Puntea dărâmată! Localnicii din Peticei trec Galbenu pe tuburi

508

Din luna aprilie, de când s-au început lucrările “electorale” ale podului peste râul Galbenu, pe raza comunei Bengești-Ciocadia, localnicii din Peticei au rămas aproape izolați. Firma care lucrează la pod a dărâmat puntea utilizată de localnici, care face legătura dintre sat și restul comunei, dar nu a făcut și o variantă sigură de trecere pentru cetățeni. Oamenii circulă astfel încă pe puntea fără picioare de susținere, deși oricând calea de acces se poate prăbuși sub ei. Lucrurile se complică de luna viitoare, când cei aproape 30 de copii din Peticei încep cursurile la școala din Bălcești.

Mai mulți localnici din Bengești-Ciocadia au tras, în ultimul timp, mai multe semnale de alarmă în legătură cu construcția podului peste râul Galbenu. Lucrările sunt făcute de SC Romferex din Bălești, considerată drept o firmă de casă a primarului comunei, Victor Geogia, aceeași societate prestând și pentru drumul de 500 de metri ce duce la biserica din deal, mai exact spre lăcașul de la Grui, dar și pentru realizarea unei ulițe din cătunul Perești. Pentru ambele lucrări, firma gorjeană și-a făcut parte din lucrarea câștigată de senatorul de Ialomița, Ion Toma (fost PSD, fost UNPR, acum șef al PMP Olt).

punte peticei galbenu (3)Punte dărâmată, pod ioc!
Ultimul avertisment legat de noua investiție a fost postat pe o rețea de socializare și sună cam așa: “S.O.S. În fotografie evidențiez faptul că s-a pregătit o mare groapă în amonte pentru dărâmarea celui de-al 3-lea picior al punții. Nu fac cât dărâmă… De 7 zile nu a fost nimeni, azi a venit inginerul și excavatoristul și a excavat groapa ce va înghiți al 3-lea picior de la punte… Din păcate a trecut campania electorală”.
Cele susținute în mesajul acesta sunt întărite și de alți cetățeni din Peticei, care susțin că trec acum Galbenu pe două tuburi care, când e debitul râului mărit, sunt mutate de apă în aval. Cetățenii așteaptă apoi ca firma constructoare să readucă tuburile pe poziție, cu excavatorul, ca să ajungă la locurile de muncă ori la cumpărături. Situația se complică, în sezonul rece, și mai ales odată cu începerea școlii, deoarece 28 de elevi din Peticei trebuie să treacă zilnic Galbenul, în drum spre școala din Bălcești.
Situația nu îngrijorează, în schimb, firma constructoare care, până în prezent, a reușit să dărâme trei din cele patru picioare(contractate) ale punții, în timp ce noul pod este doar pe hârtie. Nici autoritățile locale nu sunt preocupate considerând că lucrarea este în grafic chiar dacă din pod s-a ridicat o jumătate de picior, la nivelul apei, și un sfert la cel de-al doilea.

punte peticei galbenu (2)Se lucrează pe NV
“Se lucrează de la începutul acestui an, s-a făcut un picior din patru, au rupt un stâlp de beton din rețeaua electrică de 0,4 kv, în timp ce în groapa unde au făcut primul picior de pod s-a surpat un picior de la punte. Acum, se vede în fotografie, doar o groapă largă și adâncă de 8 metri care va înghiți și al doilea picior al punții. Acesta s-a excavat pe 3 laturi și pericolul este că, piciorul punții este aproape surpat. Se vede în fotografie… Pe punte se circulă și dacă se dărâmă puntea. Când trece cineva vă dați seama în ce pericol este? În ritmul acesta podul îl fac sau nu, dar puntea o dărâmă sigur!”, mai sesizează un alt cetățean care mai atrage atenția și că șantierul nu are niciun panou de prezentare. Nu se știe astfel cine este beneficiarul lucrării, cine o plătește, cine este firma constructoare, dacă aceasta are autorizație și care este termenul de finalizare al investiției. De altfel, viceprimarul comunei Mihai Popescu, la întrebările consilierilor locali legate de investiția respectivă, se limitează să arunce pisica moartă în ograda Prefecturii Gorj, făcută astfel vinovată pentru încredințarea lucrării?!

punte peticei galbenu (1)Firma constructoare cară balastru din râu
În timpul acestui conflict, care mocnește între localnicii din Peticei și autoritățile din Bengești-Ciocadia, angajații firmei constructoare a podului cară de zor, cu basculantele, balastru din râul Galbenu, spre destinații necunoscute de cetățeni. Localnicii au sesizat însă autoritățile în legătură cu traficul greu din ultima perioadă din comună, mașinile încărcate cu pietriș, din șantierul deschis în aprilie, afectându-le structura de rezistență a caselor.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here