Maria Loga își taie singură via și pomii, de peste trei decenii

831

Îndrăgita solistă de muzică populară Maria Loga este o femeie puternică, care nu se dă în lături de la treburile gospodărești. Dimpotrivă, artista are o gospodărie de invidiat și se ocupă singură de activitățile din grădină. În această perioadă Maria Loga taie via și pomii. Artista a declarat, pe o rețea de socializare, că face această activitate de 37 de ani.

Pe scenă strălucește, de-o viață. Maria Loga reușește, însă, să strălucească și acasă. Este o mamă și o bunică model, dar și o gospodină desăvârșită. Chiar dacă este o doamnă, Maria Loga nu ezită să pună mâna pe ustensilele utilizate de regulă de bărbați. Așa se face că, de mai bine de trei decenii, artista își taie singură via și pomii. “Of! De 37 de ani de când tai la vie și pomi! Am cam obosit!”, spune, cu nostalgie, Maria Loga, într-o postare pe o rețea de socializare.
Mare iubitoare de flori și natură, Maria Loga se mândrește cu o grădină superbă, care seamănă cu un colț de rai. Nu doar florile din grădina sa sunt de invidiat, ci și legumele pe care le cultivă cu drag, iar toamna își umple cămara cu fel de fel de preparate pregătite ea însăși, din legumele și fructele pe care le culege din gospodăria sa. Este admirabil modul în care Maria Loga reușește să împace atât de bine cariera artistică solicitantă, care presupune dese deplasări și participări la spectacole și alte evenimente, cu viața privată, făcându-și timp să-și pună la punct gospodăria, să se bucure de clipele petrecute alături de cei dragi. Maria Loga este un model, un exemplu de femeie puternică…
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here