GENERALUL DE BRIGADĂ – SĂULESCU A. GHEORGHE
Cavaler al Ordinului “Mihai Viteazul” un militar de nădejde, un mare spirit umanitar-
S-a născut la 3 septembrie 1891 în oraşul Târgu-Jiu, judeţul Gorj. A fost elev al Şcolii primare din Târgu-Jiu şi absolvent al Şcolii Superioare de comerţ din Craiova. În anul 1912 se înrolează în Regimentul nr. 18 Gorj, cu care participă la campania din Bulgaria, din 1913. Având înclinaţii către cariera militară, se înscrie şi reuşeşte la Şcoala Pregătitoare de Ofiţeri de Rezervă, pe care o absolvă cu brio. La 15 ianuarie 1916 este avansat la gradul de sublocotenent de rezervă şi mobilizat la Regimentul 1 Vânători, la partea activă, unde i se încredinţează funcţia de comandant al secţiei de mitraliere din organica Batalionului 1 Vânători Munte.
În anul 1916 ia parte cu unitatea sa la primul război mondial, în Bătălia de la Jiu şi, apoi, pe Valea Oltului, prilej pentru şefii săi să-1 caracterizeze astfel:
“Sublocotenentul de rezervă Săulescu A. Gheorghe poseă aplicaţiuni militare din cele mai bune. Rezistent, sănătos, poate suporta greutăţile războiului în cele mai bune condiţiuni.
Inteligent, capabil, moral şi energic. În luptele duse pentru cucerirea muntelui “ALION”, în calitate de comandant al secţiei de mitraliere, a reuşit să aducă reale servicii Regimentului 1 Vânători. La a doua ofensivă, desfăşurată de această dată pe Valea Jiului (zona Vulcan) s-a aflat mereu în fruntea Secţiei de mitraliere, acţionând în cadrul aripii stângi a grupului general Cocorăscu. Şi în această situaţie s-a achitat în mod elogios de misiunile primite pe timpul înaintării către satul LUPENI (astăzi oraşul Lupeni).
Acest ofiţer – precizează în notarea făcută de comandantul de regiment – colonelul Bădescu, a arătat în tot timpul luptelor multă bravură, pricepere şi dispreţ faţă de moarte, pentru care a fost decorat cu Ordinul „Steaua României”.
Elogiindu-i activitatea desfăşurată, colonelul Bădescu, comandantul de regiment, consemnează în foaia calificativă pe perioada 31 octombrie 1916 – mai 1919 următoarele:
“Locotenentul activ Săulescu A. Gheorghe a intrat în război cu Regimentul 1 Vânători “Regele Ferdinand” şi a luptat cu acesta pană la sfârşitul războiului. În toată campania a dat dovadă de disciplină, seriozitate şi respect faţă de şefii săi. Atent cu camarazii, chibzuit şi cu multă hotărâre, în calitate de şef de secţie şi apoi comandant de Companie de mitraliere, a luat parte la luptele regimentului duse pe văile Cernei, Jiului şi Oltului, distingându-se prin modul priceput, curajos cu care a condus unitatea sa. În ziua de 31 octombrie 1916 în luptele de la Poiana Spânului, pe Valea OLTULUI, a fost grav rănit. Pentru faptele de vitejie a fost decorat cu Ordinul “Steaua României”, în grad de cavaler. Venind din spital încă nevindecat, în decembrie 1916, când regimentul se găsea în zona de reorganizare SCHEIA ROMAN, i se încredinţează comanda unui pluton de mitraliere din noul sistem francez St. Etienne, pe care o pregăteşte în cele mai bune condiţiuni pentru luptă.
Regimentul intră pe front la IREŞTI VARNIŢA în aprilie 1917, iar locotenentului Săulescu A. Gheorghe i se dă comanda plutonului de mitraliere. La toate operaţiunile posterioare şi în luptele de la MĂRĂŞTl (Dealul Răchitaşului) cota 606 (Bârseşti), TULNICI, îşi conduce unitatea sa cu distincţiune. La Brigada 6 Inf. Divizia 3 Infanterie, unde regimentul fusese chemat în ajutor, a lucrat amplasamentele de mitraliere ale liniei de luptă, dovedind pricepere, hărnicie, curaj. Aceleaşi însuşiri le-a căpătat şi la întărirea liniei a 3-a a sectorului NICOREŞTI de la cotele 734, 730, 682 (POIANA BOBOC).
