Omenirea resimte tot mai mult penuria de materii prime, cu precădere în sfera energetică şi asigurării hranei populaţiei, estimându-se ca în următorii 25-30 de ani nevoia de resurse să depăşească cu mult volumul de resurse consumate de la începutul istoriei existenţei umane şi până acum. Apar, deci, fireşti eforturile şi căutărilor specialiştilor de a scoate la lumină şi a valorifica tot ceea ce Planeta noastră mai poate oferi. Iar în acest sens marea speranţă este Oceanul planetar spre care se şi îndreaptă preocupările omului, întrucât estimările de până acum, vizavi de resursele şi materiile prime din adâncurile Terrei ar putea contribui la satisfacerea nevoilor din ce în ce mai mari ale omenirii.
Şi după cum bine se cunoaşte, Oceanul planetar reprezintă 71% din totalul suprafeţei globului, adică 361000000 km pătraţi, iar cercetările întreprinse până în prezent dovedesc că atât în apă, cât şi în subsolul marin se găsesc importante bogăţii, mai exact peşte şi alte vieţuitoare, petrol, gaze naturale, diamante, fier, cositor, uraniu, cărbune, mangan, aluminiu şi altele. Numai că pentru exploatarea acestora, dar şi pentru continuarea explorărilor este nevoie de perfecţionarea tehnologiilor care să permită omului scoaterea acestor resurse din adâncuri, dar şi fabricarea unor mijloace de transport speciale, necesare deplasărilor spre variile spaţii de locuit. Dar se merită toate eforturile ştiinţei şi tehnicii actuale, întrucât imensul ”continent albastru” conţine resurse biologice şi minerale (după calculele experţilor) care pot acoperi hrana necesară şi celelalte trebuinţe pentru cel puţin 30 miliarde de oameni, importantă fiind urgentarea problemelor de natură tehnologică, deopotrivă politică şi juridică, în a se crea acel climat favorabil manifestării unei adevărate echitaţii în privinţa repartizării ”beneficiilor” din patrimoniul comun al umanităţii. Şi trebuie a da măcar câteva cifre, anume că în solul de sub mantia de apă se găsesc hidrocarburi evaluate la peste 400 miliarde barili de petrol, dar şi considerabile cantităţi de gaze naturale, chiar mai mult spun experţii, depăşindu-se cantitativ de două ori actualele rezerve existente în subsolul uscatului. Iar prin perfecţionarea tehnologiilor de explorare şi exploatare din zonele marine, există posibilitatea extragerii a circa 40% din producţia mondială de petrol şi gaze naturale. Cele mai interesante şi evident profitabile sunt platourile continentale, oceanele-Indian, Pacific şi Marea Roşie unde şi continuă febra căutărilor în adâncurile acestora, identificându-se deja uriaşe rezerve, nu doar de hidrocarburi, ci şi de materii feroase şi neferoase, de aur şi argint, mangan, cobalt, uraniu, sare şi cărbune. Bunăoară, un singur exemplu: dacă ar exista posibilitatea ca aurul dispersat în oceanul planetar să fie recoltat, s-ar obţine lingouri care, în total, ar însemna valoric câteva sute de miliarde de dolari. În plus, punerea în mişcare a centralelor electrice ce folosesc forţa mareelor, vânturilor şi curenţilor oceanici ar însemna obţinerea curentului electric, echivalent cu cel produs prin consumarea a peste 320 miliarde tone metrice de cărbune. Numai că totul depinde, asa cum mai spuneam, de accelerarea dezvoltării tehnologiilor avansate, indiferent de costuri, de vreme ce pentru om marea şi oceanul reprezintă practic un izvor inepuizabil de resurse, iar imensul potenţial de hrană ar contribui la lichidarea subnutriţiei pe Glob, garantând pe termen foarte lung şi hrana populaţiei mereu în creştere, cu precădere în Africa şi Asia de sud şi sud-est. În acelaşi timp, un alt domeniu promităţor, spre care se îndreaptă acum tot mai mult atenţia, se referă la valorificarea potenţialului termic a marilor, mai precis la utilizarea diferenţei de temperatură dintre straturile superficiale şi cele profunde ale apei, astfel încât într-un viitor apropiat energia furnizată de instalaţiile hidro-termice şi electrice să atingă valoarea a cca 200 miliarde de dolari, diminuându-se spectaculos şi nivelul global de poluare.
