Medici chiulangii, depistaţi la controlul CJAS

În cursul zilei de 15 noiembrie, mai multe cabinete ale medicilor de familie şi ambulatoriul de specialităţi clinice au fost verificate de către reprezentanţii Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Gorj. Scopul controalelor a fost verificarea respectării programului de lucru.

Astfel, inspectorii CJAS au verificat 12 cabinete de medicină de familie şi trei cabinete din ambulatoriu de specialităţi clinice. În urma controlului s-a constatat că „erau prezenţi la lucru 10 cadre medicale, dintre care nouă medici de familie şi unul din ambulatoriul de specialităţi clinice. De altfel, lipseau de la program cinci medici, din care doi din ambulatoriul de specialităţi clinice”. Medicii prinşi pe picior greşit riscă să fie sancţionaţi, iar controale de acest gen vor mai avea loc şi în următoare perioadă.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here