Regal la sărbătoarea teatrului târgujian

1323

P1140778 1Teatrul de bună calitate, teatrul târgujian, recunoscut în toată ţara şi nu numai, a fost premiat ieri, la sediul “Elvira Godeanu”.

La împlinirea a 175 de ani de la punerea în scenă a primei piese la Târgu-Jiu, toate personalităţile care, de-a lungul vremii, din a doua jumătate a secolului trecut şi până astăzi, au pus umărul la păstrarea tradiţiei teatrale a urbei de pe Jiu, au fost amintite şi premiate.

Prima piesă de teatru la Târgu Jiu a fost pusă în scenă de Constantin Stanciovici – Brănişteanu. Ministrul de interne de la acea vreme i-a făcut cadou o pungă cu galbeni, în semn de recunoştinţă”, a povestit directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj, Ion Cepoi. Stanciovici – Brănişteanu a mai pus în scenă şi o tragedie şi, din câte se mai ştie, încă trei piese care, se pare, îi aparţin. Următorul pas important a fost înfiinţarea Teatrului Milescu de către Francisc Milescu, fiind al cincilea din Regat. Imobilul încă se mai află în Târgu Jiu, fiind situat lângă podul de la pasarelă, fiind, însă, într-o stare destul de proastă. Din fericire, însă, încă se mai păstrează Casa Măldărescu, acolo unde a fost jucată prima piesă. În cadrul manifestării de ieri, de la Târgu Jiu, au fost amintite toate numele mari care au servit, într-un fel sau altul, teatrul românesc. Dintre aceştia se remarcă foarte mulţi printre care, bineînţeles Elvira Godeanu, Mia Teodorescu, Marcel Anghelescu, Simona Bondoc, Sergiu Nicolaescu, Horaţiu Mălăele, Marian Negrescu, Armand Calotă, Eugen Titu ş.a. Aceştia, de-a lungul mai multor generaţii, au dus Târgu Jiul în suflet şi l-au trecut în rândul meleagurilor care au dat adevărate valori.
P1140800 1Premii şi înscrisuri de onoare
Înscrisurile de Onoare acor-date Preşedintelui Consiliului Ju-deţean Gorj, Ion Călinoiu şi Primarului Municipiului Tg-Jiu, Florin Cârciumaru, au fost în fapt o recunoaştere pentru sprijinul acordat de către aceştia Teatrului „Elvira Godeanu” în cei 16 ani de existenţă, perioadă care, aşa cum remarca profesorul Ion Cepoi, a însemnat – construcţia unei clădiri, a unei trupe, a unui repertoriu, şi a unui prestigiu în Ţara Românească şi în alte ţări, prezentul fiind prin urmare pe măsura tradiţiei celor 175 de ani.
În cadrul evenimentului aniver-sar, organizat de instituţia dramatică gorjeană, Consiliul Judeţean Gorj a acordat 5 premii pentru contribuţii deosebite la dezvoltarea teatrului în judeţul nostru şi diplome de excelenţă unor foşti şi actuali promotori ai mişcării teatrale din Gorj: Grigore Bunăiaşu, Antonie Dijmărescu, Mihai Raţă, Marian Negrescu, Ion Cepoi.
Sărbătoarea s-a încheiat cu un spectacol oferit de către trupa de actori ai Teatrului dramatic “Elvira Godeanu”, fiecare interpretând câte un fragment din piesele jucate pe scena din Târgu – Jiu. A fost un reuşit şi aplaudat remember al personajelor care au prins viaţă prin talentul, munca şi devotamentul actorilor, în cei 16 ani de activitate teatrală târgujiană profesionistă.
Dorina CIOPLEA, Viorel SURDOIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here