Poezii pentru cei mici

Cine a scris poezii pentru cei mici în Gorj? Nimeni altul decât un mare artist al cuvântului cu nume de floare şi gârbaci care de fapt nu-i caracteristic pentru că prin gârbaci atinge/tămăduieşte liric ca şi cu o floare.
Fiind vorba de Viorel Gârbaciu, menţionăm că acesta a lucrat mai întâi ca profesor la „Clubul artelor” de la Palatul copiilor din Tg.-Jiu (aici s-a apropiat şi a cunoscut foarte mult psihologia şi comportamentul celor mici), apoi director al Direcţiei pentru Cultură Gorj şi al Şcolii Populare de Artă Tg.-Jiu unde a avut realizări culturale de excepţie: a înfiinţat Ansamblul folcloric „Maria Lătăreţu”, primul teatru de păpuşi din Gorj şi stagiunea permanentă a Orchestrei de cameră „Lyra Gorjului”.
A condus Editura „Punct”, a înfiinţat Fundaţia Culturală „Tell”. Este realizatorul unor emisiuni de succes la Radio Tg.-Jiu şi Radio Omega, membru activ al Cenaclului „Columna” condus de regretatul Titu Rădoi aproape o jumătate de secol, continuat de Şcoala de Literatură de la Tg.-Jiu, având în frunte pe literatul şi filozoful Ion Popescu-Brădiceni.
Redactor al revistelor culturale „Brâncuşi” (1994, 1995), „Crinul satelor” (1994-2000), Terra Litua”, „Tradiţii teleştene”, lansată de ziua Sf. Gheorghe la Teleşti, „Serile la Brădiceni” şi altele. În colaborare cu Luminiţa Tudorescu a redactat broşura Muzeul Satului Rădineşti (2003).
Memebru al Societăţii Umoriştilor Gorjeni şi editor al cărţii regretatului coleg şi prieten, Ion Cănăvoiu, „Cobra regală”.
A publicat, mai cu seamă, cărţi de poezii pentru copii. Intrarea în basm (2002), Ţara copilăriei (2004), Copilăriri (2004), De-a cuvântul (2005), Jucărele (2006), Copilul și ţara (2008), la care se adaugă cartea de poeme Nebuni de lună plină, definită drept „balsam pentru îngeri” (I.P.-Brădiceni) sau „un jurnal în care Viorel Gârbaciu s-a eliberat de toate sentimentele, şi-a scris toate tristeţile, toate iubirile”(Dorina Cioplea)
**
Urmând tradiţia românească, de la Eminescu, Alecsandri, Arghezi, până la Nicolae Labiş, Marin Sorescu, Mircea Cărtărescu şi alţii, Viorel Gârbaciu, trăitor în oraşul de pe bătrânul Rhabon, a abordat acest gen de poezie cu multă artă şi dragoste faţă de cei mici-viitorul de aur al ţării. De ani, citesc cu regularitate România literară şi nu mi-a căzut sub ochi vreo cronică despre un volum de poezii pentru copii. A scrie pentru copii înseamnă a te copilări, a face jucărele inteligente, a trăi şi a fi fericit între elementele/momentele universului infantil.
Începând cu Intrarea în basm şi Precuvântare dedicată fiilor săi Iani şi Costi, autorul creează fabule şi istorioare referitoare la necuvântătoare (căţeluşa Saşa, calul Ringo, Ţiganu în locul Saşei şi altele), poeme de o sensibilitate aparte în care apar scene de tot farmecul în legătură cu copiii şi animăluţele lor. În acest sens am cita poemele Tilică cel mofturos, Cisma de gips, Catârul şi generalul, De-a´ndoaselea…
Unele poeme punctează motive despre viteji ai Gorjului, de la Litovoi, Tudor din Vladimir şi/sau Eroina de la Jii care, cu preţul vieţii lor, au făcut „Ca ţara să rămână-ntreagă/ Sub unduiri de tricolor”. ( Războinicii stelari, Vitejii, Voievozii…)
Un număr însemnat de poeme surprind jocurile sprinţare ale copilăriei cum ar fi jocul în apă „ciumpalică, ciumpălae” pe căldurile toride estivale. „ Soarele, cazan de foc/ Spre amiază s-a-nălţat/ Sus pe cer nu-s nori deloc./ Deci, cu toţii, la scăldat! // Bistriţa curge alene,/ Toropită de căldură-/ Parcă-i e şi apei lene/ Pe-o asemenea arsură! (La scaldăt).
Cu poemul De-a cuvântul deschide volumul Copilul şi ţara prin care îndeamnă la joacă toate vârstele, „Nepoţei, fii şi bunici”, pentru că „ Jucărie ni-i cuvântul/ Nostru dulce, românesc/ Mai sprinţar de cum e vântul,/ Şi fain ca un măr domnesc.// Să găsim prin versuri mierea/ Limbii pe care-o vorbim-/ Faceţi-mi, vă rog, plăcerea: /Hai să ne copilărim!”. Versurile au oarece asemănare cu poezia atât de drăgălaşă, Vara scrisă de autorul nemuritorului poem Eminescian n-a existat.
Nu e mai mare bucurie pentru copii decât să colinde pe la casele oamenilor, mai cu seamă, la sărbătorile de Crăciun şi Anul Nou. Lerui ler, La Înviere, Piţărăii, Astăzi s-a născut Hristos ş.a.
Referitor la anotimpul primăvara, „blânda zână”, şi revenirea berzei la vechiul cuib, poetul aminteşte cu graţie de cocostârcul lui V. Alecsandri care „vine, se înalţă/ În cercuri line zboară/ Şi răpide ca gândul/ La cuibu-i se coboară”. Anotimpurile se constituie în Marele pictor ce oferă o paletă cromatică sui generis, de la „Verdele din iarba crudă”,…”Roşul din cireaşa copată”, …”Azuriul albăstrelei,/Albul crinului regal, Rozul piersicii zemoase”. până la policromia autumnală a lui Brumar-„Pictor de nuanţe mii,/ Risipite prin pădure,/ Nicăieri nu vei găsi”.
Desigur, anotimpul alb nu are cum lipsi din panoplia lirică gârbaciană. „Din giganticul său ciur/ S-au pornit de-un timp să cadă/ Peste casă şi-mprejur/ Jucăuşi fulgi de zăpadă” (Prima ninsoare). Sunt versuri ce amintesc minunatul pastel, Iarna de V. Alecsandri şi/sau Fulg de Nicolae Labiş…
Portretul mamei apare în versuri duioase cum numai la Eminescu, Coşbuc. V. Militaru sau „sculptorul graţiei”, Ion Irimescu, găsim. Volumul Ţara copilăriei se deschide cu poemul Moştenire, în amintirea mamei, învăţătoarea Tasia Gârbaciu pe care, cu profunde emoţii, aş cita-o integral.
Nimic pe lume nu-i mai sfânt,
Nimic mai dulce, fătul meu,
Cum este mierea din cuvânt,
Din limba-n care Dumnezeu

