S.O.S. Monumentele din Gorj

2899
SDC11935Monumentele din Gorj se află în pericol, multe dintre ele fiind victimele trecerii timpului dar, mai ales, a nepăsării oamenilor care le-ar putea schimba soarta.
Dacă în 2006, în judeţul nostru existau 26 de monumente în colaps, în anul 2008 numărul acestora ajunsese la 42 iar anul acesta la 56. Printre acestea există chiar şi un monument de categoria A, Cula de la Groşera. Din cauza faptului că numărul monumente-lor istorice degradate este mai mare de la an la an, Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional (DJCCPCN) Gorj va demara, cel mai probabil din această toamnă, o campanie de informare.

Proiectul se va numi „S.O.S. Monumentele din Gorj” şi are ca scop informarea factorilor de decizie, adică a oficialităţilor locale. Potrivit Monicăi Vlădăianu, din cadrul DJCCPCN Gorj, cei care au dreptul şi, mai ales, datoria să se ocupe de aceste monumente sunt oficialii locali, acest lucru datorându-se faptului că majoritatea obiectivelor sunt de categorie B.

Nepăsare
Cele mai afectate sunt bisericile de lemn, fiind urmate de casele – monument istoric. Acestea din urmă au de suferit şi din cauza celor care le-au moştenit şi care nu mai au grijă de ele. „S-a format o părere greşită cum că dacă este vorba despre un monument istoric, cheltuielile sunt mult mai mari”, a mai spus Vlădăianu. Potrivit legii, dacă vrei să desfăşori lucrări de reabilitare a unui monument istoric, trebuie realizat un proiect de către un specialist, iar lucrările, de asemenea, trebuie realizate de persoane avizate. „Dar un proiect pentru o casă monument istoric nu te costă mai mult decât un proiect pentru o casă normală şi oamenii nu pricep acest lucru. Nu vorbim despre sume exagerate. Cu 4-500 de milioane de lei vechi reabilitezi cap coadă o casă, cu tot cu proiect”, a completat Monica Vlădăianu.
Dorina CIOPLEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here