Incultura şi ignoranţa trefilează obrăznicie şi mitocănie, alcoolism şi prostie, vicii şi metehne caracteristice derbedeilor flecari. Obraznicii şi proştii sunt redundanţi, limitaţi mintal, abuzivi şi insolenţi.
Ei evită adevărul ori îl cosmetizează după bunul plac, sunt urâcioşi şi râd fără pricină. Proştii nu se ascund, pledează pentru rău şi urât, vulgaritate şi frivolitate, sunt obraznici, mitocani şi impostori, grobieni şi inepţi, lipsiţi de simţul măsurii şi impardonabili circari. Obrăznicia şi prostia sunt cusururi şi moravuri abominabile, monstroase pentru devenirea civilizată a societăţii.
Băsismul etalează năravuri ce se asmozează cu boala de putere. De fapt, acesta s-a înfiripat şi amplificat din această boală pe care Traian Băsescu o alimentează cu tot ce face, gândeşte şi întreprinde. Năravurile obraznice ale lui Zeus-BĂSE se constituie într-un ticălos sistem al luptei diabolice pentru putere. Amintesc obrăznicia numită de vaporean „procesul comunismului”. Acest proces este piscul obrăzniciilor. Nu este un secret că Traian Băsescu a fost un mare comunist (cu frecvente apucături de bişniţar ordinar). Strigând în asociaţie cu Vladimir Tismăneanu împotriva comunismului, urlând în faţa Parlamentului, matrozul netot a vrut să calce în picioarele spălate cu whisky vremurile socialismului. Iniţiind acest proces ineptul vaporean a uitat, ori se face că nu ştie de marele proces făcut acelor timpuri de cetăţenii României de pe baricadele şi de pe străzile Timişoarei, Bucureştiului sau Clujului. Acolo a fost procesul, acolo a fost condamnarea, acolo au murit oameni. Atunci a început însă şi demolarea economică, morală şi spirituală a ţării la care Traian Băsescu a contribuit substanţial şi multiplu. În conexiune cu aceste fenomene demolatoare bazaconice, BĂSE şi camarila acompaniatoare nu şoptesc o vorbuliţă. Şi totuşi, Traian Băsescu, ajutat de iluzionistul şarlatan Vladimir Tismăneanu a recurs la această infamie pentru a se găsi în treabă şi pentru a arăta cât de anticomunist a devenit. Aşa-zisul „proces” a fost o batjocură la adresa celor care în zilele revoluţiei şi-au riscat viaţa şi, mai cu seamă, a celor care au murit. În locul mascaradei cu procesul era cu mult mai bine să invite întreaga naţiune, într-o anumită zi şi la o anumită oră, să recurgă la cinci minute de reculegere. Dar… de unde o aşa evlavioasă iniţiativă. Ticăloşii să se aplece cu luare aminte asupra opiniei lui J.W. Goethe care persuasiv redacta: „Demnitatea omului nu este cu nimic mai prejos decât măreţia zeilor”.
În sistemul obrăzniciilor morbide se încadrează şi pretenţia infamului matroz de a da „procesului” „temei ştiinţific”. Această mascaradă scelerată n-a fost o analiză ştiinţifică. Până la urmă, „procesul” s-a făcut după o scrisoare mai lungă venită din America şi semnată de parvenitul ipocrit Tismăneanu. Luată în sine, această semnătură este şi ea o obrăznicie ticăloasă, cu ea şi prin ea, Zeus-BĂSE şi neruşinatul Tismăneanu terfelesc demnitatea intelectualilor, din ţară, răscoliţi de forţa incomensurabilă a adevărului şi bunului simţ. Sunt nedumerit cum de niciunul din ei n-a protestat. Chiar mai mult, unii din cei mai cu pretenţii au acceptat şi umilinţa de a semna alături de obraznicul Tismăneanu. Cu dreptate şi veridic cărturarul spaniol M. De Unamuno aprecia că: „Umilinţa înseamnă să cazi la învoială cu minciuna”.
Dar mitocanul Traian Băsescu a pus pe tavă şi idioţenia faţă de Arafat sau „ghici cine pleacă”? Obrăzniciile vaporeanului se intersectează cu aroganţa şi prostia nedisimulată. Cei care nu suntem băsişti trebuie să ne bucurăm de ea. Să ne bucurăm, pentru că i-a scos pe români în stradă, le-a dat curajul să strige Jos Băsescu, afară cu javra! Românii au arătat Înaltei Porţi că nu vor să aibă în frunte un dictator arogant, obraznic şi stupid. Dăr mitocanul a dat dovadă de obrăznicie faţă de chibzuitul doctor Arafat. Cine ştie cât s-ar fi amânat acest început al sfârşitului! Mişcările de stradă din ianuare 2012 au stat la baza triumfului raţiunii din decembrie 2012.
