Salariaţii UEF Motru au sărăcit bugetul statului cu peste 260.000 de lei

623

Fondul de garantare pus la bătaie anual de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj s-a diminuat masiv şi asta ca urmare a două solicitări venite de la începutul lui 2016 de la societăţi din judeţ care au intrat în insolvenţă şi care, implicit, nu le-au mai putut plăti salariile angajaţilor. Un exemplu concludent este Unitatea de Execuţie Foraje (UEF) Motru care a uşurat Fondul de garantare cu peste 261.000 de lei.

Patronii ai căror firme au intrat în insolvenţă, iar foştii angajaţi nu şi-au mai primit drepturile băneşti, au apelat în acest an la Fondul de garantare. Prin acesta se pot primi, de la stat, o parte din salariile sau plăţile compensatorii neplătite de angajatori, în cuantum de maxim trei salarii medii brute pe economie. Conform Legii nr. 200/2006, drepturile restante pot fi obţinute de foştii angajaţi din Fondul de garantare pentru plata salariilor restante, fond creat, în corelare cu cerinţele Uniunii Europene, în 2007, şi la care fiecare patron contribuie lunar cu 0,25 % din suma totală a cheltuielilor salariale.
În cursul acestui an, două firme din Gorj au apelat şi au beneficiat de drepturi băneşti din Fondul de garantare. Potrivit directorului adjunct al AJOFM Gorj, Ana-Maria Niculescu, doar în primul semestru al anului curent, din Fondul de garantare s-a plătit suma totală de 318.676 de lei. “Din Fondul de garantare pe 2016 am plătit suma de 318.676 de lei, bani de care au beneficiat 145 de persoane angajate a două societăţi din judeţ: SC Medconf Fashion SRL, cu domeniu de activitate în industria confecţiilor, şi SC UEF Motru, care execută lucrări de foraje şi denisipare. În acest ultim caz, am plătit din Fondul de garantare suma de 261.066 de lei pentru 85 de persoane, iar alţi 57.610 lei au fost alocaţi din Fondul de garantare pentru sprijinirea financiară a 60 de persoane din cadrul societăţii de confecţii din Târgu-Jiu”, a declarat directorul adjunct al AJOFM Gorj.
salariat uef motruDe asemenea, conducerea AJOFM Gorj dă asigurări firmelor intrate în insolvenţă că se mai poate oferi ajutor financiar din Fondul de garantare doar la cerere şi doar dacă sunt îndeplinite condiţiile. La AJOFM Gorj, mai există în prezent două solicitări de la alte firme din judeţ care au cerut alocări financiare: SC Cristmadrag SRL pentru un număr de 46 de persoane şi SC Lumadrag 22 SRL din Târgu-Jiu pentru 4 salariaţi, cele două societăţi fiind în proceduri de insolvenţă/faliment. “Societăţile care intră în insolvenţă şi ai căror salariaţi nu mai pot fi plătiţi, apelează la noi pentru a obţine bani din Fondul de garantare. După o verificare a dosarelor, trimitem solicitările către Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă de la Bucureşti, iar cei de acolo ne alocă banii pentru a veni în sprijinul societăţilor cu probleme”, a precizat Ana-Maria Niculescu.
Potrivit Legii nr. 200/2006, din Fondul de garantare se pot plăti: salariile restante; concediul de odihnă neefectuat de salariaţi, dar numai pentru maximum un an de muncă; restanţe în cazul încetării raporturilor de muncă, a accidentelor de muncă sau al bolilor profesionale; indemnizaţiile restante, pe care angajatorii au obligaţia, potrivit legii, de a le plăti pe durata întreruperii temporare a activităţii. Cererea pentru obţinerea drepturilor salariale trebuie depusă la AJOFM. Solicitarea va fi însoţită de documente care să ateste că împotriva angajatorului a fost pronunţată o hotărâre judecătorească definitivă de deschidere a procedurii de insolvenţă. De asemenea, înainte de aceasta, salariaţii trebuie să notifice în scris administratorul sau lichidatorul angajatorului în stare de insolvenţă, în vederea efectuării demersurilor necesare pentru plata creanţelor salariale, o copie a acestei notificări ataşându-se la cererea adresată AJOFM Gorj.

Solicitări şi pentru CEO
Astfel de solicitări pentru acordarea de sume din Fondul de garantare vor fi făcute şi pentru salariaţii disponibilizaţi de la Complexul Energetic Oltenia. “În urmă cu câteva luni, când conducerea CEO ne-a informat că va disponibiliza 2.000 de persoane, noi am anunţat către ANOFM. Deci sunt pregătiţi să aloce bani din Fondul de garantare pentru plăţi compensatorii şi venituri de completare, urmează doar să facem noi solicitarea. În fiecare lună facem o previziune cu sumele de care avem nevoie şi cerem exact cât ne trebuie pentru acoperirea unor astfel de cheltuieli”, a mai spus directorul adjunct al AJOFM Gorj, Ana-Maria Niculescu.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here