Rentea nu scapă de pușcărie

872

Fostul primar de la Săcelu, Dănuț Rentea, a contestat în instanță decizia Judecătoriei Târgu- Jiu, prin care îi era respinsă solicitarea de a fi eliberat din închisoare mai devreme. Contestația sa a fost însă respinsă și la Tribunalul Gorj, de această dată printr-o decizie definitivă. Ca urmare, fostul edil va mai rămâne în spatele gratiilor cel puțin câteva luni, până va putea, din nou, cere judecătorilor să îl elibereze înainte de termen. El are de executat 5 ani de închisoare pentru că în urmă cu mai bine de un deceniu a primit o șpagă de peste 120.000 de lei pentru a închide ochii la neregulile înregistrate la rețeaua de apă a comunei. Rețeaua a fost executată cu fonduri europene, iar dosarul a fost instrumentat de DNA, alături de Rentea primind diverse pedepse și alți funcționari publici care l-au ajutat pe acesta să comită neregulile de care a fost găsit vinovat.
Gelu Ionescu

5 COMENTARII

  1. Neregulile la care a inchis ochii Rentea, sunt in cuantum de peste 20 de miliarde lei vechi. S-a inceput sa se plateasca cu cladirile comunei Sacelu, dispensarul uman etc. Primarul Jurebie a fost de acord ca doar fata lui rentea ( specilaista in ce stie ea), este consiliera personala a lui Jurebie, asa ca nu s-a opus…. si sa nui uitam ca hotul de rentea l-a ajutat pe hotul de jurebie sa se improprietareasca ilegal cu statiunea sacelu.
    Jurebie ar trebuii sa se duca la rentea si nu invers

  2. Hotul de Rentea ar trebuii sa fie arestat pe viata! Dispensarul uman a fost vandut pentru recuperarea furaciunilor lui! Hotul de Jurebie a angajat-o pe fie-sa consilier personal la Primaria Sacelu- fura in echipa! DNA ul ar trebuii sa il aiba in atentie pe cei doi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here