Pistol deținut ilegal de un tânăr din Târgu-Jiu

651

Un bărbat de 22 de ani, din Târgu-Jiu, este cercetat de polițiști, după ce agenții de la Rutieră i-au găsit în autoturism un pistol pe care îl deținea ilegal. Descoperirea a fost făcută, duminică, în urma unui control în trafic. ”La data de 20 mai, poliţişti din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu lucrători din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu – Biroul Rutier au desfășurat o acțiune pe raza municipiului, ocazie cu care au oprit pentru control, pe strada Traian, din localitate, un autoturism. Acesta era condus de un tânăr de 22 de ani, iar pe locul din dreapta față se afla un bărbat de 51 de ani, ambii din municipiul Târgu-Jiu.

Procedând la verificarea interiorului autoturismului, lângă scaunul din dreapta față a fost identificată o borsetă, în interiorul căreia se afla o armă neletală de autoapărare cu proiectil de cauciuc, supusă autorizării, respectiv un pistol, de calibru 9 milimetri, iar în încărcător se aflau trei cartușe.

Din cercetări a rezultat că arma aparține tânărului de 22 de ani și o deține ilegal. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi al muniţiilor, respectiv deţinerea sau portul fără drept de arme neletale din categoria celor supuse autorizării”, a precizat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here