Înainte de a scrie ceva, felicit din tot sufletul colectivul de redacție al acestui Cotidian ce duce peste timpuri tradiția celui ca-re cu muncă și migală ni l-a lăsat!
Joia, ca zi a săptămânii pentru mine, întotdeauna s-a bucurat de o mare prețuire. Mai întâi de toate, pe mine mama m-a născut în ziua de joi, 10 Mai, zi de Mare Sărbătoare Națională, care atunci se bucura de un fast deosebit. Norocul ei a fost că, pe lângă vecine, și toate femeile din satul de la Deal care nu plecaseră cu vitele la păscut – că ulița nu era prea lungă – să fie prezente, au venit toate buluc, s-o salveze/ajute „pe împrumut” cum se zicea, la nașterea unui copil …unde-s multe de făcut! La acest eveniment n-a lipsit și doftoroaia, nimeni alta decât Baba Opregoanea, că la fiecare din femei, din trei în trei ani, sau mai devreme le venea rândul. Unele ca să nu rămână grele dădeau pruncului să sugă până cerea singur țâța: „mumă dă-mi să sug că-mi este foame!” chiar dacă în ea laptele se înțercase. Altele, ca să nu rămână borțoase foloseau lăstari de leandru, plantă otrăvitoare sau, cu toată sila mâncau gândăcei (insecte ce trăiau pe mesteacăn) care consumaţi produceau febră mare, fiecare în ce-și punea speranța.
„În acel an plin de evenimente, când ziarul Gorjanul își sărbătorea zece ani de existență, o fi avut scris în mica publicitate a zilei de 10 mai și faptul că Veta Stătiernii din Văianu s-a prăsit și a făcut un copil ursit, așa a înțeles moașa din visele lăuzei, că va ajunge om mare!?”
Prima dată când am răsfoit ziarul Gorjanul a fost prin anul 1946/1947 aflat într-o colecție a Muzeului orașului ce era amplasat în clădirea de pe digul Jiului. Vizitam piesele expuse și m-au atras vrafurile cu ziarul local prăfuite, așezate în legături pe ani. În lecturarea mea, într-unul am citit o știre dureroasă care m-a cutremurat și din care am tras și învățăminte: era povestea tristă a unui copil din Dobrița dus cu vitele la păscut pe plai, și în joaca lui cu ceilalți copii, alergându-se și având un cuțit în mână cu care-și cioplea un ciomag s-a împiedicat, a căzut și a rămas înfipt în lama lui, străpungându-i abdomenul.
După alegerile din noiembrie 1946, când prin vot s-a cuibărit la putere, democrația populară și în România, cu stoicism am cărat-o timp de 43 ani așa cum fiecare am putut s-o ducem în spinare liberi și nesiliți de nimeni. Dacă nu mă înșel, după 6 martie 1946 când la conducerea Țării s-a instalat guvernul Petru Groza, au apărut ca ciupercile după ploaie, mai multe publicații, printre care jurnalul Libertatea Gorjului, ziar al Partidului Social Democrat. Tata, muncitor la CAM, cu mândrie de membru PSD-ist aducea acasă vălurite în buzunarul salopetei care mirosea veșnic a tutun, ziarul Viața Sindicală și această publicație plină de elogii despre voluntarii destoinici, brigadierii de pe șantierul Bumbești-Livezeni în care, cu noroc, s-au strecurat și am descoperit poeziile lui Dumitru Tătăroiu pe care le-am citit cu plăcerea copilului de 12-13 ani, elev în clasa a doua la Liceul Comercial. Restul, nu mă interesa.
După anul 1947 până la absolvire în 1952, pe întreg parcursul anilor școlari, nu m-am apropriat de acest ziar care pe atunci se numea Gorjanul fiindcă dispăruse. Principalul cotidian era Scânteia. Săptămânal, lunea, câte un elev citeam în fața colegilor articolul de fond din ziarul partidului, oferit clasei de domnul diriginte. Ne năpădiseră și cu Revista Elevului editată de UAER (Uniunea Asociațiilor de Elevi din România) și apoi Scânteia Tineretului la care, dacă nu te abonai, nu mai pupai tu carnetul de UTM-ist.