În noiembrie 1917, regimentul revine în cadrul Diviziei I-a şi intră pe front la Vârful CIREŞOAIA. Aici, locotenentul Săulescu A. Gheorghe preia comanda companiei de mitraliere, cu care desfăşoară o activitate rodnică în ce priveşte partea tehnică a armei sale. A luat parte apoi cu regimentul la toate operaţiunile executate în Basarabia în constituirea Diviziei I Vânători, achitându-se în mod onorabil de toate sarcinile ce i s-au încredinţat. Din martie 1918 a fost numit casier al Corpului, funcţie în care s-a prezentat bine”.
La rândul său, generalul Niculescu, comandantul Brigăzii I Vânători, îl supranotează:
“Locotenentul Săulescu A Gheorghe, atât pe front, cât şi în serviciu la pace, ştie să iasă în relief. Astfel, în afară de Serviciul Casieriei pe care îl conduce foarte bine, în luptele din 1916-1918 şi-a condus unitatea de mitraliere cu deosebită destoinicie sub toate raporturile. Merită a deveni ofiţer superior. Posedă cunoştinţe generale şi profesionale la înălţimea gradului la care aspiră”.
La 1 octombrie 1919 este avansat la gradul de căpitan şi numit la Şcoala de Subofiţeri Slobozia unde, ca profesor şi instructor, obţine rezultate deosebite, fiind apreciat de superiori şi şefii ierarhici. În perioada anilor 1921-1925 îşi desfăşoară activitatea în Regimentul 86 Infanterie, iniţial în statul major al acestuia, apoi comandant de batalion.
Având calităţi deosebite pe linie de comandă şi stat major, dublate de cunoştinţele generale temeinice, este trimis la examenul de admitere la Şcoala Superioară de Război, pe care o absolvă în anul 1927 – certificat nr. 1001 – cu un calificativ de excepţie “FOARTE BINE”. De asemenea, în anul următor este brevetat ca ofiţer de stat major, conform ordinului Marelui Stat Major nr. 929.
La 25 martie 1928 este avansat la gradul de maior şi repartizat în statul major al Diviziei 17 Infanterie. Fiind un ofiţer valoros şi de perspectivă, este trimis la stagiu la Marele Stat Major. Iată cum îl notează, pe perioada 1 noiembrie 1928-31 ctombrie 1929, şeful Secţiei a 5-a Instrucţie, colonelul Paraschiv:
“Ofiţer inteligent şi cu judecată bună, spirit de analiză dezvoltat. Pe timpul stagiului în secţiile Marelui Stat Major a executat lucrări bine studiate şi metodic întocmite. Lucrează cu multă conştiinciozitate, punctualitate şi ordine.
La cursul special al ofiţerilor stagiari a arătat că posedă o cultură generală bine formată şi temeinice cunoştinţe profesionale. Lucrările sale au fost bine apreciate. Calm, foarte disciplinat, prevenitor şi foarte bun camarad. În concluzie, maiorul Săulescu A. Gheorghe este un ofiţer prea bun şi se poate conta pe el în orice împrejurare”.
După efectuarea stagiului în cadrul Marelui Stat Major, revine în cadrul statului major al Diviziei 17 Infanterie unde comandantul diviziei, generalul P. Eleodor, îl notează:
„În perioada 1 noiembrie 1931 – 31 octombrie 1932, maiorul Săulescu A. Gheorghe este un ofiţer disciplinat şi cu foarte bună educaţie. Inteligent, cu temeinice cunoştinţe militare şi de specialitate. S-a achitat în foarte bune condiţiuni de sarcinile ce i-au revenit ca şef al Biroului 2 Informaţii din D. 17 Inf. Îndeplinind în foarte bune condiţiuni funcţia de şef de stat major de detaşament mixt la aplicaţiile executate a dovedit că poate îndeplini cu rezultate foarte bune funcţia de şef de Stat Major la o divizie”.
În anul 1934 este înaintat la gradul de locotenent colonel şi lucrează pentru o scurtă perioadă în cadrul Brigăzii 42 Infanterie comandată de generalul gorjean TĂTARU GHEORGHE, devenit ulterior subsecretar de stat la Inspectoratul Armatei, şi care subliniază.:
“Ofiţer energic, plin de iniţiativă, cu mare putere de muncă şi de voinţă. Frumoasă cultură generală şi profesională. Studios, caută neîncetat să-şi îmbogăţească capitalul de cunoştinţe. Disciplinat şi autoritar. Pune multă grijă pentru bunul trai al trupei şi al ofiţerilor, interesându-se de relaţiile acestora cu lumea exterioară. Foarte bun camarad. Dotat cu mult spirit de sacrificiu. Foarte bun executant al ordinelor.”
