Se cere anchetă la SJU Târgu-Jiu: Vezi motivul!

570

Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) a solicitat Ministerului Sănătății să dispună o anchetă la Spitalul Județean de Urgențe din Târgu Jiu în legătură cu modul în care a fost gestionat cazul fetiței de numai câteva luni, Melisa Dănășel.

„În data de 18 martie 2017, în spațiul public au apărut informații și mărturii referitoare la modul în care a fost tratată la Spitalul Județean Târgu-Jiu o fetiță de numai câteva luni, Melisa Dănășel care prezenta grave probleme de sănătate.

Părinții au reclamat că procedurile de urgență nu au fost respectate iar medicii de gardă au gestionat în mod defectuos cazul fetiței lor. În plus părinții copilului s-au plâns că lipsa dotărilor necesare intervenției de urgență a fost în măsură să pună în pericol viața fetiței lor“, se arată într-un comunicat de presă al FACIAS.

Reprezentanții fundației susțin că demararea anchetei are ca și scop prevenirea apariției unor situații de acest gen.

„FACIAS a cerut ministrului Sănătații să dispună demararea unei anchete asupra acestui caz care să prevină apariția unor situații similare și tragerea la răspundere a celor ce se fac vinovați de modul în care s-a acționat, ținând cont că nerespectarea unor proceduri de urgență și lipsa unei abordări profesionale au pus în pericol viața copilului“, au mai transmis reprezentanții FACIAS. (A.C.)

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here