S-a răsturnat cu mașina în șanț! Bărbatul avea permisul anulat

Un bărbat de 43 de ani, din Telești, este cercetat de polițiști, după ce, miercuri, s-a răsturnat cu mașina în șanț și a fugit de la fața locului. Autoturismul a fost observat de un echipaj de la Rutieră, pe DE 79 Bâlteni.

“În urma verificărilor efectuate de polițiști s-a stabilit că autoturismul este proprietatea unui bărbat de 43 de ani, din comuna Telești, care a condus vehiculul având permisul de conducere anulat.
Din cercetări a reieșit faptul că bărbatul, în timp ce conducea vehiculul, nu a adaptat viteza la condițiile de drum, a intrat pe contrasens și s-a răsturnat în șanț, rezultând doar pagube materiale. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice, de către o persoană care are permisul de conducere anulat”, a declarat Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al Poliției Gorj.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here