A hotărât ca să te naşti.
Tu să veghezi ca să-ţi rămână
Curată ca o zi de Paşti
În veci de veci LIMBA ROMÂNĂ!

Şi când va fi să nu mai fii
S-o laşi avere la copii.
Ca răspuns la această moştenire sacră lăsată de mama, poetul îşi arată profundul respect în poezia Mamei-„Zână-a zânelor străbune,/ Fără de sfârşit minune,/ Mamă-raza mea de soare/ Blândă şi ocrotitoare”…
În poemul Rugă de mulţumire, tata îşi exprimă bucuria pentru că pe fiul său l-a dat şi-l ocroteşte Cel de Sus şi mama care „ De la sân te-a alăptat/Cu laptele-i preacurat”.
Un alt motiv şi temă se referă şcoală, învăţător şi învăţătură prezente în poemele Bătrânilor învăţători: „Măcar o zi în an, iubiţi prieteni,/ Să preamărim cu mierea din cuvânt/ Pe cel ce ne-au făcut s-aşternem,/Tremurător pe filă, primul rând”; Doamnei învăţătoare: „Aşa mi-apari şi azi în minte/ Prin ceaţa vremii trecătoare;/ Frumoasă, tânără, cuminte-/O zână făr´de-asemănare”; Cununa de premiant, cu bucuria de a fi mereu premiant, Inovaţia cu teleportarea de la şcoală drept în pat şi umorul din Marea dilemă unde personajele Făt-Frumos şi Adi Prună joacă roluri în aceeaşi piesă, deşi ei sunt „certaţi de-o lună”.
Ţara lui Brâncuşi fără Brâncuşi şi moştenirea brâncuşiană nu se putea fiindcă magul de la Hobiţa este „ Sfântul Gorjului sub soare,/ Constantin Brâncuşi cel Mare!” şi apoi, „Eu atâta spun şi scriu: / Că Brâncuşi, sfântul cu dalta,/ A lăsat la Tg.-Jiu/ O coloană, Masa, Poarta. // Trei minuni prinse-n trei nume,/ Ce pot pururi să vorbească,/ Pretutindenea în lume,/ Despre Arta românească”.
În fine, dar nu în ultimul rând, maestrul Viorel Gârbaciu ne lasă un emoţionant mesaj prin poemele Credinţa strămoşească, Scrisoare către fii şi Povaţa: „ Când pleci-vânat, nu vânător!-/ Spre Valea cea Fără de Dor,/ Să laşi, de poţi, în fiecare/ Un gând frumos după plecare”.
Aşadar, poeziile lui Viorel Gârbaciu, scrise nu numai pentru cei mici sunt o joacă frumoasă în care intră copilul din mine şi din tine, poezii cu parfum din real şi fantastic, asemenea poeziilor din volumul „Păcălici şi Tândăleţ” create de poetul din Poiana Mărului, Mălin, Nicolae Labiş, a prozelor soresciene „Unde fugim de-acasă”, apoi, „Poezii şi povestiri pentru cei mici” şi/sau „Albă ca zăpada şi cei şapte pitici” ale aceluiaşi bard din Bulzeştii Doljului.
După cum observa Haralambie Bodescu, „această poezie galantă, corectă şi plină de intensitate, curge ingenuu în ritmuri sugestive şi necesare” ca apoi să se joace „de-a cuvântul”.
Rubrică îngrijită de Ion Popescu-Brădiceni