Pacienţii nemulţumiţi pot face sesizări online la Spitalul Judeţean

1058

Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Târgu-Jiu a pus la dispoziţia pacienţilor un formular online, prin intermediul căruia pacienţii pot face sesizări. Potrivit managerului Tiberiu Tătaru, până în prezent nu a fost depusă nicio reclamaţie online, însă acesta dă asigurări că toate eventualele nemulţumiri vor fi analizate şi soluţionate.

Pe pagina de internet a Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu, în partea stângă, există secţiunea „Sesizări”. Accesând această secţiune, pacienţii au posibilitatea de a-şi spune nemulţumirea. Până în prezent nu au fost depuse reclamaţii online, însă conducerea unităţii dă asigurări că dacă vor exista, vor fi tratate cum se cuvine. „Nu am primit sesizări online de la pacienţi, dar dacă vor fi, le vom analiza”, a menţionat Tiberiu Tătaru, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu. Implementarea mecanismului de feedback al pacientului în spitalele publice a fost aprobată prin Ordin al Ministerului Sănătăţii, care a apărut în Monitorul Oficial din 17 februarie şi se aplică de la data publicării.

Pacienţii se pot adresa şi Consiliului de Etică
Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu are Consiliu de Etică, al cărui preşedinte este medicul primar ATI Tatiana Grecu. Potrivit Ordinului nr. 145/2015 aprobat pe 24 februarie, pentru aprobarea componenţei şi a atribuţiilor Consiliului de Etică ce funcţionează în cadrul spitalelor, printre atribuţii se numără: „analizează din punct de vedere etic situaţiile de dubiu care pot apărea în exercitarea profesiei medicale. În situaţia în care un cadru medico-sanitar reclamă o situaţie de dubiu etic ce vizează propria sa activitate, avizul etic nu poate fi utilizat pentru incriminarea cadrului medico-sanitar respectiv, dacă solicitarea s-a realizat anterior actului medical la care se face referire; analizează cazurile de încălcare a principiilor morale sau deontologice în relaţia pacient-cadru medicosanitar şi personal auxiliar din cadrul spitalului, prevăzute în legislaţia în vigoare (Legea drepturilor pacientului nr.46/2003; Ordinul ministrului Sănătăţii nr. 386/2004 privind aprobarea Normelor de aplicare a Legii drepturilor pacientului nr. 46/2003, art. 217, 218 şi 219 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare; sesizează organele abilitate ale statului ori de câte ori consideră că aspectele dintr-o speţă pot face obiectul unei infracţiuni, dacă acestea nu au fost sesizate de reprezentanţii unităţii sanitare sau de către petent”. Reprezentanţii Spitalului Judeţean spun că, dacă este cazul, reclamaţiile venite din partea pacienţilor sunt date Consiliului de Etică pentru soluţionare.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here