În Duminica a 29-a după Rusalii, din 18 ianuarie 2015, Înaltpreasfinţitul Părinte IRINEU, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, împreună cu un sobor de preoți și diaconi a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Polovragi, străbună lavră cu o istorie zbuciumată și cu o bogată și neasemuită osteneală în viața de obște. În acordurile psaltice ale Catedralei Mitropolitane, credincioșii prezenți la slujbă au pregustat din frumusețea negrăită a credinței noastre dreptmăritoare, dat fiind faptul că Sfânta Liturghie este centrul cultului divin, al teologiei creştine şi al misiunii Bisericii, iar toată viaţa creştinilor izvorăşte şi gravitează în jurul Sfintei Liturghii, pe care Sfinții Părinți au numit-o «cerul pe pământ», deoarece prin ea se realizează unirea reală şi deplină dintre credincioşi şi Dumnezeu, dar şi între credincioşi laolaltă.
“Mântuitorul Hristos a venit ca să ia toată suferința asupra Lui, toată boala, toată durerea”
Adresând cuvântul său de aleasă învățătură Arhierească, din care transpare, ca întotdeauna, tezaurul de precepte și sfaturi pilduitoare ale moralei creștine, ÎPS Părinte dr. Irineu a început prin a revela în inimile celor prezenți, momentele de seamă prin care Sfântul Apostol și Evanghelist Luca ne prezintă tămăduirea minunată a unor oameni bolnavi de lepră, ca o descriere a activității Mântuitorului Iisus Hristos, pentru că este vorba de o minune pe care Domnul a săvârșit-o cu niște oameni foarte bolnavi, nefericiți și uitați de toți. Cu acest prilej, s-a adâncit ideea că boala despre care este vorba în Sfânta Evanghelie, lepra, este mai puțin cunoscută de noi și nu se întâmplă ca în țara noastră să avem asemenea oameni bolnavi decât foarte rar, știindu-se că există o leprozerie la Tichilești, în Vrancea, dar Evanghelistul Luca ne vorbește despre această minune ca să ne arate că Stăpânul nostru, Iisus Hristos este doctorul, tămăduitorul și vindecătorul tuturor bolilor și suferințelor neamului omenesc, pentru că: “El a venit ca să-i caute pe cei bolnavi. Așa cum ne spune Sf. Evanghelie, prin cuvintele Domnului: «Nu cei sănătoși au trebuință de doctor, ci aceia care sunt bolnavi!». Ne mai spune Sf. Scriptură, că Mântuitorul Hristos a venit ca să ia toată suferința asupra Lui, toată boala, toată durerea, El fiind cunoscut, prin scrierea Proorocului Isaiia, cel suferind, Cel Care poartă întreaga suferință. Toate acestea le-a luat asupra Sa, ca să le vindece, întrucât noi, prin păcate și greșeli, ajungem bolnavi sufletește și trupește, și greu ne putem vindeca, dacă nu avem ajutorul Lui Dumnezeu, sau poate, nu ne vindecăm niciodată”, a spus Înaltpreasfinția Sa!
“Toți suntem bolnavi sufletește, când stăm și ne gândim la «gândurile» noastre, la faptele noastre…”
Din deslușirea învățăturii plină de substanță a Pericopei Evanghelice, Întâistătătorul Bisericii noastre din Oltenia a evidențiat faptul că în decursul timpului, oamenii au folosit înțelepciunea și iscusința date de Dumnezeu, în vindecarea anumitor suferințe, uneori chiar au inventat medicamente, au inventat alifii și alte lucruri care să vindece boala noastră trupească, dar boala sufletească, nimeni nu o poate vindeca, decât numai Mila Lui Dumnezeu! Mai înainte de a ne îmbolnăvi trupește, trebuie să știm că ne-am îmbolnăvit sufletește și mai înainte ca săgeata vrăjmașului, otrava lui să intre în trupul nostru, a intrat prin fereastra minții în sufletul nostru, căci în mintea 
