MĂRTURIA celui mai cunoscut polițist din Gorj: „Și acum simt căldura acelor clipe. Un glonț mă lovi în cap”. Decizia luată de IPJ!

550
Reprezentanții IPJ pregătesc, în acest an, o serie de acţiuni prin care să-l readucă în prim-planul comunităţii pe unul dintre cei mai cunoscuți polițiști din istoria Gorjului. Ioan C. Popilian, comisarul de Poliție care a condus locuitorii orașului în luptele de la Podul Jiului, din timpul Primului Război Mondial, va fi onorat, pe 25 martie, de Ziua Poliției Române. Acesta s-a născut în anul 1879, pe 3 decembrie, în satul Stolojani, din Turceni și a fost primul dintre cei 13 copii ai preotului Constantin  Popilian.
După ce a urmat cursurile școlii primare în satul natal, în 1900 a absolvit Liceul Carol I Craiova. Ulterior a efectuat Serviciul Militar la arma Geniu, contingentul 1902. Încă de la început, acesta a optat pentru meseria de polițist, fiind mai întâi șef de arest la Prefectura Poliției Craiova. În anul 1908 s-a transferat subcomisar clasa a III-a la Poliția orașului Târgu-Jiu, unde, cu o întrerupere de peste doi ani, în perioada 1 iulie 1918-16 noiembrie 1921, când a fost detașat la Poliția Soroca, a activat până la pensionare, avansând în grad și funcție de la subcomisar la comisar și de la director clasa a II-a, în 1921, la director clasa I, din 1 decembrie 1923, în Poliția orașului Târgu-Jiu. Ioan C. Popilian este unul dintre eroii luptei de la Podul Jiului, care a avut loc în municipiu, în Primul Război Mondial, în octombrie 1916. Acesta a devenit cunoscut, după ce a salvat oraşul Târgu-Jiu de armata germană. Detalii în ediția de mâine!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here