Rechizitoriu admis în dosarul avocaților de la fosta ICM SA

813

Cei trei avocați din Capitală, trimiși în judecată la începutul anului de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru că ar fi încasat ilegal sute de mii de lei de la fosta ICM SA Târgu-Jiu, vor trebui să dea explicații în fața instanței începând de luna viitoare. Procesul acestora va începe peste trei săptămâni, după ce Curtea de Apel București a admis probele din dosar și rechizitoriul pe care procurorii l-au înaintat instanței de judecată. Primul termen a fost stabilit pentru 20 martie, dată la care inculpații sunt așteptați în fața judecătorilor cu primele explicații. O inculpată este acuzată de conflict de interese, ea fiind cea care a condus firma de lichidare judiciară care s-a ocupat de soarta fostei societăți de Închidere și Conservare Mine SA Târgu-Jiu. Acuzațiile vin după ce, în această funcție, a încheiat două contracte de consultanță judiciară cu casa de avocatură a soțului său, judecat și el pentru instigare la conflict de interese. Contractele au fost încheiate prin intermediul unui alt avocat, Andrei Teodor Ungureanu, asociat la casa de avocatură a soților respectivi, el fiind acuzat de complicitate la conflict de interese. Anchetatorii susțin că avocatul și-a instigat soția să încheie cu casa de avocatură a familiei, prin intermediul lui Ungureanu, două contracte de asistență judiciară în două spețe ce aveau legătură cu ICM SA Târgu-Jiu. Contractele le-au adus soților câștiguri de circa 660.000 de lei, o parte din bani ajungând și la fiica lor, și ea avocat.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here