noastră, acolo se zămislesc păcatele, acolo cresc și înmuguresc faptele rele, iar mai apoi, mintea se învoiește cu inima, adică, cu simțirea, și îngheață voința, ca să lucreze și să alcătuiască, și după aceea să înfăptuiască răul. Deci, până când fapta rea ajunge să fie împlinită, ea parcurge mai multe etape, de la gând la intenție, apoi la faptă, a subliniat Arhieria sa, pentru că voit sau nevoit, în realitate: “Toți suntem bolnavi sufletește, când stăm și ne gândim la «gândurile» noastre, la faptele noastre, la intențiile noastre, și la planurile noastre, de multe ori lipsite de voința și Harul dumnezeiesc! Prin urmare, boala și suferința celor din Evanghelia de astăzi, a accentuat Mitropolitul Olteniei, atât de greaua boală a leprei, pe care Sf. Evanghelist Luca o consemnează în Sfânta Evanghelie, este o boală care distruge trupul, îl desface, îl risipește. Cei bolnavi de lepră erau considerați morți înainte de moarte. Sf. Evanghelist Luca, trebuie să știm că era medic, și el știa ce descrie. Știa ce le spune contemporanilor săi și nouă astăzi, despre această suferință îngrozitoare. Deci, boala leprei are la bază un microb atât de puternic, pentru care știința n-a reușit nici până astăzi ca să găsească un medicament care să-i stea împotrivă. Bolnavii de lepră ajung să le cadă mâinile, picioarele, urechile, degetele, până când sunt aproape desfigurați și mor în grele chinuri. Cu alte cuvinte, trupul se pierde mai dureros decât de boala cancerului. Pentru boala leprei, nu există niciun medicament. Cei care se îmbolnăveau de lepră în timpul Mântuitorului Iisus Hristos, și mult înainte, erau proscriși, întrucât lepra este o boală cunoscută în Vechiul Testament de toate popoarele din Orient”, a întărit cu persuasiune și cu aleasă elocință Mitropolitul nostru!
“În recunoștință și mulțumire, încerci cu stăruință să-L introduci pe Dumnezeu în sufletul tău”
În încheierea cuvântului său de aleasă învățătură, Stăpânul nostru Mitropolit a ținut să le spună credincioșilor prezenți la sfânta slujbă că marea bogăție sufletească și morală a vieții omului este recunoștința, pentru că: “În recunoștință, nu mai judeci pe nimeni! Samarineanul n-a judecat pe ceilalți! În recunoștință, nu te mai mânii pe nimeni! Pentru că în recunoștință, te vezi cel mai mare păcătos! În recunoștință, te vezi pe tine, cine ai fost și ce ești! În recunoștință și mulțumire, încerci cu stăruință să-L introduci pe Dumnezeu în sufletul tău! Și acea rugăciune este bine primită de Dumnezeu și ascultată, pentru că este o rugăciune a smereniei, o rugăciune a împlinirii, o rugăciune a comuniunii cu Dumnezeu! Așadar, în această rugăciune, găsim și închinarea! În recunoștință găsim închinare! Adică, ceea ce facem noi în biserică! Adică, metaniile noastre! Ce-a făcut cel vindecat? A venit și s-a aruncat la picioarele Domnului, a făcut metanie, I-a cerut Domnului milostivire! S-a atins de picioarele Domnului, așa cum noi, de fiecare dată în rugăciunile noastre, vrem să ne apropiem de Dumnezeu, să-L atingem, ca El să veselească inimile noastre triste, tulburi de grijile și greutățile vieții, fără curaj și fără bărbăție! Și atunci când Domnul se atinge de noi, deodată dispare ceața, întunericul, dispare tot ceea ce este rău în viața noastră! Pe acesta Domnul l-a fericit și l-a trimis ca să fie vestitor al poruncilor Sale. Să arate tuturor, cât de mult bine i-a făcut Domnul, și desigur, cel vindecat, învestit cu o asemenea putere, dăruit cu asemenea har, lucrează în continuare în numele Domnului, pentru că are, nu numai vindecare, are și recunoștință și mulțumire și putere! Așadar, fraților și surorilor, a conchis în spusele Sale Mitropolitul Olteniei, avem astăzi, în Evanghelia Sfântului Luca, de învățat fiecare dintre noi, preoți, episcopi, credincioși, călugări și călugărițe, cum trebuie să ne vindecăm ascultarea, cum trebuie să ne vindecăm simțul acesta al auzului, cum trebuie să-I răspundem Lui Dumnezeu, și apoi, cum trebuie să mulțumim pentru toate câte ne-a dat nouă! Facă, dar, Milostivul Dumnezeu, să reverse Harul Său peste noi și să ajungem la ascultarea credinței și la Slava cea neînserată a Împărăției Sale, Amin”! În încheierea slujbei Sfintei Liturghii, Maica Stareță Evghenia, împreună cu maicile ostenitoare ale sfântului lăcaș, au oferit oaspeților o bineprimită gustare a darurilor servite în trapeza mănăstirii!
Profesor, Vasile GOGONEA
