Elena Hasna, copilul minune al Gorjului: “Vreau să câştig Eurovisionul”

1257

Cântă, dansează, pictează, câştigă toate concursurile la care participă, merge la emisiuni şi a reuşit performanţa de a avea aproape 5 milioane de vizualizări pe Youtube. Şi toate astea la doar 13 ani. A uitat cum e să se joace, cum e să mănânce o îngheţată şi asta doar pentru muzică. Elena Hasna, copilul minune al Gorjului, ne-a acordat un interviu în care vorbeşte despre sacrificiile pe care le-a făcut pentru muzică, dar şi despre planurile de viitor. Cel mai mare vis al ei? Să câştige Eurovisionul şi să cânte pe scenă alături de idolii ei.

Reporter: Eşti foarte talentată. Cânţi, dansezi, mergi la emisiuni, concursuri, repeţi, mai ai şi şcoală. Când ai timp să le faci pe toate? Care e secretul tău?
Elena Hasna: Fac totul cu cea mai mare plăcere, iar atunci când iubeşti ceea ce faci îţi organizezi timpul astfel încât să ai timp de toate.
Rep.: Cum s-a schimbat viaţa ta de când ai câştigat premiul de populariate la emisiunea concurs Next Star?
E.H.: Cum am mai spus şi în Finala de Populatitate din sezonul 3 – Next Star, mă recunosc foarte mulţi oameni pe stradă, primesc mesaje pe Facebook de apreciere din Franţa şi România, case de producţii mă contactează, un mare compozitor şi o mare interpretă mi-au mulţumit pentru interpretarea pieselor lor (Serge Lama, Indila) şi m-a făcut să am mult mai multă încredere în mine, iar având încredere în mine, am şi muncit mai mult.
Rep.: Te apropii de 5 miloane de vizualizări pe Youtube. Te-ai aşteptat să fii atât de apreciată?
E.H.: Mă bucur foarte tare de aproape cele 5 milioane de vizualizări, însă nu m-am aşteptat. Nu pentru că nu am avut încredere în mine şi atunci, dar eu nu am fost cunoscută în ţară şi cu atât mai mult în străinătate. Prin intermediul Next Star am avut şansa să-mi arăt talentul şi să fiu descoperită, iar pentru acest lucru vreau să mulţumesc întregii echipe Next Star şi celui ce m-a îndrumat pentru prima dată în muzică şi anume domnului Laurenţiu Pănoiu.
Rep.: Cum arată o zi obişnuită din viaţa ta?
E.H.: Eu dansez, cânt, desenez, ascult noi piese pe Youtube, mă pregătesc la pian, îmi scriu temele, învăţ şi mă joc cu pisica mea (atunci când am timp).

“Vreau să cânt pe scenă cu Lara Fabian”
Rep.: Pasiunea pentru muzică cere şi multe sacrificii. Care e cel mai mare sacrificiu pe care l-ai făcut până acum?
E.H.: Am renunţat la joaca din faţa blocului, la joaca pe calculator, la băuturile răcoritoare acidulate şi îngheţată.
Rep.: Ai vreun idol în viaţă? Vrei să urmezi pe cineva?
E.H.: Idolul meu este Lara Fabian, dar îmi plac foarte mult şi Celine Dion şi Christina Aguilera.
Rep.: Care este cel mai mare vis al tău?
E.H.: Cred că unul din visele mele s-a îndeplinit atunci când am avut ocazia să cânt pe scenă cu Ovi, tot prin intermediul minunatei emisiuni Next Star. Eu mi-aş dori extrem de mult să cânt pe scenă cu Lara Fabian şi să particip la Eurovision, câştigând marele trofeu.
Rep.: Cine ţi-a descoperit talentul pentru muzică şi cine te-a îndrumat în această carieră?
E.H.: Primii paşi mi-au fost îndrumaţi de către domnul Laurenţiu Pănoiu, căruia îi mulţumesc încă o dată. Vreau să le mulţumesc şi părinţilor, deoarece dacă nu ar fi fost ei, eu nu aş fi ajuns aici. La Next Star cel ce ne-a şlefuit vocile a fost Lucian Darie, căruia îi mulţumesc de asemenea şi cred că toţi participanţii Next Star nu pot avea decât cuvinte de laudă pentru el.

10334250_1455873801323910_2593778361282782631_n“Am timp de joacă doar în week-end”
Rep.: Ai 13 ani. Eşti încă un copil, însă cu responsabilităţi de adult. Când te-ai jucat ultima dată?
E.H.: În weekend pot spune că am timp şi de joacă, fie pe calculator, fie în faţa blocului.
Rep.: Transmiţi toate melodiile pe care le interpretezi. Cum reuşeşti? Repeţi mult pentru ca o melodie să fie perfectă?
E.H.: Muncesc foarte mult să fac o melodie să fie perfectă, dar emoţiile pe care le transmit vin instantaneu din suflet atunci când sunt pe scenă. Nu îmi pot explica transmiterea emoţiilor.
Rep.: Ce spun prietenii, colegii despre performanţele tale?
E.H.: Ei mă felicită mereu atunci când mă văd în emisiuni.
Rep.: Părinţii au fost mereu alături de tine. Te-au încurajat să faci muzică?
E.H.: Mi-au spus că ei mă vor susţine în tot ceea ce fac, iar dacă simt că muzica este ceea ce îmi doresc, mă vor susţine necondiţionat, indiferent de costuri. Îi iubesc enorm şi le voi fi recunoscătoare toată viaţa pentru acest lucru.
Rep.: Ce planuri ai pentru viitorul apropiat? Vei lansa vreo melodie, videoclip?
E.H.: Deocamdată totul va rămâne o surpriză.
Rep.: Ai timp şi de vreun hobby? Ce faci ca să te relaxezi?
E.H.: Ca să mă relaxez merg la cumpărături, la film cu prietenii, mă plimb cu părinţii şi mă joc cu pisica.
Rep.: Am văzut că vei participa şi la un concurs de gătit. Te pricepi şi la gastronomie sau îi vei încânta pe concurenţi cu vocea ta?
E.H.: Ei ne vor încânta cu pasiunea lor, gătitul, iar noi îi vom revanşa cu muzica. Prin noi mă refer la mine, Omar şi Teodora. Eu nu mă pricep deloc la gastronomie, dar mă revanşez cu muzica.
Rep.: Cum te vezi peste 10 ani?
E.H.: Mă văd cântând, deoarece asta e ceea ce îmi doresc de la viaţă.
A consemnat Ana Maria Dina

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here