Răsare astra Pandurilor!

Cu Edi Iordănescu în tribună, Pandurii a învins liderul Ligii 1, chiar la Giurgiu, și face un pas important către îndeplinirea obiectivului autoimpus de antrenor pentru prima jumătate a sezonului regulat.

După ce au pierdut fără drept de apel în Cupa Ligii duelul cu Dinamo, elevii lui Edi Iordănescu au făcut un meci bun în confruntarea cu echipa momentului din Liga 1 și s-au întors cu toate cele trei puncte. Meciul nu a fost deloc ușor, Șandru le-a creat cele mai mari probleme colegilor săi în prima repriză, dar Edi Iordănescu a sesizat veriga slabă și nu a ezitat să schimbe chiar înainte de pauză trimițându-l pe teren pe Erico, revenit după o pauză foarte lungă.

Hora, killer de serviciu
Meciul a început cu un șut al lui Droppa, respins de Lung, și cu un penalti neacordat gorjenilor în minutul 9, când Răduț a fost împins în suprafața de pedeapsă de către Enache. După două acțiuni ale Astrei, Pandurii a deschis scorul prin Hora, care a profitat la maxim de lipsa de reacție a fundașilor astrali după un șut ratat al lui Momcilovic în minutul 26. Hora a înscris cu sânge rece, cu un șut din mijlocul careului, iar surpriza prindea contur. Gazdele au replicat puternic, Alibec a trimis în plasa laterală la doar un minut după deschiderea scorului, iar în minutul 37, după o minge pe care Șandru a așteptat în zadar să ajungă la el, Amorim a pătruns în careul pandur, Vasco a încercat să intervină, dar l-a faultat pe brazilian și Comănescu a dictat penalti. Revenit în poarta Pandurilor după gafele lui Stanca din ultima vreme, Mingote i-a mulțumit lui Edi Iordănescu pentru noua șansă primită parând execuția de la 11 metri a lui Boldrin. Când portughezul a fost bătut, transversala a fost de partea sa, în minutul 42, la șutul frumos de la 20 de metri al lui Ninos, înlocuitorul lui Alex Ioniță.

Gol rapid primit
Imediat după revenirea de la cabine, Astra a revenit în joc, Alibec a înscris după o pasă lungă a lui Morais și un duel fizic câștigat ușor în fața lui Filippetto. Astra a forțat apoi, dar nu a reușit să se apropie periculos de poarta lui Mingote prea des, așa că a apelat la șuturi de la distanță. Boldrin a fost aproape de gol cu un astfel de șut, dar Erico a respins de pe linia porții în minutul 59, minut care s-a dovedit a fi momentul cheie al meciului pentru că pe o contră, Răduț a scos un penalti la un duel cu Pedro Queiros. Hora a fost exact și de la punctul cu var, iar Pandurii era din nou în avantaj la capătul unei ore de joc. Formația giurgiuveană a căutat o nouă egalare, dar a pedalat în gol. Mingote a câștigat toate duelurile directe cu Amorim, iar meciul a curs spre succesul gorjenilor. Pe fondul dominării gazdelor, Pandurii a fost aproape de a mări avantajul de pe tabelă. Nicoară și Nistor au ratat ocazii bune, dar niciuna mai mare ca a lui Vali Munteanu, scăpat singur spre poarta lui Lung în minutul 91. În locul unei pase spre Hora, care putea realiza ușor tripla, Munteanu a preferat un șut din unghi, iar Lung a respins refuzând un scor mai clar.

Evoluție consistentă a lui Răduț
Mihai Răduț a fost pus de Edi Iordănescu să joace din nou în banda stângă, iar vreme de circa 80 de minute cât a fost păstrat pe teren, mijlocașul Pandurilor și-a făcut foarte bine treaba. Răduț a avut o evoluție nu doar consistentă, ci și eficientă, de această dată. Jucătorul adus de la Steaua a câștigat multe dueluri la mijlocul terenului, și-a încercat deseori șutul de la distanță și a reușit să scoată penaltiul din care Hora a înscris golul de trei puncte.
După victoria frumoasă obținută pe terenul echipei care a dominat prima parte a sezonului de toamnă, Pandurii va juca vineri, pe propriul teren, contra unei alte echipe cu pretenții la play-off, ASA Târgu Mureș.
Cristi Constantinescu

Astra Giurgiu – Pandurii Târgu Jiu 1-2 (0-1)
Stadion “Marin Anastasovici”, Giurgiu, spectatori: 3.000
Au marcat: Alibec (min. 47) / Hora (min. 26 și 61 – din penalti)
Astra: Lung jr. – Pedro Queiros, Geraldo, Găman, Morais – Dandea – Enache (min. 68 Lovin), Boldrin, Ioniță (min. 34 Ninos), de Amorim – Alibec. Antrenor: Marius Șumudică.
Pandurii: Mingote – Șandru (min. 45 Erico), Vasco, Filippetto, Momcilovic – Droppa, Mrzljak – Ciucur (min. 62 Nicoară), Nistor, Răduț (min. 81 V. Munteanu) – Hora. Antrenor: Edi Iordănescu.
Arbitri: Adrian Comănescu – Ovidiu Artene, Aurel Oniță.
Cartonașe galbene: Morais (min. 35), Boldrin (min. 35), Pedro Queiros (min. 59), Geraldo (min. 90), Dandea (min. 92) / Hora (min. 33), Vasco (min. 37), Droppa (min. 84)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here