MRU, în campanie la Gorj

344

Mihai Răzvan Ungureanu(MRU) se află astăzi în judeţul Gorj în campanie electorală. Venind din Hunedoara, MRU şi staff-ul de campanie la europarlamentare al Forţei Civice va pleca apoi spre Vâlcea şi în final spre capitală, urmând să bifeze electoral, săptămâna viitoare, judeţele Constanţa, Argeş, Dâmboviţa..
,,Noi încheiem la Târgu-Jiu astăzi o săptămână electorală care a început în Caraş-Severin, a continuat în judeţul Timiş, în Timişoara, apoi am fost în Arad, apoi în Hunedoara, ieri, în Valea Jiului, ne-am întâlnit cu minerii, am fost la Deva, am fost la Hunedoara, la mănăstirea Prioslop şi apoi am coborât către dumneavoastră pe tragedia de drum numit E79. Am coborât numărând zdruncinăturile şi gropile dintr-un drum european care suferă înfiorător, şi care face cetăţenii din cele două judeţene, Hunedoara şi Gorj să sufere”, a declarat MRU, în cadrul unei conferinţe de presă organizate la sediul Foţei Civice Gorj. Ungureanu a adus, în acest context, critici împotriva campaniei lui Mihnea Costoiu, prea sprijinit, în opinia lui MRU, de membrii Guvernului dar şi liderilor PSD Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here