Radarul pistol, spaima vitezomanilor! Amenzi de aproape 20.000 de euro în câteva ore, în Gorj

Pistolul cu laser, un aparat ultra-performant, pe care polițiștii l-au pus în funcțiune de luni, pe raza județului Gorj, a depistat zeci de vitezomani și marți. În cele două zile, valoarea amenzilor este de aproape 20.000 de euro.  ”Marți au fost aplicate 80 de sancțiuni contravenționale, din care 66 pentru viteză, în valoare de peste 44.000 de lei. Au fost reținute 16 permise de conducere, din care 10 pentru depășirea vitezei. Cea mai mare viteză- 140 km/oră a fost înregistrată pe raza localității Bengești-Ciocadia”, a declarat pentru Gorjeanul, Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

Pistolul-radar poate înregistra viteza unui autovehicul de la o distanţă de peste un kilometru. Acesta funcţionează și pe timp de noapte și este folosit de echipajele de la Rutieră, pe raza întregului județ.
Creşterea gradului de siguranţă rutieră pe drumurile publice din judeţul Gorj reprezintă o prioritate pentru poliţişti, care desfăşoară permanent acţiuni ce vizează combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere grave, în mod special viteza excesivă sau neadaptată la condiţiile de drum, reprezentând 27% din numărul accidentelor grave.
Recent, Inspectoratul de Poliție Județean Gorj a fost dotat cu un cinemometru laser, un aparat radar tip pistol pentru detectarea vitezei de deplasare a autovehiculelor. Aparatul poate stoca înregistrări video cu toate detaliile autovehiculului aflat în mișcare, dar şi trăsăturile faciale ale conducătorului auto, acţionând pe o rază de aproximativ 1.200 de metri”, a mai precizat Andrei Lazăr.
În prima zi de folosire a acestui aparat, 28 de șoferi au rămas fără permisul de conducere.

Aparatul a fost folosit în acțiunile organizate de polițiști, în data de 11 iunie, fiind aplicate 30 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 42.000 de lei și reținute în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, 28 de permise de conducere, pentru depășirea vitezei legale. Cea mai mare viteză a fost înregistrată pe raza localității Câlnic, de 182 km/oră. Poliţiştii reamintesc conducătorilor auto care nu respectă regimul legal de viteză și pun în pericol circulaţia pe drumurile publice, că pot fi sancţionaţi contravenţional de echipajele rutiere aflate în trafic, cu autospeciale inscripţionate sau neinscripţionate. Cuantumul sancțiunilor pentru nerespectarea limitelor legale de viteză poate varia între 290 şi 2.900 de lei, iar ca măsură complementară poate fi dispusă şi reţinerea permisului de conducere pe o perioadă de până la 90 de zile”, susțin reprezentanții IPJ Gorj.

 

 

2 COMENTARII

  1. Nu este legal la 1200metri sa masori viteza!Practic nicaieri in Europa nu se valideaza la o asemenea distanta.Recomand contestatia si milogii sa stea in strada sa previna,sa sfatuiasca nu sa pedepseasca!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here