Obrăzniciile scelerate şi schizoide ale lui Zeus-BĂSE au fost cu nemiluita. Poate fi decupată ca obrăznicie a obrăzniciilor: nesocotirea votului de la referendum. Această obrăznicie a obrăzniciilor, împreună cu toate cele care s-au amplificat odată cu ea, ni-l definesc pe vaporean în toată amploarea lui de bolnav după putere şi beneficiile pe care i le-a adus ca zestre fraudulos dobândită. Ni-l arată pe guvernatorul impostor ca fiind individul care în toată viaţa lui nu s-a interesat decât de putere, călcând în picioare demnitatea, cinstea, moralitatea şi toate virtuţile omului cult şi cu bun simţ. Pentru acest ipocrit scaunul de la Cotroceni a devenit un scop în sine, raţiunea lui de a fi. Ţara şi treburile ei socio-economice, viaţa, bunăstarea românilor au fost, cu desăvârşire, uitate. Analizând procesul numit referendum ţi se înfiripează întrebarea îngrijorătoare: Doamne, dar ce obraz mai are iluzionistul BĂSELU, de mai poate ocupa locul la Cotroceni şi, fără ruşine, din când în când, mai ocupă, behăind, micul ecran? La o atare situaţie nu se poate răspunde uşor. Iar dacă se răspunde, se poate afirma cu temei că boala de putere a neghiobului matroz i s-a înrădăcinat adânc şi că acest dezechilibru îi este genetic şi incurabil Traian Băsescu a atins culmea obrăzniciei, neruşinării, nesimţirii şi imposturii. Aceste efecte ale încrederii lui mintale şi deontologice se regăsesc şi în modul de a gândi şi acţiona discret şi degenerat şi la băşiştii care-i ţin isonul şi întreţin convingerea că este infailibil. Băsiştii nu pot egala, totuşi, vorbele şi faptele infame şi prosteşti ale lui Zeus-BĂSE, care, tot hă-hă-ind ca un retardat se crede deştept.
Asemenea năravuri nesocotite şi insolente, îndreptate împotriva romănilor etalează, cu vărf şi îndesat şi BULĂ-Boc. Acesta şi-a copiat dominatorul bucăţică cu bucăţică, acoperind cu obrăznicii şi crasă nesimţire demnitatea românilor. Impostorul BULĂ-Boc n-a priceput că este un soldat mărunţel şi lipsit de însemnătate pentru războiul complex al guvernerii. A confundat, nemernicul, guvernul cu cositul şi ascuţitul coasei, cu barda şi cioplitul, ba ne-a mai şi cântat „puşca şi cureaua lată”, ca un adevărat nevolnic. Folosind aceste puerile mişmaşuri micuţul din Răchiţele a încălecat obraznic şi nemeritat fotoliul parfumat al puterii. Impertinent a fost micuţul BULĂ-Boc şi atunci când a ieşit la televizor spre a-i judeca pe cei care „au trădat” neizbutita guvernare PDl.
În respectiva mustrare subdezvoltatul a pierdut din vedere că datorită aceloraşi „trădători” el a stat premier atât cât a stat. Se înţelege că şi revenirea la Cluj-Napoca a fost o subliniată insolenţă. Mai potrivit era să meargă la Răchiţele ori la gheţarul Scărişoara.
În sfera obrăzniciei şi necuviinţei se înscrie şi călăritul şi vizita la scafandri şi toată dâra greu de comensurat ce ne-a lăsat-o coana Nuţica aruncată din Plescoi pe capul bieţilor români. Pentru această impertinentă făptură mare a fost obrăznicia apropierii cu suflet, decolteu şi dârlogi, a Traianului de nimic de astăzi de marele Traian al istoriei noastre, împăratul ziditor şi ocrotitor. De fapt, în bălmăjelile acestei, de la spate împinse, frivole avem nu o simplă obrăznicie şi o definită şi necuviincioasă blastenie. O altă obrăznicie poate fi desprinsă din afirmaţia decoltatei că vremea ei de a candida la la şefia PDL-ului, „nu are nicio legătură cu Traian Băsescu”. Paremiologic analizănd se poate concluziona că tanti aceasta trivolă „nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i miroase”.
Tot blastenie se numeşte şi compararea lui BULĂ-Boc cu Ştefan cel Mare. Această blasfenie poartă semnătura băsistului impardonabil celebrul ignorant I. Olteanu, opintindu-se, de bună-seamă, l-a înghiţit şi acum îi cântă şi seara şi dimineaţa, adio şi-un praz verde, melodie care-l usucă din picioare pe obsecviosul slugarnic.
Urmare a atâtor mizerabile mârlănii, pot fi decupate şi altele, paranoic trâmbiţe după alegerile parlamentare. Este o mare şi schizoidă nesimţire să devii euforic, să hă-hăi ca un oligofren după aşa rezultate calamitoase, să te îmbeţi după ce ai demolat o ţară, ai saracit şi înfometat un popor. Este o obrăznicie, fără seamă, să te crezi preşedintele României pe care ai prăduit-o, ai secătuit-o, i-ai călcat în picioare Constituţia, ai ponegrit adevărul, bunul simţ şi onoarea, ţi-ai făcut mendrele după dictatul ignoranţei şi inculturii, te-ai lăsat dus de imperativele samavolniciei şi arbitrariului. E greu de clarificat dacă această stare de euforie buimacă ori de beţie e obrăznicie sau prostie. Opiniez că e şi una şi alta. Un proverb românesc etalează adevărul că: „Prostia şi nerozia se rudesc cu nebunia”. Aşa ceva se poate spune şi despre ideea şi despre sintagma obsecvioasă „Un PDL post-Băsescu”, ca şi când ar putea exista un PDL „fără” BĂSE. Cu băsiştii nu se poate construi ceva fără al lor diriguitor infan.
Prof. Univ. Dr. Grigore Drondoe