*
Legătura mea strânsă cu acest cotidian a apărut când soarele vieții mele ajunsese la chindie, iar acum bate spre asfințit.
Serviciul militar desfășurat 40 de ani sub Drapel chiar dacă a fost în acest oraș mult timp, m-a presat cu destulele sale servituții. Mai tot timpul n-aveam răgaz nici de familie să mă ocup. Fiind copleșit de publicațiile și presa militară, care dacă-ți lipseau de pe birou, demonstra că nu ești abonat și asta însemna ceva!… ce da de bănuit. Rostul lor acolo era să se vadă că le ai, nu să le și citești în timpul serviciului fiindcă nu era timp de așa ceva; că acesta era doar apanajul politrucilor. Pentru alții ca mine cititul lor se făcea acasă, și-mi foloseau la pregătitul lecțiilor politice bilunare fiindcă aveam nevoie de bibliografie la care să fac trimitere, singura dovadă că le-am studiat.
Gazeta Gorjului, ca ziar, îl cumpăram rar de la câte un chioșc și cât beam o cafea acasă după masa de prânz îl răsfoiam să citesc curios cine a mai murit, că despre alte anunțuri publicitare nu prea era ceva scris. Articolele din Gazetă de prea multe ori miroseau a Scânteia de care eram sătul și asta nu din vina redactorilor, ci a sistemului pe care toți l-am trăit și l-am preamărit, altfel n-aveam ce căuta acolo.. Începeau cu elogieri despre tovarășul și tovarășa, ce-au mai făcut și ce au de gând să facă, asta până la Crăciunul din 1989, când li s-a pus gândul al rău. Recunosc că din același motiv, n-am căutat niciodată să citesc ceva literar în acest organ de presă.
Ce apărea în Gorjeanul, când se publicau, spre rușinea mea, ori nu le-am văzut ori le-am ignorat. Eram suprasaturat de propaganda comunistă și în toate publicațiile găseai trimiteri care te determinau, ferindu-te să fii văzut de cineva când îl arunci ca maculatură la gunoi. Dar nu toată a fost așa. Încă din școala militară prinsesem o atracție pentru scriitorii clasici români și universali – se tipăreau din abundență cărți de toate genurile – chiar și ediții de lux și aveam o dorință de a colecționa și de a le citit, ce depășea chiar timpul ce-l puteam aloca. Biblioteca îmi este dovada certă care confirmă cele afirmate.
*
Joi 7 iul. 2010 (tot în zi de joi) Știri » Știri locale »
Radio Târgu Jiu:
După 75 de ani, lansare de carte la Târgu Jiu:
– Din Vaianu la Toronto, de Ion C. Gociu (7 Iul 2010)
Colonelul în retragere, Ion C Gociu, lansează la Târgu Jiu prima sa carte „Din Văianu la Toronto”. Evenimentul va avea loc în Sala de protocol a Secţiei de artă a Muzeului Judeţean Gorj, din Parcul Municipal, începând cu ora 17.45.
Cartea ce urmează a fi lansată astăzi la Târgu Jiu este un roman complex, în care autorul surprinde obiceiurile si modul de viață ancestral din Judeţul Gorj, trăiri în diferite împrejurări și nuvela de dragoste.
Cum si-ar descri-o Ion. C.Gociu în cuvinte puţine?
*
Acesta a fost declicul care a desfăcut legătura dintre educația cazonă și preocuparea care m-a făcut să fiu prudent, exact până la ridigitate, cu lumea culturală a județului și chiar a Țării. Am început cu Asociația Cercetătorilor și Autorilor Gorjeni de Carte și cu Cenaclul Columna, unde am fost prezentat de distinsul profesor George Manoniu – zeci de ani redactor la Gorjeanul și câtva timp Director al Direcției de Cultură Gorj.
Lansarea primei cărți s-a făcut cu multe aprecieri, pe unele dintre ele, eu, cazonul riguros, la început le-am crezut un laudațium de complezență pentru gradul, poziția mea socială și vârsta pe care o aveam, 75 de ani.
„Domnule colonel, nici nu vă dați seama ce carte valoroasă este acest Bildungsroman și ce căutare va avea la cititorii pretențioși, dornici de literatură, nu de moderniștii/… care se întrec în vulg ca să pară originali!” mi-a spus de la început lectorul de carte George Manoniu, lucru confirmat ulterior și de alți exigeți, cronicari și cititori cu pretenții.
