Pandurii ar putea folosi rezervele în Cupă

564

Fotbaliştii mai puţin folosiţi în acest start de sezon ar putea primi o şansă în Cupa României. Pandurii Târgu-Jiu va evolua pe teren propriu în faţa formaţiei CS Mioveni, echipă pe care a învins-o şi în liga a doua pe sinteticul de la Târgu-Jiu. Cu toate acestea, subţirimea lotului îi dă bătăi de cap antrenorului Adrian Bogoi, care recunoaşte că ar putea miza pe mai multe rezerve în partida cu argeşenii. În orice caz, tehnicianul gorjenilor aşteapă meciul de duminică pentru a se edifica asupra primului 11. “Ne propunem să rulăm tot lotul de jucători. Este o competiţie oficială, dar noi avem programul nostru şi trebuie să integrăm toţi jucătorii pe care îi avem la dispoziţie şi, din lotul acesta, să facem un prim 11 competitiv pentru acest nivel. O să vedem după meciul de duminică cum vom sta, dacă avem ceva probleme de efectiv, dar, în mare parte, vrem să dăm şanse cât mai multor jucători să prindă minute”, a spus Bogoi. Antrenorul consideră că tragerea la sorţi nu a fost una favorabilă pandurilor, care vor avea parte de un oponent redutabil. “Am picat poate cu cel mai greu adversar care se putea. N-aş putea vorbi despre favoriţi în această confruntare, dar noi ne gândim mai mult la campionat. Avem un meci important duminică şi după acel meci o să ne facem programul pentru meciul din Cupă”, a adăugat Bogoi. Partida Pandurii – CS Mioveni se va disputa miercuri, 12 septembrie, începând cu ora 16.30. Câştigătoarea din acest meci ar putea juca în faza următoare cu o echipă de primă ligă. Deţinătoarea Cupei României este Universitatea Craiova.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here