Premii pentru o tânără rovinăreancă, la Festivalul Naţional “Lira cu briliante”

822

Asociaţia culturală “LIRICA” din municipiul Petroşani a organizat weekend-ul trecut, la Sala de Marmură a Primăriei Municipiului Petroşani, prima ediţie a Festivalului Naţional “Lira cu briliante”. La acest eveniment a participat şi o tânără cu glas de aur din oraşul Rovinari, care a reuşit să smulgă din partea juriului două premii.

Evenimentul a fost organizat împreună cu Primăria municipiului Petroşani, Consiliul Judeţean Hunedoara şi Clubul Copiilor şi Elevilor din Petroşani, în parteneriat cu Asociaţia Maica Precista şi Asociaţia Tineri pentru Viitor 2006. În cadrul concursului organizat pe mai multe secţiuni, zeci de concurenţi din întreaga ţară s-au întrecut sâmbătă şi duminică. Printre numeroşii participanţi s-a numărat şi Anelis Maria Cîrpici, o tânără de doar 11 ani din oraşul Rovinari. Aceasta a smuls din partea juriului Premiul I, precum şi Premiul Special la Festivalul Naţional “Lira cu briliante”. Anelis studiază muzica populară la Clubul Elevilor din Rovinari, profesoară fiindu-i Emilia Dragotoiu Nanu. Elevă în clasa a V-a la Şcoala Gimnazială Nr. 1 din Rovinari, Anelis Maria Cîrpici s-a remarcat la numeroase competiţii de profil încă de acum câţiva ani, palmaresul său fiind unul impresionant, compus din premii şi trofee la următoarele: Festivalul “Fii star în ţara ta”, Festivalul Interjudeţean de Muzică pentru copii “Euro Music”, Festivalul-concurs “Ursul din Carpaţi”, Festivalul “Iubesc muzica”, Festivalul-Concurs Naţional de Interpretare Muzicală “Vreau să cânt!”, Festivalul “Maria Lătăreţu”, Festivalul “Maria Apostol”, Festivalul Naţional “Domnica Trop”.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here