Roma nu este o simplă expresie şi aşezarea geografică de pe malul fluviului Tibru, ci un simbol de milenii al omenirii. A fost, este şi va fi, reamintindu-ne de Cetatea Eternă cu cele şapte coline, deopotrivă cu toată istoria şi personalitatea copleşitoare a acestei mari capitale europene. Oraş-metropolă cu peste 3,5 milioane de locuitori, Roma de astăzi poartă încă imaginea de acum 2000 de ani, încât istoria parcă se repetă prin grandoarea şi eternitatea marilor edificii şi monumente ale antichităţii, după cum se află aici şi acum la un loc, toate seminţiile şi graiurile pământului-europeni, asiatici, africani, etc., încât totul respiră de-a lungul veacurilor, pulsând pretutindeni şi prezentul în toată splendoarea modernităţii lui, cum poate că nicăieri nu se mai întamplă pe bătrânul nostru continent.
Altfel spus, ”oraşul etern” are un caracter unic şi particular, fiecare epocă istorică, lăsând aici urma ei specifică, în urbe putându-se delimita numai cu aproximaţie zonele caracteristice diferitelor perioade istorice. Aici apare imaginea Romei antice, alături de chipul Romei medievale cu mărturiile vii renascentiste, interpunându-se fiecare cu peisajul modern şi contemporan, toate pe măsura faptelor demne de urmat
ale vrednicului popor româno-italian. Iar, dincolo de faptul că se constituie într-un remarcabil centru istoric şi turistic pe harta Europei şi nu numai (se află pe lista patrimoniului mondial UNESCO), Roma este şi un important centru economic şi comercial (în special de tranzit), de anvergură mondială. De asemenea, încă de la întemeiere, în sec.VIII ÎH (conform legendei şi cu ceva adevăr istoric, Romulus şi Remus ar fi fost întemeietorii Cetăţii eterne), Roma a devenit în timp şi un vestit centru cultural şi religios, cu precădere al Renaşterii şi creştinătăţii, cu faimoasele edificii şi monumente, reamintindu-i altfel şi pe unii dintre marii artişti-arhitecţi, pictori, sculptori şi scriitori, etc; Michelangello, Leonardo da Vinci, Bramate, Rafael, Petrarca, Titian, Botticelli, s.a. Iar odată cu pomenirea lor, se merită a ne reaminti şi de câteva dintre celebrele lor opere, adevărate capodopere de artă şi cultură universală, scriind cu mândrie, şi de-a pururi istoria Romei, recunoscută şi ca “oraşul cu cele şapte coline (Capitoliu, Palatin, etc). Este vorba, de Colosseum (amfiteatru), o vastă arenă cu peste 60.000 de locuri unde se desfăşurau luptele între gladiatori, de Panteon-un renumit templu ridicat zeiţelor romane, dar unde se găsesc depuse şi rămăşitele pământeşti ale unor personalităţi de seamă (vezi regele Emannuele, Rafael Sanzio, ş.a.m.d.), dar şi basilica Sfântul Petru cu impresionanta Capelă Sixtină. După cum la fel trebuie amintită Piaţa San Pietro, unde de fiecare dată, cu ocazia marilor sărbători creştine, dar şi a altor evenimente religioase, Sfântul Părinte, cu evlavie şi cucernicie transmite prin frumuseţea cuvintelor sale, nevoia de pace, bunătate şi credinţă, de dreaptă ocrotire a omenirii, mai ales a copiilor, femeilor, bolnavilor şi neajutoraţilor etc. Şi tot aici, în Cetatea-stat, unde oamenii îşi recapătă suflul şi speranţa vieţii, se află celebrele muzee ale Vaticanului unde se spune că trebuie să ”treci prin Iad ca să ajungi în Rai”. În plus, găseşti în aceste locuri, imortalizată prin diversitatea capodoperelor de artă, o lume a genialităţii artistice, minunăţia picturilor şi sculpturilor într-o succesiune perfectă a veacurilor, exprimând deopotrivă zeităţi şi muritori de rând, care au fost aici şi au zburat apoi într-o lume a veşniciei, dincolo de viaţa pământeană.
Şi ceea ce mai impresionează, este această împletire de stiluri arhitectonice-vechi şi medievale, în special renascentist şi baroc, încât Roma te “fură” prin tot ceea ce te înconjoară, fie şi la o banală întâlnire cu o parte din patrimonial cultural, cu monumentele şi operele sale de artă.