Într-o zi frumoasă de lună mai, când adâncit în gândurile mele mă relaxam pe o bancă la umbra unui arțar, m-a onorat cu prezența sa unul din prolificii scriitori gorjeni. Era prima oară când discutam ca doi apropiați. Vorbindu-mi elogios despre volumul meu pe care abia îl terminase de citit, și întrebându-mă ce am în plan pentru viitor, printre altele, prietenește mi-a spus:
„Fiți atent că ați devenit persoană publică. De-acum vă puteți aștepta la orice. Cei onești și talentați vă vor lăuda, ranchinoșii fără har, vă vor bârfi!” vorbe ce i-au aparținut scriitorului Alex. Doru Șerban.
De atunci am mai scris patru cărți: două romane și două volume de nuvele. În anii 2013/2014 trei dintre acestea au fost reeditate de Editura Tipo Moldova, Editură de Colecție. În Gorjeanul, mai întâi timid, apoi din ce în ce mai des, cu acordul meu, fără nicio pretenție pecuniară, au apărut în pagina de Cultură pasaje/ fragmente din toate volumele, cronici, note de lector, interviuri care în toți aceşti cinci ani au umplut paginile la zeci de numere. Pentru mine este o cinste fiindcă astfel m-au cunoscut toți cititorii online și ai ziarului tipărit pri-mit acasă sau cumpărat de la chioșc. De la un exemplar la altul numărul accesărilor au crescut depășind cifra cu două zerouri Ce fructuoasă colaborare!!…
Ce poate fi mai plăcut pentru un om la vârsta mea, de factura mea profesională, când ești salutat și oprit pe stradă și să ți se spună: „Vă felicit că mi-ați dat posibilitatea să mai citesc și literatură! Pe când următoarea carte?” Nu-mi luați în nume de rău că pe undeva pare că am început să mă laud, dar și Cotidianul Gorjeanul a contribuit la popularizarea mea prin publicarea în capitole a frumoaselor și sensibilelor stări sufletești, alese prin citirea lor rând cu rând de domnul editorialist Ion Predoșanu pentru a fi publicate în paginile ziarului.
Precizez că, la toate cele cinci lansări de carte, deși am fost singurul autor în zilele acelea, Sala de festivități a Muzeului de Istorie a fost totdeauna pli-nă, iar la ultima, din 10 mai a.c. arhiplină.
Toate lansările de carte ale mele s-au făcut joia (ziua mea de naștere).
Pe această cale, mulțumesc distinsei Doamne Anamaria Stoica, destoinic ziarist și talentat șef de redacție care – în competiție cu celelalte tipărituri din presa locală – de la o etapă la alta a imprimat ziarului o notă de cotidian atractiv, credibil, incisiv și cu interes căutat, satisfăcând toate gusturile cititorilor din județ, țară și de peste hotare. Copiii mei din Canada, online, sunt la curent cu tot ce se petrece (și bune și rele) în Gorj, căci Gorjeanul nu le ascunde, și pe nedrept uneori atrăgându-și suduieli din partea celor vizați ca vinovați, ce sunt.
Și nu în ultimul rând, mulțumesc domnului editorialist Ion Predoșanu, persoană fără de care nu s-ar fi dat semnalul „că pe harta Culturală a Gorjului este și satul Văianu din care, pe lângă mulți alții îşi au originea și cei doi frați scriitori: Ion C. Gociu și Grigore (Grig) Gociu.
P.S. Prin peregrinările mele peste ocean cu ani în urmă, Gorjeanul nu apărea online. Eram tare supărat, că la atâta depărtare îmi era dor de ai mei: familie, prieteni și de locul natal. De când m-am apucat de literatură, în nopțile de lucru care încep pe la orele do-uă/trei a.m. cu mici excepții nu-mi scapă să nu parcurg, cele 16 pagini care de la număr la număr s-au îmbunătățit în conținut și modul de expunere; de-o vreme cele online sunt completate, cu știrile video, prezentate impecabil de o voce plăcută, corect vorbită, fără motive de dojană demne de un elevat crainic.
Colonel (ret.) Ion C. Gociu
