «prin Omul pe care L-a rânduit pentru aceasta și despre care a dat tuturor oamenilor o dovadă de netăgăduit prin faptul că L-a înviat din morți» (Faptele Apostolilor 17:31), ca o dovadă că atunci când S-a îmbrăcat în trup și a pășit pe pământul nostru, Fiul lui Dumnezeu a predicat, nu doar cu privire la mântuire, ci și cu privire la judecată, iar faptul că Dumnezeu L-a înviat din morți pe Fiul Său reprezintă confirmarea celor spuse de El.
Profesor, Vasile GOGONEA