Pentru că poţi să nu vorbeşti şi despre Forumul Roman sau de mausoleul lui August, de Arcurile de triumf şi statuile ecvestre ale celorlalţi împăraţi romani, de zonele catacombelor folosite de primii creştini ca loc de cult şi de înmormântare, ori de Zidurele Aureliene de apărare? Apoi, este vorba de castelul Sant’Angelo, de Palazzo Quirinale (astăzi, reşedinţa preşedinţiei Italiei), de Piazza del Campidoglio, după cum impresionează la fel de mult Museo Nationale, Galleria Nationale d’Arte, Biblioteca Naţională şi Apostolică Vaticană, dar şi vestita Universita degli Studi etc.
Nu în ultimul rând trebuiesc amintite numeroasele basilici (Santa Maria, Santa Paolo s.a.), cu arhitectura şi picturile lor deosebite, între care şi splendida ”Judecată de Apoi”, într-o pură interpretare creştină. Iar dincolo de toate aceste minunăţii create de mintea, vrednicia şi priceperea înaintaşilor, întâlneşti desigur creaţiile şi edificiile prezentului, ce impresionează deopotrivă, aici fiind vorba printre altele de Teatro Eliseo, Stadio Olimpico sau a mai noilor construcţii la fel de interesante ce găzduiesc instituţii publice, administrative ş.a.m.d. Ele, ca de altfel toate vestigiile şi edificiile Romei sunt însoţite de numeroase parcuri şi grădini, iar pe lângă străduţele înguste şi întortocheate ce vin şi şerpuiesc din şi prin veacuri (vezi şi fântânile arteziene, între ele şi celebra ”Fontana di Trevi”) se deschid orizontului străzile şi bulevardele largi şi drepte ale acestui strălucit oraş-Roma, capitală nobilă şi de suflet a Italiei multiseculare.
Nu întâmplător am lăsat pentru final impunătoarea construcţie Columna Traiana, ridicată în mijlocul Forului Roman, în amintirea cuceririi Daciei, a cărei semnificaţie, rămâne, înainte de toate, apururi şi actul de naştere al poporului roman. Altfel spus, suntem la rândul nostru părtaşi la facerea lumii, pentru că, deşi au fost învinşi de de către armatele de elită ale împăratului Traian, strămoşii noştri daci au rămas demni, şi statornici, de neclintit în această parte de sud-est a Europei. Iar ca un simbol al originii noastre comune, arhitectul şi sculptorul de renume-italianul Romaneli, a purces la Iaşi, capitala Moldovei, radicând peste veacuri în semn de fraternitate, preţuire şi respect monumentul vrednicului Cuza-Vodă, sub a cărui cârmuire s-a realizat Unirea Principatelor române-Moldova cu Ţara Românească, însemnând de această dată actul de naştere al României moderne. Şi încă ceva mai trebuie menţionat, la Roma şi ca de alfel în toată Italia oamenii sunt mai buni şi mai solidari, respirând tot timpul aerul normalităţii şi bunei convieţuiri. Or acest lucru, până la urmă firesc, este o dovadă în plus că spiritul latin este încă nealterat de complexitatea şi turbulenţele vremurilor de astăzi, iar acest fapt inspiră încredere şi este totdeauna dătător de speranţă, ceea ce ne trebuie şi nouă, romanilor, tot mai mult în ultimul timp împrumutând pe cât este posibil de la latinii noştri spiritul lor optimist şi cooperant, care până la urmă este unul specific originii şi fiinţei latine a poporului român. De aceea nici nu trebuie uitat că în fiecare dintre noi zace un Decebal, Traian, Mircea şi Ştefan cel Sfânt, Mihai Viteazu sau Badea Cârţan etc.
Altfel, aşezaţi-vă puţin şi meditaţi, cu mintea şi înţelepciunea dumneavoastră şi veţi simţi cu respect şi recunoştinţă dragostea de ţară şi neam, toate acestea nefiind în interiorul fiecăruia doar o senzaţie, ci mult mai mult decât atât, mai ales pentru şi spre mai binele urmaşilor, urmaşilor şi urmaşilor noştri.
Iar când eşti clădit pe armonie şi echilibru, pe credinţă şi iubire, totul devine posibil, nu doar în folosul vieţii tale, ci şi a naţiunii din care faci parte. Mai cu seamă în condiţiile în care România de azi încă sunt probleme care ne ţin departe de lumea civilizată, din păcate, trăind mai degrabă într-o eroare perpetuă, decât într-o democraţie adevărată, singura în măsură să-i reapropie sufleteşte pe români, să-i facă mai drepţi şi mai buni.
Vasile Irod
