Autoritățile din Craiova au inaugurat, vineri seara, noul stadion “Ion Oblemenco”, principalul politician prezent la ceremonie fiind Ministrul Muncii, Olguța Vasilescu, fost primar al orașului care a și demarat, de altfel, proiectul construirii noii arene sportive. De la Gorj doar fostul președinte al Consiliului Județean, Ion Călinoiu, a fost prezent, deși deputatul Victor Ponta și-a manifestat deschis regretul că pe el nu l-a invitat nimeni. Asta în condițiile în care în urmă cu mai puțin de 3 ani semna contractul de construire a stadionului și lua acasă o bucată din vechiul gazon, așa cum a și mărturisit într-o postare făcută pe Facebook. “Mă bucur foarte tare că Stadionul “Ion Oblemenco” a fost finalizat la doi ani și jumătate de la semnarea contractului / Craiova și oltenii meritau cu adevărat un stadion european și sunt convins că pe noul stadion vor vedea, din nou, meciuri istorice de fotbal, dar și alte tipuri de spectacole / felicitări autorităților locale și constructorilor. Ps – regret că nu am fost invitat la evenimentul de inaugurare unde aș fi venit cu mare plăcere – am însă în colecția mea de amintiri bucățica din vechiul gazon și sunt mândru de asta / politica nu e ca fotbalul : eu doream să vin și nu am fost invitat – Liviu Dragnea a fost invitat și nu a putut să vină/ așa că din cei 3 care am pornit lucrările a rămas doar Olguța”, a menționat Ponta.
Gelu Ionescu