Mulţescu atacă titlul cu Răduţ şi Sânmărtean?

598

Antrenorul Universităţii Craiova, Gheorghe Mulţescu, este conştient că mai are nevoie de jucători pentru a ataca trofeul Ligii I. Craiova este la 3 puncte în spatele liderului Steaua, şi s-ar putea întări în perioada următoare. Într-un interviu acordat pentru maximasport.ro, tehnicianul Ştiinţei s-a declarat mare fan Lucian Sânmărtean, fotbalist care are şanse infime să continue la Tg-Jiu. “E feblețea mea. Un jucător genial, care dacă e pregătit și motivat cum trebuie, poate să facă diferența în orice meci”, a spus Mulţescu. Antrenorul din Bănie a confirmat şi interesul pentru un alt fost pandur, Mihai Răduţ, şi a declarat că actualii componenţi ai lotului trebuie să demonstreze că merită să rămână la Universitatea: “Răduț mi se pare mai interesant decât Eric. Într-adevăr, am un ochi pe el, mai ales că poate să joace și în bandă. Trebuie să tragem niște concluzii. Jucătorii mai au 6 etape în care să dea totul pe teren, pentru a arăta că merită să contăm pe ei și din primăvară. Dar, în orice caz, căutăm deja niște jucători care să ne acopere pe anumite posturi și cu siguranță vom face niște transferuri cât de curând”.
Antrenorul Craiovei a dezvăluit care este secretul rezultatelor echipei pe care o conduce: “Constanța în evoluții mi se pare cel mai important element. Au fost 17 meciuri oficiale până acum și în toate am jucat fotbal și am avut numeroase acțiuni de poartă. Grăitoare în acest sens cred că sunt meciurile de la Cluj cu CFR-ul. Nu am câștigat nici una dintre întâlniri, dar în ambele am dominat copios una dintre cele mai bune echipe din campionat la ea acasă, iar după a doua partidă Miriuță chiar a declarat că Universitatea e singura echipă împotriva căreia nu poate să joace. Al doilea element crucial este că jucătorii au reușit să asimileze destul de rapid mentalitatea mea despre fotbal. Adică, dacă tot e să pierd, decât să pierd cu 1-0, mai bine pierd cu 4-3.15007940_10154551992476397_2059232213_o

Un singur lucru le cer: să nu le pară rău la sfârșitul meciurilor, să nu iasă de pe teren cu senzația că ar fi putut face mai mult. În primele meciuri, jucătorii încă erau tentați să conserve rezultatul odată ce deschideau scorul, dar acum au înțeles că singurul mod de a ține de un rezultat nu e să te retragi și să te aperi, ci, din contră, să nu faci pasul înapoi și să menții posesia, cum am făcut foarte bine la Târgu Mureș”. Mulţescu a mai spus că anumiţi jucători au crescut în acest sezon, iar asta s-a reflectat în clasament. Cu toate acestea, sunt capitole la care Universitatea a rămas restantă. “Jucători ca Băluță, Măzărache, Briceag sau chiar Ivan, au făcut un salt evident de formă sportivă față de sezoanele precedente. Încă avem un procent prea mic de transformare a ocaziilor în goluri. În al doilea rând, ar trebui să eliminăm micile căderi de pe parcursul jocurilor. Nu e rău nici acum, dar eu sunt perfecționist, vreau să rămânem pe un anumit platou pe toată durata partidelor, chiar dacă asta e foarte dificil de realizat și necesită foarte multă concentrare. Apoi ar mai fi și alte lucruri pe care îmbunătățindu-le am urca și mai mult în clasament, dar acestea nu mai depind, din păcate, de noi. Și aici mă gândesc la arbitraje în primul rând”.

Şi Acka o vede pe Universitatea campioană
Optimismul este cuvântul de ordine în tabăra doljenilor, iar unul dintre titularii obişnuiţi ai trupei alb-albastre, Stephane Acka, s-a declarat încrezător că va deveni campion al României. Fundaşul central din Coasta de Fildeş spune că Universitatea are oportunitate mare de a lua titlul. “Sunt 80 la sută șanse să câștigăm campionatul. Depinde în mare parte de noi. Chiar dacă vom avea arbitraje potrivnice”, a declarat apărătorul. Acka este unul dintre jucătorii Craiovei care rămân fără angajament în această vară, iar negocierile pentru un nou contract vor începe în pauza competiţională. “A rămas să vorbim la iarnă, acum mă concentrez doar la meciurile din actualul sezon. Oricum, nu vreau să plec nicăieri la alt club din România, dacă e, doar afară. Sunt împlinit și dornic să iau titlul cu Universitatea Craiova”, a menţionat Acka. De altfel, antrenorul Gheorghe Mulţescu a declarat că se va baza pe toţi componenţii lotului, indiferent dacă aceştia îşi prelungesc sau nu contractul: “Li s-au făcut oferte și urmează să vedem dacă ne înțelegem în iarnă. În orice caz, le-am spus că dacă nu ajungem la un acord cu unul sau cu altul, nu îl vom trage pe linie moartă și intenționăm să-i folosim pe toți până la ultimul meci, așa mi se pare cel mai indicat și pentru club, și pentru jucător”. Craiova a acumulat după primele 15 runde 30 de puncte, având un bilanţ de 9 victorii, 3 remize şi 3 înfrângeri.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here