Performanţă pe burta goală! Salarii jenante la Liga a 3-a

7292

Formaţia Internaţional Băleşti a reuşit să promoveze fără emoţii în eşalonul trei al fotbalului românesc. Neînvinsă în campionatul din Gorj, trupa lui Dan Vasilică a bifat o dublă victorie în barajul cu Tractorul Cetate şi a ajuns în Divizia C. Până aici toate bune, dar jucătorii au avut surpriză neplăcută să afle că vor evolua, în continuare, pe aceiaşi bani. Consiliul Judeţean nu pare să sprijine câtuşi de puţin singura echipă din Gorj care evoluează în Liga a 3-a, ba mai mult leafa pe care o încasează jucătorii este prea mică şi pentru fotbalul judeţean. “O să ne fie destul de greu, jucătorii au rămas cu aceiaşi bani ca la Liga a 4-a, adică 200, 300 de lei pe lună. Sunt şi câteva excepţii cu 400 de lei pe lună. Asta e, mă bucur că fotbaliştii sunt dispuşi la sacrificii şi nu contează banii, vin la antrenament zi de zi, deşi mulţi au servicii. Mă simt ca în povestea lui Hagi Tudose, atunci când îl caută hoţii. Era în butoi şi le-a spus că s-a ascuns acolo de ruşine că era sărac, şi nu au ce să fure de la el. Când vin jucătorii şi întreabă ce bani sunt, mi-e ruşine să le spun. În judeţ, la fiecare echipă, sunt mai mulţi bani la Liga a 4-a, decât oferim noi la Liga a 3-a”, a declarat antrenorul Dan Vasilică. Tehnicianul din Băleşti a mai spus că oamenii de la club sunt transparenţi şi verticali, motiv pentru care Internaţional şi-a menţinut “nucleul” cu care a promovat. “Puteam să facem şi noi salarii de 1.000-1.500 de lei şi nu le plăteam, poate mai atrăgeam şi jucători. Oricum, i-am întrebat <Cât vreţi, 200-300 de lei şi să-i luaţi, sau 1.500 de lei pe foaie, dar să nu-i luaţi niciodată?> Ne-am făcut un buget, ne-am întins atât cât ne este plapuma, suntem corecţi cu oamenii, defilăm tot cu banii de la Liga a 4-a şi e în regulă, nu ne minţim!”, a precizat Vasilică.
Antrenorul s-a declarat totuşi dezamăgit că fondurile de la Consiliul Judeţean Gorj nu au mai ajuns la Băleşti, şi spune că şi-a pierdut speranţa că o să mai vadă acei bani. “Categoric că era un sprijin pe care ne bazăm şi sunt convins că nu o să se mişte nimic. Dacă s-ar fi vrut, s-ar fi aprobat, erau unele promisiuni că o să fie aprobat bugetul într-o şedinţă extraordinară. Probabil că doar se tergiversează, nu înţeleg de ce se dau bani doar unor entităţi, şi preferenţial. Pentru noi nu s-au găsit, chiar dacă am cerut o sumă mai mică. Probabil sunt anumite interese, altfel nu văd de ce nu se dă la toată lumea. Când ai patru copii, nu dai doar la doi şi pe ceilalţi îi laşi să moară de foame”.

Miza pe tineri
În acest context, mai mulţi fotbalişti “necopţi” au fost testaţi la Băleşti înainte de debutul în Diviza C. Antrenorul Vasilică a declarat că a găsit mai multe soluţii în această perioadă, dar nu poate fi vorba şi de jucători cu experienţă. “Am găsit câţiva jucători tineri, câţiva juniori, pentru că ne obligă Federaţia să jucăm cu 3 juniori în teren. Am luat 7-8 tineri talentaţi, care o să se integreze în grupul nostru, dispuşi să munceasă, fără fiţe sau figuri, talentaţi. Am încredere că o să facem o figură foarte frumoasă. În rest, achiziţii peste 19 ani nu avem”.

Amical cu Pandurii!
Ultimul test al formaţiei din Băleşti a fost împotriva echipei ACSO Filiaşi. Amicalul s-a disputat în Gorj, iar scorul a fost “alb”, 0-0. Formaţia din Băleşti va veni la Târgu-Jiu, miercuri, pentru un meci de verificare cu Pandurii. Formaţia fanion a Gorjului începe campionatul pe 5 august. “Sunt foarte mulţumit de cum s-a mişcat echipa în primul amical. A fost un joc deschis, în care am vrut să urmăresc câţiva juniori, mă bucur că am avut ce să văd, ce să corectez. Nu m-a interesat scorul, decât jocul. În fiecare amical le dau o temă jucătorilor, nu am alte obiective. Miercuri, vom evolua cu Pandurii, pe terenul trei, de la 18.30, iar sâmbătă întâlnim o echipă din Vâlcea”, a spus Vasilică. Antrenorul de la Băleşti speră măcar ca Internaţional să-şi dispute meciurile acasă, unde s-a construit o bază modernă. “Cred că totul va fi în regulă, plăcerea tuturor este să jucăm aici. Scopul nostru a fost clar şi prin construirea bazei, să evoluăm la Băleşti. Un merit deosebit îl are primarul Mădălin Ungureanu şi Consiliulul Local care au finalizat această investiţie, şi atunci e bine să vină oamenii la meci şi să ne mândrim cu ce avem”.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here