Aprecierile cu totul elogioase privind activitatea locotenent-colonelului Săulescu A. Gheorghe s-au adeverit în totalitatea lor. Aşa se face că, în anul următor, este promovat în comandamentul Diviziei 16 Infanterie, unde îşi desfăşoară activitatea până în anul 1939. Iată cum este caracterizat în foaia calificativă pe anul 1936-1937 de comandantul de divizie, generalul Popescu:
“Locotenentul colonel Săulescu A. Gheorghe a exercitat în excelente condiţiuni funcţia de şef de Stat Major al D. 16 L, aşa că mi-a fost un auxiliar preţios în comanda diviziei; cu o frumoasă cultură militară şi cu dorinţa constatată de a o îmbogăţi. Ajutat de o inteligenţă vie, acest ofiţer se distinge în serviciul de stat major.
Cu subordonaţii sever, dar drept şi totdeauna dispus să contribuie cu experienţa sa la îmbogăţirea cunoştinţelor ofiţerilor de sub ordinele sale. Educaţie militară distinsă, disciplinat – un preţios sfătuitor. Devotat serviciului până la sacrificiu”.
Supranotarea Comandantului Corpului 6 Armată: “Dotat cu alese însuşiri intelectuale şi morale, are deschisă calea pentru a ajunge la treptele înalte ale oştirii”. General de divizie, Manu.
Rezultatele de excepţie obţinute în domeniul conducerii trupelor şi autoritatea de care se bucură în rândul ofiţerilor superiori, determină eşaloanele superioare ale oştirii să-1 promoveze în anul 1939 ca şef al Secţiei a II-a din Marele Stat Major.
În perioada anilor 1939-1940, desfăşurându-şi activitatea în Marele Stat Major, colonelul SĂULESCU A. GHEORGHE era la curent cu tot ce se petrecea în situaţia internaţională, cu implicaţii directe asupra României, supusă atacurilor concentrice şi concentrate ale statelor revizioniste, care s-au încheiat în vara şi toamna anului 1940, cu mari pierderi teritoriale. Ultimele evenimente care au dus la ciuntirea teritoriului naţional fără ca armata să fie pusă în situaţia de a lupta pentru apărarea patriei, au produs o explicabilă durere în sufletul ostaşilor de toate gradele. În această situaţie dramatică, colonelul Săulescu A. Gheorghe este numit la comanda Regimentului 8 Grăniceri, aflat la graniţa cu Ungaria şi care este acum obligat să se retreagă pe noul aliniament de graniţă. Această activitate de mare răspundere şi deosebit de complicată, pe care a îndeplinit-o colonelul SĂULESCU este caracterizată de superiorii săi în felul următor:
“Colonelul Săulescu A. Gheorghe a luat comanda R. 8 Gr. din compunerea Brigăzii 17 Infanterie la 8.XI.1940. Are o solidă pregătire profesională, este un distins ofiţer de front şi stat major.
Ştie să-şi impună profesionalitatea sa. În timpul retragerii din teritoriul cedat Ungariei regimentul său s-a comportat cât se poate de bine, soldaţii săi dând dovadă de un devotament şi un spirit de sacrificiu remarcabil. Nu pot trece fără a remarca curajul răspunderii acestui distins ofiţer comandant, când a cerut în scris şi pe a sa răspundere de a-şi duce regimentul până dincolo de noua frontieră fară a dezarma, aceasta bazându-se pe încrederea ce avea în ei şi pe disciplina ce era în acest corp de trupă. Retragerea acestui regiment s-a făcut într-o ordine desăvârşită, fapt care în acele grele momente ne-a mulţumit deplin. Ofiţer integru şi stăpân pe unitatea sa. Comandantul Brigăzii 17 Inf., Colonel Marcel Ionescu”.
A urmat un nou examen de competenţă şi devotament. După cum se ştie, la 20 ianuarie 1941 legionarii trec la acţiune pentru a-1 răsturna pe Antonescu şi a pune mâna pe putere. S-au organizat în centre de rezistenţă în diferite puncte ale capitalei, au ocupat parte din instituţiile publice, au început să atace preşedinţia Consiliului de Miniştri unde se afla generalul Antonescu şi miniştrii ce-i rămăseseră credincioşi.
