Nuntă de basm pentru fiica primarului din Leleşti

479

Vestimentaţie de nota zece, maşini de lux, lume bună şi o atmosferă de zile mari, de asta au avut parte nuntaşii la cununia religioasă a fiicei primarului din Leleşti, Marian Rotaru, eveniment care a avut loc la jumătatea acestei luni. Mirii, Adelina şi Răzvan Roşu, nu au făcut rabat de la tradiţii dar le-au îmbinat cu modernul unei căsătorii specifice anului 2012.

Cam 500 de persoane au participat la nunta Adelinei cu Răzvan Roşu, organizată în două locaţii, Târgu-Jiu şi Leleşti. O mare parte a invitaţilor au participat de altfel şi la cununia religioasă, oficiată pe raza comunei Leleşti, dorind să fie alături de miri şi de familiile acestora în momentul fericit. Cam 80 de bolizi de lux, spun martorii la eveniment, au participat în alaiul de nuntă, de aici nelipsind domnişoarele de onoare şi cavalerii cuplului, dar şi naşii, Laurenţiu şi Lavinia Turcilă.

Viceprimarul, naşul fiicei primarului
Cel ales viceprimar la finalul lunii trecute în Leleşti, Laurenţiu Turcilă, a fost şi cel care, alături de soţia sa, a condus cuplul la altar, dovedind că naşii şi finii sunt foarte apropiaţi, putând astfel să îi ghideze pe tineri în noua lor viaţă în doi.
În ce priveşte mirii, aceştia au trecut cu bine şi peste oboseala specifică unei nunţi de o asemenea amploare, reuşind să zâmbească în faţa aparatelor de fotografiat. Fotografiile publicate de Adelina pe propria pagină de socializare a stârnit un val de felicitări de la prietenii cuplului care le-au urat acestora “Casă de Piatră” şi “La mulţi ani!”, apreciind momentele deosebite ale nunţii, surprinse în instantanee.
Adelina şi Răzvan au avut cununia civilă anul trecut, cel care a oficiat legătura dintre cei doi fiind chiar primarul localităţii Marian Rotaru, totodată socru mic.
Anamaria Stoica
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here