Nelu Roșca, liderul Sindicatului Liber Cariera Roșiuța, are patru contracandidați la șefia structurii sindicale, alegerile interne urmând să aibă loc chiar mâine. În cursa electorală pentru președinția sindicatului s-au înscris 5 persoane, tânărul Ilie Pinoșanu fiind considerat, de fapt, contracandidatul de temut pentru Roșca, salariatul fiind bine văzut de colegi dar și de conducerea unității miniere. Candidați mai sunt și Sorina Cocâr, Gheorghe Paulescu și Dan Pantelimon. Coincidență sau nu, Constantin David, directorul carierei și-a luat două zile de concediu, acesta nefiind în unitate în ziua scrutinului sindical, surse din unitate spunând că acesta nu ar fi vrut să influențeze prin prezență alegerile din sindicatului lui Roșca.
Bafta domnule Pinosanu,mult succes sunt ferm convins ca veti obtine postul,il meritati din plin