Este bine cunoscut că simbolurile naționale-stema, drapelul și imnul fac parte și reprezintă identitatea națională a fiecărei națiuni, ceea ce fără îndoială și în țara noastră înseamnă o stare de spirit, fiind o mândrie și foarte dragi românilor. Acestea au un caracter emblematic și s-au născut în momentele incandescente ale istoriei noastre-sinteza de luptă, însuflețire, solidaritate și curaj, dar și de omagiu și cinstire națională pentru emanciparea, independența și unitatea de neam străvechi românesc.
De această dată ne vom opri la imnul nostru de stat și facem mențiunea că are deja istoria sa de peste 150 de ani, apărând odată cu formarea statului național român, ulterior adoptat și ca un simbol al unității românilor, de la Alexandru Ioan Cuza încoace. De altfel, necesitatea unui cânt național apare încă de la 1840, pentru ca poemul “Un răsunet” al profesorului-poet Andrei Mureșanu (și exponent revoluționar de seamă, de la 1848) să devină un mesaj de patriotism și libertate națională în momentele grele din istoria românilor. Și cum spuneam, de la principele Al. I. Cuza încoace, România a avut șase imnuri și anume: de la 1862 și până în anul 1866 a fost intonat pe o melodie triumfală, de îmbărbătare și mândrie națională la evenimentele importante “Marș triumfal și primirea steagului și a Măriei sale Prințul Domnitor”. Pentru perioada anilor 1884-1947 s-a cântat Imnul regal ‘Trăiască regele”, pentru prima dată la încoronarea regelui Carol I, însemnând și Ziua Națională, a întregii națiuni române, iar prin versurile aparținând poetului Vasile Alecsandri și melodia acestui imn s-a dorit a fi un veritabil cântec cu mesaj patriotic, ce făcea trimitere la unitate, credință și mândrie națională. Ulterior, imnul regal avea să fie cântat la evenimentele de referință din istoria neamului: la 1877, în timpul Primului și celui de-al Doilea Război Mondial, la Marea Unire de la1918, etc. Aici este de menționat că și George Enescu, impresionat de semnificația acestui imn, l-a preluat și inclus la sfârșitul lucrării sale “Poema Română”.
În continuare, după abdicarea forțată a regelui Mihai I (decembrie 1947), regimul comunist schimbă imnul regal cu “Zdrobite cătușe” (versuri-Aurel Baranga și muzica-Matei Socor), prin noul imn căutându-se a fi scoase în evidență prin specificul propagandei comuniste de atunci, pe de o parte victoria proletariatului și proslăvirea Republicii Populare Române, iar pe de altă parte prietenia dintre poporul român și poporul rus. Acest imn s-a intonat între anii 1948-1953, după care avea să fie înlocuit cu altul: ”Te slăvim, Românie”. Era de fapt o continuitate de propagandă comunist-stalinistă, scoțându- se în evidență prietenia țării noastre cu URSS,, versurile imnului aparținând lui Eugen Frunză și Dan Deșliu-‘vrednici” slujitori ai noului regim politic. Apoi, urmează, din 1977 imnul Republicii Socialiste România;“Trei culori cunosc pe lume”, muzica fiind inspirată dintr-un cântec patriotic scris de către marele muzicolog și compozitor, Ciprian Porumbescu. Acest imn a fost intonat până în decembrie 1989, după care, în contextul binecunoscutelor evenimente istorice care au dus la prăbușirea comunismului în România, se va reveni ca imn de stat, la “Deșteaptă-te, române!” Este de fapt o prezentă simbolică prin vers și cânt de peste 150 de ani, autorii acelor vremuri fiind influențați ca stare de spirit patriotic de Marseilleza revoluției franceze și chiar de vechiul imn elen legat de luptele de la Marahton și Salamina. Altfel spus, în sinteză e vorba de un mesaj al ideii de luptă și solidaritate a poporului român în fața cumplitelor vitregii ale istoriei sale.
Așadar, “Deșteaptă-te, române!” redevine imnul național al României, începând cu anul 1990, chiar și al Republicii Moldova între anii 1991-1994, menționând că aceeași creație de vers și muzică creștină a fost oficiată pentru anii 1917-1918 ca imn al Republicii Democratice Moldovenești. Referitor la creatori, sunt creditați ca autori profesorul- poet Andrei Mureșanu căruia îi aparțin versurile, iar melodia imnului lui Anton Pann, existând însă controverse neelucidate atât în privința versurilor, cât și a melodiei. Bunăoară dascălul- muzicolog și compozitor Gh. Ucenescu susținea că el ar fi fost autorul moral al melodiei, cântând- o prima dată la cererea lui Andrei Mureșanu, în vreme ce poetul ardelean vorbește că el a cântat primul melodia, după un text religios “Din sânul maicii mele”. Dar Recunoaște că a auzit-o, sub forma unei vechi romanțe și de la profesorul de muzică Ghe. Ucenescu, cel care fusese elevul lui Anton Pann. Cât despre semnificația deosebită a imnului e bine a crede în afirmația marelui nostru savant Nicolae Iorga care vedea în “Deșteaptă-te, române!” o asemănare ca mesaj cu “imnul revoluționar elin”, dar și cu “imnul patriotic francez” (Marseilleza). După cum într-un raport al comisarului Zăgănescu adresat “Ministerului Treburilor din Lăuntru”, reiese că la “29 ale curgătoarei luni” a avut loc o sfântă teremonie, printre participanți aflându- se și profesorul de muzică Anton Pann, care împreună cu alți cântăreți de aceeași profesie “au alcătuit o muzică vocală cu niște versuri prea frumoase puse pe un ton național plin de armonie și triumfal cu care a ajuns entuziasmul de patrie în inimile tuturor cetățenilor” ( cu referire la ”Deșteaptă-te, române!”).
