O gorjeancă publică la Paris

La Editura L’Harmattan din capitala Franței, Mihaela – Viorica Rușitoru a publicat în anul 2017 lucrarea “Le droit a l’education et les polititiques educatives”, având ca subtitlu “Union Européene et Roumanie”. Autoarea, născută la Tg-Cărbunești, 1981, este absolventă a Școlii Normale din Târgu Jiu(2001), apoi continuă studiile la Universitatea Babeș – Bolyai din Cluj – Napoca și la Universitatea din Strasbourg unde a devenit Doctor în Științele Educației la Fundația Europeană pentru știință, cercetător asociat, este specialistă în politici de educație de-a lungul vieții la nivel european și internațional. În prezent, a dobândit și titlul de cercetător asociat și la Universitatea din Helsinki și la Universitatea Franche – Comte din Montbeliard. Prefața cărții, la origine teză de doctorat, este semnată de către Philippe Meirieu, profesor emerit în științe ale educației și la Universitatea Lumière – Lyon 2. De un real interes sunt și rândurile scrise de arhimandritul Irineu, episcop de Alba Iulia, sub titlul “Fiți desăvârșiți precum Tatăl vostru cel Ceresc este !”(Matei, 5, 48). De-a lungul întregii lucrări, atenția ne este reținută de insistența cu care autoarea, grijulie față de semenii săi, pledează pentru educația de-a lungul întregii vieți. Cu apăsare își spune cuvântul și privitor la reformarea învățământului românesc. Dacă în perioada comunistă, educația adulților îmbrăca forma unei îndoctrinări politice, de-a lungul tranziției se caracterizează printr-o adaptare a legislației europene la nivel teoretic, abordarea sistemică fiind însă absentă. Din nefericire, propunerile de reformă educative care vin de la Bruxelles sunt preluate fără o adaptare la specificul național și la contextul românesc. Decalajul dintre nivelul teoretico – legislstiv și practică se menține, creându-se un veritabil abis între cei doi poli. Situația este agravată de corupție și de promovarea persoanelor pe bază de interese politice, de lipsa unor strategii eficiente și a resurselor umane. Un serios impediment l-a constituit și schimbarea frecventă a miniștrilor, fiecare dintre ei venind cu o altă strategie și o altă prioritate. Lipsa de colaborare între diferitele ministere însărcinate cu educația, lupta permanentă între decidenții politici îngreunează vizibil reforma educativă. Existența unui arbitraj neloial între ministere – între cel al Educației și cel al Muncii care deține sub jurisdicția sa formarea adulților și învățarea de-a lungul vieții în România, de exemplu – dăunează intereselor cetățenilor. După intrarea în Uniunea Europeană, s-a constatat o scădere a intereselor și a inițiativelor, starea de emulație având doar o durată de câțiva ani chiar și în cadrul Consiliului Național de Formare Profesională a Adulților. Sunt învederate și efectele neașteptate ale globalizării, printre acestea înscriindu-se lipsa reperelor personale și disoluția națiunilor. Omul este prins într-un veritabil vârtej și pentru a face față “efectului de vârtej”trebuie să-și construiască noi repere existențiale, să ajungă la o nouă inteligență a educației. Strategia de la Lisabona este considerată drept o nereușită, întrucât Europa n-a devenit regiunea cea mai dinamică. Ne-ar rămâne speranța Europa 2020, dar și în privința aceasta există destui experți, interlocutori ai autoarei, dominați de scepticism, de neîncredere. Cu privire la principiul subsidiarității, se afirmă că ar naște tensiuni nu numai la nivel național, ci și la cel european. I se recunoaște totuși meritul de a lăsa țărilor libertatea să acționeze conform tradițiilor și culturii proprii. Unul din marile evenimente ale UE îl constituie faptul că dezvoltarea personală se suprapune cu cea socială. A nu considera esențială dezvoltarea personală înseamnă a eșua lamentabil în domeniul educației. Fără doar și poate că educația vizează piața muncii, dar misiunea sa nu trebuie să se limiteze la acest aspect. Capitolul intitulat “Climatul actual în România” pune în lumină alte aspecte privitoare la educație și formare. Nu poate fi conceput un viitor fără investiție, fără o pregătire temeinică a profesorilor. Predarea a încetat de a mai fi o vocație, devenind pur și simplu o meserie. Slaba remunerare și lipsa de motivație generează fenomenul plecării în străinătate. Într-un interviu apărut în “Evenimentul zilei” în data de 17.04.2018, fostul ministru al Educației, Ecaterina Andronescu, afirma că în ultimii 7 ani 200.000 de ingineri au părăsit România, iar, în cazul medicilor, exodul ar putea paraliza țara. Fenomenul drain – brain este în plină înflorire: marile universități ale lumii au început să ne ia elevii de pe băncile liceului. Anual, pleacă în jur de 5.000 dintre cei mai buni elevi. Dacă la început, reprezentanții acestor universități veneau odată la doi ani cu expoziție de ofertă educațională, mai constată ex – ministrul, acum vin de două ori pe an în fiecare centru universitar. Corupția, absența resurselor umane competente, investițiile insuficiente, disputele interministeriale, incapacitatea de a crea o rețea educativă etc., toate acestea determină un scenariu educativ pentru viitor destul de puțin optimist. S-a ajuns la concluzia că întoarcerea în țară a specialiștilor români ar putea reprezenta “colacul de salvare” în domeniul educației. În viziunea Vioricăi – Mihaela Rușitoru, condiția sine qua non a reușitei în planul educației, o reprezintă ancorarea politicilor educative într-un cadru axiologic național, deoarece, fără aceste valori, educația s-ar îndepărta de misiunea sa fundamentală. Propunerile de ameliorare a politicilor de educație de-a lungul vieții sunt aproape fără cusur. E nevoie de o schimbare a mentalității decidenților politici, care să priceapă că orice cheltuieli generate reprezintă o investiție, nu un cost. Chiar dacă beneficiile economice nu sunt imediate, consecințele sociale pe termen mediu și lung sunt substanțiale. Partenerii sociali trebuie sensibilizați în vederea punerii în practică a unor politici coerente de educație de-a lungul vieții. E nevoie de un dialog permanent între mediul academic și cel profesional pentru ca toate părțile interesate să participe la luarea deciziilor și la punerea în aplicare a reformelor educative. Este necesară crearea de catedre academice orientate spre interdisciplinaritate care să lege chestiunile fundamentale referitoare la politicile educative și la dreptul la educație dintr-o perspectivă națională, europeană și internațională. Momentul în care dezvoltarea persoanei e concepută, înainte de toate dintr-o perspectivă economică trebuie depășit, accentul deplasându-se spre dezvoltarea integrală a persoanei, pe învățământul tehnic și profesional, pe formarea unor persoane calificate pentru anumite meserii. De bună seamă că educația trebuie să rămână procesul care cizelează personalitatea umană în integralitatea ei: minte, trup și suflet. Ea vizează toate vârstele: copii, tineri, adulți și seniori. Decalajul dintre teorie și practică este adesea flagrant, lentoarea în aplicarea reformelor fiind și ea evidentă. Cât privește politicile de educație din România, acestea prezintă caracteristicile țărilor instabile politic. Ideile vehiculate de autoarea lucrării pot fi de un indubitabil folos pentru decidenții din domeniul educației. De aceea se impune să fie publicată și de către o prestigioasă editură din România. Ar fi o recunoaștere la nivel național a meritelor pe care le are una din cele mai vrednice foste eleve ale Școlii Normale, devenită Colegiul Național “Spiru Haret”.
Eugen Velican

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here