Şi febra căutărilor în adâncurile marine continuă, fiind vorba şi de alte resurse şi materii prime necesare economiei mondiale: zinc, cupru, molibden etc, evaluate şi acestea la multe milioane de tone, după cum preocupările ar trebui să se îndrepte desigur, pentru a transforma acest uriaş potenţial hidrologic şi în a asigura apa potabilă pentru tot mapamondul, o criză posibilă în această privinţă, punând într-un mare pericol existenţa omenirii. Or, de aici şi argumentul unei eficiente cooperări internaţionale, inclusiv prin garantarea exercitării neîngrădite a drepturilor suverane ale tuturor ţărilor, ceea ce deja se încearcă a se crea şi cadrul juridic atât de necesar, fie la nivelul organismelor ONU abilitate, cât şi a altora zonal-continentale, în funcţie de delimitările teritoriale, de specificul şi interesele fiecărei regiuni şi ţări în parte. Numai că din păcate, omul încă nu vrea să înţeleagă că viaţa civilizaţiei planetare depinde de viaţa Terrei, cu natura şi mediul său înconjurător, or, nerespectându-se legile fireşti ale ecologiei, nu facem altceva decât să ne autodistrugem singuri, uitând că Pământul este unic, dar şi tot mai mic de la o zi la alta. Şi asta pentru că nu dorim să păstrăm văzduhul, solul şi apele curate şi sănătoase, în schimb le otrăvim permanent cu tot felul de noxe şi scurgeri murdare, lichidăm şi pădurile, flora şi fauna, ajungându-se deja la o deşertificare şi eroziune pe aproape o treime din suprafaţa agricolă a planetei. Poluarea mărilor şi oceanelor-sublinia un document al UNESCO-constituie una din gravele probleme, câtă vreme în apele acestora se aruncă fără nici un control tot felul de reziduuri petroliere, menajere, deşeuri radioactive, mii tone de uleiuri, mercur şi alţi poluanţi deosebit de toxici, transformând astfel Oceanul planetar într-un uriaş bazin otrăvit şi cu urmări dezastruoase atât pentru faună şi floră, cât şi pentru zonele de coastă, dar nu numai.
În fine, spaţiul marin, care ar trebui protejat şi chibzuit cu mare grijă, exclusiv în scopuri paşnice, este acum tot mai mult “infestat” de cursă nebunească a înarmărilor şi confruntărilor militare. Drept urmare, apele şi adâncurile marilor şi oceanelor sunt brăzdate de tot felul de nave de război, purtând la bord armament tot mai sofisticat, rachete şi încărcături nucleare pe submarine şi portavioane, fregate şi multe alte distrugătoare. Iar în ultima vreme, în ciuda oricărei raţiuni şi curente de opinie pentru dezarmare, pace şi cooperare internaţională în interesul umanităţii, marile puteri, având cap de coloană SUA şi Rusia ignoră cu bună-ştiinţă, dar cu rea-credinţă voinţa majorităţii a popoarelor lumii de a statornici pacea şi deplina libertate pe Glob. Sau altfel spus excluderea armelor, inclusiv din sfera Oceanului planetar, astfel încât pacea, pentru a exista cu adevărat, are nevoie şi de ape…limpezi, pe ale căror valuri să plutească numai “mesagerii” cu gândurile curate, spre progresul şi prosperitatea întregii noastre umanităţi. Din nefericire, se vede treaba că lăcomia omului, mofturile şi orgoliile prosteşti, interesele meschine colportate printr-o extinsă mafie internaţională, a transformat raţiunea în iraţiune, constatând şi tristul adevăr că fiinţa omenească a devenit şi cea mai crudă şi nemiloasă specie care a trăit vreodată pe Pământ. Acesta este şi motivul relaţiilor viciate până la refuz: Om-natură-societate, iar pe mai departe orice conexiune între factorii ”inumani” nu face altceva decât să agraveze şi mai mult acţiunile iresponsabile, chiar criminale asupra mediului, din străfundurile oceanice până în pragurile văzduhului şi din Antarctica şi până în Sahara, sau altfel spus a întregii Planete, unică în tot Universul cunoscut până acum. Iar costurile nesăbuinţei fiinţei umane vor fi incomensurabile, câtă vreme vom perpetua să siluim şi nu să iubim Pământul pe care locuim, fie sfârtecându-l din varii şi ticăloase interese sau otrăvind natura şi mediul înconjurător, ne aruncăm pe noi într-un hău iminent, cu un păgubitor efect, fără orice altă posibilitate de salvare a omenirii dintr-un foarte posibil şi nu prea îndepărtat cataclism planetar. Soluţia salvării este una singură, ca apelul la raţiune să fie ascultat, în primul rând de către cei care conduc şi au puterea de decizie pentru soarta întregului mapamond. Iar pentru acest lucru trebuie voinţă, înţelepciune, încredere reciprocă şi suficiente compromisuri, dacă se doreşte a fi parafate tratate şi conventii de comun acord, durabile şi respectate de toată lumea, ci nu doar de”ochii lumii”, cum de fapt s-a întâmplat până acum, încălcându-se de fiecare dată de către statele mari şi puternice ordinea mondială. Aşadar e nevoie de o nouă rânduială, echitabilă şi dreaptă pentru toţi, singura în măsură să asigure trăinicia şi fericirea minunatei planete-casa comună a pământenilor, înăa umedă, verde şi plină de viaţă, angajându-ne fiecare în parte s-o iubim, s-o protejăm, făcând-o şi mai curată, mai frumoasă şi bogată, pentru a o lăsa de-a-pururi vie generaţiilor viitoare. Şi să nu uităm că tot în numele raţiunii şi apele tulburi trebuie să devină curate, pentru că aşa cum mai spuneam, marele continent albastru, cu toate “nervurile” lui continentale, constituie nu doar o speranţă, ci o certitudine cu resurse inepuizabile pentru întreaga omenire, evident dublate de inteligenţa umană şi forţa ei paşnică, creatoare.
Vasile Irod