Acţiunile duse de colonelul Săulescu s-au desfăşurat la comanda Rl/2 Vânători de Gardă, unde s-a ocupat temeinic de cazarea şi instruirea trupei. La sfârşitul lunii ianuarie 1941, în urma rebeliunii din 21-22 ianuarie, colonelul Săulescu s-a deplasat cu regimentul la Bucureşti, cu misiunea de a apăra Preşedinţia şi Consiliul de Miniştri. Pentru modul cum şi-a îndeplinit misiunea a fost felicitat în scris de şeful statului, generalul Antonescu.
Între 12-18 aprilie 1941, Regimentul 1 Vânători Gardă condus de colonelul Săulescu se deplasează în Moldova, în zona EPURENI-TUTOVA, ocupând un sector de apărare pe Prut. Apoi, la declanşarea războiului (22 iunie 1941) a acţionat împreună cu celelalte regimente din Divizia de Gardă. În ziua de 6 iulie 1941, după trei zile de lupte crâncene, străbătând un baraj dens de infanterie şi artilerie, acţionând într-un teren mlăştinos, văzut şi stăpânit perfect de inamic, Regimentul 1 Vânători Gardă a reuşit ca, în cooperare cu Regimentul de Gardă „Mihai Viteazul”, să cucerească toate cazematele inamice şi, printr-un atac năpraznic, să rupă frontul inamic şi să cucerească dealul fără nume de la vest de CANIA, deschizând în acest mod drumul şi succesul celorlalte unităţi ale Diviziei de Gardă pentru realizarea capului de pod de la FĂLCIU. Acţiunile ofensive întreprinse de unitatea condusă cu înalt profesionalism de colonelul Gh. Săulescu la est de Fălciu şi Bogdăneşti sunt cunoscute şi consemnate de istorie sub denumirea de “LUPTELE DE LA ŢIGANCA”.
Faptele de eroism săvârşite de acest brav comandant şi de unitatea sa au fost finalizate prin următorul înalt Decret nr. 2886/1941.
Începând cu luna noiembrie 1943 a fost mutat în Marele Stat Major, în funcţia de şef al Secţiei Prizonieri de război, unde a fost apreciat în felul următor de generalul Cameniţă, secretarul general al Secretariatului de Stat al Armatei de Uscat:
“Colonelul Săulescu A. Gheorghe a condus Secţia de prizonieri şi a organizat lagărele de prizonieri în cele mai bune condiţiuni, respectând cu stricteţe prevederile Convenţiei Internaţionale pentru tratamentul prizonierilor. S-a ocupat cu plasarea lor la munci, de controlul lor şi de bunul lor trai. S-a îngrijit cu un larg simţ umanitar de hrana prizonierilor. A avut dese inspecţii şi a fost lăudat de toate misiunile străine care au văzut lagărele din România. Întreaga organizare care a făcut cinste Ţării se datoreşte colonelului Săulescu. Este un ofiţer foarte muncitor, foarte priceput şi cinstit. Merită a fi înălţat la gradul de general”.
Aprecierea subşefului Marelui Stat Major, generalul Arhip, cornpletează aceste merite:
“În funcţia de Şef de Secţie Prizonieri a dovedit multă pricepere şi competenţă. Merită să i se încredinţeze comandă de Brigadă de Infanterie”.
În anul 1944, colonelul Gh. Săulescu este avansat la gradul de general de brigadă şi pus la dispoziţia Ministerului de Război, unde a lucrat pană în anul 1946, când a fost pensionat. Pentru tot ce a făcut în cei peste 30 de ani cât s-a aflat ca ostaş sub faldurile drapelului tricolor, generalul Gh. Săulescu merită cu prisosinţă să figureze în panteonul personalităţilor infanteriei române.
DECORAŢII PRIMITE DE GENERALUL SĂULESCU
Ordinul “Steaua României” cl. V-a cu Spade şi panglică de “Virtute Militară” – 1916
Medalia “Victoria” – 1917
Ordinul “Coroana României” cl. IV-a – 1934
Ordinul “Minai Viteazul” cl. III-a – 1941
Crucea de Fier, în grad de cavaler (Guvernul german, 1941)
General de divizie(r), Prof. Universitar, Veteran de război, Constantin Ispas