Mai mult decât atât, regăsim “Deșteaptă-te, române!”, cântat în toate provinciile românești, reamintind și câteva din marile orașe unde a răsunat și în acele vremuri imnul nostru de stat, în momentele grele ale existenței noastre de neam și țară românească, mai exact la: București, Chișinău, Cernăuți, Cluj, Sibiu, Timișoara, Brașov, ș.a.m.d. Altfel spus acest imn s-a născut în vremuri de restriște, dar și de renaștere națională, fiind apoi transmis din generație în generație, având o imensă încărcătură patriotic- emoțională, conturând, fără nici un fel de îndoială, dorința fierbinte a românilor pentru identitatea și conștiința lor națională.
Este practic o Marseilleză românească, reamintindu-ne de fiecare dată la intonarea “Deșteaptă-te, romane!” de momentele de referință ale istoriei noastre de pietre de hotar pentru emanciparea și unitatea neamului-1859, 1977, 1918, 1989, ș.a.m.d. Și iată că după prigoana comunistă, vechiul imn național revine în actualitate, Constituția României din 1991, legiferându-l ca imn de stat. De atunci el este cântat la momentele festive, mai exact primele trei din cele unsprezece strofe de versuri, aparținând după cum mai spuneam, lui Andrei Mureșanu.
În același timp, printr-o hotărâre a Senatului României, țara noastră marchează în fiecare an, la 29 iulie-Ziua Imnului sau național, în semn de recunoștință și dragostea de țară și popor român.
În fine, astăzi când România este parte integrantă a Uniunii Europene, iar aceste vremuri au adus cu ele și alte concepte, mentalități și valențe legate de importanța și necesitatea “frăției” națiunilor euro și euroatlantice, au apărut și există alte păreri despre ceea ce ar trebui să exprime imnul de stat al României. Anume, o altă stare de spirit, cu un mod puțin mai optimist și cu o dispoziție națională ceva mai senină. Zică-se că actualul text mizează prea mult pe “victimizare” și pe apetența românului pe lamentabilitate și jale. Or de aici s-ar simți nevoia de a pune altceva în textul Imnului nostru de stat pentru a-l transforma într-o “odă a bucuriei”, după modelul actualului imn al UE. Adică, să trecem de la imnurile ce făceau cândva propagandă comunistă, la cele de la care se doresc a proslăvi capitalismul (a nu se uita că și patriotismul european trece prin stomac) renunțându-se cumva la conținutul și mesajul simbolic al trecutului de luptă al poporului român, din perioadele sale cele mai grele, jertfindu-și fiii pentru neatârnarea, unitatea și independența deplină a patriei. Este deci, un motiv în plus pentru prețuirea simbolurilor naționale moștenite de la străbunii noștri, pentru care ne și permitem a așterne spre final, în semn de prețuire pentru trecutul și istoria zbuciumată a neamului următoarele versuri din Imnul nostru național: ”Români din patru unghiuri, acum ori niciodată/Uniți-vă în cuget, uniți-vă-n simțiri/Strigați în lumea largă că Dunărea-i furată (România-i furată!)/Prin intrigă și silă, viclene uneltiri”. De asemeni: ”Preoți cu crucea-n frunte, căci oastea e creștină/Deviza-i libertatea și scopul ei preasfânt/Murim mai bine-n luptă, în glorie deplină/ Decât să fim sclavi iarăși, în vechiul nost’pământ”!
De aici apare și dorința nestrămutată pentru libertate și spre mai bine a acestui popor, adeseori năpăstuit de vitregiile vremurilor trecute, dar și de greutățile prezentului, sperând ca de această dată, ca după această prelungită tranziție către o lume nouă, în România se va putea trăi în onoare, demnitate și în pură dragoste a românilor pentru țara lor.
Pentru care și definim viitorul existenței noastre multimilenare, intonând iarăși, cu mândrie și fermitate: ”Acum, ori niciodată, croiește-ți altă soartă/La care să se închine și cruzii tăi dușmani…”.
Așadar, “Deșteaptă-te, române, iar bunul Dumnezeu să binecuvânteze poporul român.
Prof. Vasile Irod
