Săptămâna viitoare, în Piaţa Prefecturii

2340
Furtunosul Sfânt Ilie, a cărui zi se sărbătoreşte luni, după tradiţie aducător de ploi, în Târgu-Jiu se va întâmpla să vină cu ceva pentru minte, inimă şi regăsire a spiritului literar românesc cel producător de valoare şi cultură.Săptămâna viitoare, Caravana Jurnalului Naţional, iniţiator al Târgului itinerant de carte, va poposi în Piaţa Prefecturii din oraşul nostru în cadrul campaniei „Biblioteca pentru toţi”, un demers pentru încurajarea şi stimularea lecturii.

Evenimentul, în Târgu Jiu este organizat, alături de Jurnalul Naţional, de către Biblioteca Judeţeană „Christian Tell”, cu sprijinul Consiliului Judeţean Gorj şi al Consiliului local şi Primăriei Târgu Jiu.
„Nu putem lăsa comunitatea gorjenilor şi târgujienilor fără nici o ofertă din punctul de vedere al bibliotecii, chiar dacă este o perioadă caracterizată de concedii. Prin urmare, în intervalul 20-24 iulie, îi invităm pe cetăţeni să treacă neapărat prin faţa Prefecturii, acolo unde vor găsi disponibilă oferta primei ediţii a Târgului itinerant de carte. Este vorba, în primul rând, de volumele pe care le scoate Jurnalul Naţional în cunoscuta colecţie „Biblioteca pentru toţi”, CD-uri şi alte oferte culturale, pe care noi le aşteptăm cu drag. Între orele 10.00 şi 21.00, aşadar de luni până vineri vă puteţi bucura, la un preţ extrem de accesibil, de această ofertă, având şansa să vă recreaţi sau sa vă îmbogăţiţi biblioteca proprie cu lucrări şi autori consacraţi ai literaturii româneşti”, ne-a declarat, Alexandra Andrei, director al Bibliotecii Judeţene, instituţie organizatoare a acestei sărbători a cărţii româneşti.
Viorel SURDOIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here